Laurențiu Barbu
Curajos, chiar sfidător uneori, modest, ambițios, visător, talentat, patriot și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, a fost la înălțimea tuturor epitetelor enumerate, noi cunoscându-l simplu ca Aurel Vlaicu.
Aurel Vlaicu a fost și va rămâne pentru totdeauna geniul aviației românești.
La 17 iunie 1910 a avut loc zborul primului avion conceput, realizat şi pilotat în România de inginerul Aurel Vlaicu, zbor care a avut loc pe Dealul Cotrocenilor, în Bucureşti.
Acesta ra primul „avion naţional” – avion realizat de un român pe pământul României. Deşi n-a zburat decât vreo 50 de metri la o înălţime de 3-4 metri, Vlaicu a fost peste măsură de bucuros, împlinindu-și visul pe care nici nu și-l închipuia atât de frumos. Deși a atins doar 4 metri înălțime, acesta și-a consacrat mașina, dovedind tuturor de ce este capabil.
Pe cât de scurtă a fost viața lui Aurel Vlaicu, pe atât a fost de intensă.
Încă de mic, celebrul roman a fost un copil temperamental și curios, însă această fire i-a adus necazuri încă din liceu, intrând adesea în polemici pe diverse teme cu colegii săi mai mari sau cu profesorii, fiind chiar invidiat pentru inteligența sa. Bacalaureatul a fost primul pas mare pe care l-a trecut cu ușurință în 1902 la Liceul de Stat din Sibiu, participând apoi timp de două trimester la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnica din Budapesta.
Cu toate că dispunea de posibilităţi materiale foarte modeste, Aurel Vlaicu a dorit nespus să-şi continue studiile pentru a se perfecţiona în domeniul construirii aparatelor de zburat. Era o zi timidă de primăvară când, Aurel, fiul lui Dumitru Vlaicu și al Anei din comuna Binținți, de lângă Orăștie, Hunedoara, ajunsese la Munchen pentru a se înscrie la prestigioasa Universitate Politehnica. Acest pas a reprezentat începutul visului celui mai apreciat geniu tânăr roman ce a scris istorie în Știința Aeronauticii.
Firea sa curioasă nu l-a lăsat să stea deoparte implicându-se în toate activitățile ce-I hrăneau sufletul. Dorința de a experimenta și de a ajuta oamenii l-a determinat să se înroleze ca voluntar la marina, efectuând serviciul militar în orașul Pula, port la Marea Adriatică, astăzi în Croația. După ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen își obține cu satisfacție diploma de inginer.
După acest eveniment, nu a mai așteptat, intrând imediat pe piața muncii, lucrând o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra fabric de automobile Opel. Deși toate premisele erau bune, Aurel Vlaicu nu era mulțumit, își dorea mai mult. Caracterul său năvalnic și impetuos l-a împins spre a visa la alte lucruri. Acesta nu a acceptat destinul plat și confortabil al unui respectat inginer al fabricii Opel, dorind permanent să se remarce cu ceva diferit.
În anul 1908 Aurel Vlaicu revine în țară muncit de gânduri și dorințe înăbușite. Un an mai târziu termină de construit primul planor ajutat de Ion, fratele său. Cu acest planor a efectuat câteva zboruri în satul natal Binținți. După acest eveniment, de la inginerul Aurel Vlaicu, până la geniul Aurel Vlaicu a fost doar un pas.
Din nefericire, chiar și astăzi, Aurel Vlaicu este insufficient cunoscut pentru generațiile actuale. Destinul său s-a frânt brust, prea repede pentru cât de multe avea de oferit această minte genial României. Aurel Vlaicu nu a pregetat să plătească cu propria tinerețe și viață dreptul de a-și transforma visul în realitate.
În 13 septembrie 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882). Însoțit, pe străzile pavoazate cu drapele tricolore îndoliate ale Bucureştilor, de credinciosul său aeroplan A. Vlaicu No. I (scos special din hangarele armatei pentru acest ceremonial), precum şi de o mulţime imensă, venită să omagieze pe acest adevărat erou naţional al aeronauticii române, trupul lui Aurel Vlaicu a fost dus la Cimitirul Bellu şi înhumat în parcela de onoare.
