Dintotdeauna lumea cunoscută a fost condusă de imperii. Acesta este un fapt. În mod clar, această formă de organizare umană este o realitate obiectivă și care nu poate fi negată decât de cei care nu știu cum să definească această structură supranațională.

Evident, ceea ce a fost înainte de romani nu putea purta numele de imperiu, fie și pentru simplul fapt că acest cuvânt provine din latină. Și totuși, de la sumerieni avem scrisul, de la babilonieni primul cod de legi, iar de la egipteni piramidele. Cu alte cuvinte, teocrațiile și politicile lor de forță și de subjugare au însemnat, totuși, un imens progres în istoria umanității. Să vedem pe unde stăm noi, românii, în cadrul acestui proces.

Totul începe cu geto-dacii

Nu este clar dacă geții și dacii erau sau nu un singur popor, dar este evident că făceau parte dintr-un trunchi etnic comun. Să remarcăm că aceasta este singura perioadă în care centrul imperial suntem noi, în toate celelalte cazuri am fost limita sau un fel de no man’s land. Probabil, imperiile lui Burebista și Decebal nu au fost puternice nici militar, nici economic, deoarece au durat foarte puțin și nu au lăsat nimic în spate. Mai mult decât atât, nu se știe nici când a murit Burebista, nici cum. Despre Decebal se știe când, dar nu se știe cum. În plus, nici măcar nu e clar unde erau capitalele celor două imperii. De capitala lui Burebista nu se știe absolut nimic, de cea a lui Decebal se cunoaște că a fost în munții Orăștiei, dar nimic nu a dovedit acest lucru. Sarmizegetuza Regia, cea pe care noi o socotim îndeobște a fi capitala regatului dac, este cetatea construită de ocupanții romani. Prima condiție a unui imperiu viabil este aceea ca semințiile supuse să fie de limbi și de origini etnice diferite. Pentru manipulare, desigur.

Nu are rost să ne gândim la ce a fost înainte de daci, adică la pelasgi sau că noi am fi la originea poporului etrusc sau că fără daci nu ar fi existat Roma samd. Istoria noastră începe, ne place sau nu, odată cu cucerirea romană a lui Traian, unul dintre cei mai mari împărați ai Romei. Cu alte cuvinte, începem să contăm și să se scrie despre noi începând din anul 106 en. Repet, cronologia începe cu noi fiind parte a Imperiului Roman, adică fiind extrema imperială și ultimul teritoriu european cucerit de romani.

Ce se întâmplă după

Din păcate, nu prea se știe ce se întâmplă după, dar se poate bănui. După retragerea romanilor din Dacia, acest teritoriu rămâne pradă cuceritorilor, iar valurile de migratori se scurg pe aici timp de sute de ani. Reapărem în istorie ca parte a Imperiului Bizantin, adică a celui Roman de Răsărit. Din nou, tot la limita-limitei imperiale. Dincolo de noi, sunt fie barbarii, fie popoarele romano-catolice. Pentru a scurta pe cât posibil o poveste care de-acum înainte este îndeobște cunoscută, ajungem parte a Imperiului Otoman, după cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453.
De fapt, nici măcar nu suntem sută la sută parte a Imperiului, otomanii mulțumindu-se cu haraciul și cu numirile unor prinți locali care să le fie fideli. Chiar dacă nu dispărem efectiv de pe hartă, așa cum s-a întâmplat cu ungurii, de exemplu, nu putem nega că de la Dacia Felix și până azi nu am fost niciodată independenți în adevăratul sens al cuvântului. În fine, după turci urmează Independența din 1877, dar aceasta a fost mai mult pe hârtie. Noii patroni, de data asta bancheri de pe malurile Senei, ne-au permis să ne extindem teritorial, cu condiția ca ei să fie cei care să investească primii în tânăra industrie românească, dar și să cumpere la prețuri preferențiale lemnul, petrolul sau grânele noastre. Bineînțeles, suntem tot limita imperiului Noii Ordini Mondiale, după noi venind Rusia pravoslavnică și, mai târziu, temuta Uniune Sovietică.

A fost cât pe ce

Și totuși, am fost foarte aproape de a crea imperii românești cu capitala la București. Prima oară, atunci când ni s-a propus să preluăm conducerea ortodoxiei balcanice și să anexăm toate teritoriile balcanice în care trăiesc minorități românești. Cu alte cuvinte, să ne extindem în Sud, să anexăm totul până la Belgrad, pe urmă întreaga Macedonie și să ieșim la Marea Egee, cu Salonicul port românesc. Politicienii noștri, în frunte cu Petre Carp și Take Ionescu au respins proiectul, considerându-l total neviabil. Subscriu și eu, este greu de crezut că am fi putut construi ceva durabil în condițiile exploziei naționalismelor grec și sârbesc de la începutul secolului trecut. Într-un fel, i-am abandonat pe frații noștri balcanici, dar îndrăznesc să cred că am cimentat astfel mult mai bine statul românesc de la nord de Dunăre și am câștigat definitiv, zic eu, prietenia popoarelor balcanice.
A doua oară a fost în 1941. Mai întâi, lui Antonescu i se oferă teritorii din Slovacia și, ulterior, din Vojvodina. În mod cert, Hitler dorea ca amărăciunea cedării Transilvaniei de Nord-Est să fie întrucâtva mai digerabilă pentru București și, în afară de asta, fuhrerul spera ca imaginea Mareșalului, noul său aliat, să se îmbunătățească vizibil în ochii românilor, total dezamăgiți de dictatura antonesciană și de felul în care fusese eliminată Garda de Fier. Antonescu refuză și, având în vedere ce s-a întâmplat după război, cred că bine a făcut. Dacă ar fi câștigat Germania, cu siguranță România ar fi devenit un imperiu, ale cărui frontiere Hitler le dorea cât mai departe către Est. Acesta a fost și mesajul către Antonescu, “te poți extinde în Est cât vrei, îți dau voie să anexezi inclusiv până la Stalingrad”. Dar, Hitler a mizat totul pe o carte și a pierdut. Și noi odată cu el.

Perioada comunistă și prezentă

Devenim parte a unui imperiu sovieto-comunist, deși avem o soartă mai bună decât cea a republicilor încorporate în URSS. După retragerea Armatei Roșii, în 1958, România își continuă politica de separare, dar aceasta nu va fi niciodată totală. Nici măcar Ceaușescu nu a avut curajul să scoată România din Pactul de la Varșovia sau să le ceară rușilor Basarabia înapoi. În fine, după Revoluție, devenim parte a unui nou fel de imperiu și care se numește Uniunea Europeană. Din nou, suntem marginea și limita imperiului. Adică, putem fi oricând ocupați sau tranzacționați, chiar scena unor teatre de război, așa cum s-a întâmplat de multe ori în Evul Mediu și chiar până târziu, în epoca domniilor fanariote.
De fapt, problema noastră eternă nu este apartenența la un imperiu sau altul, trecător sau nu. Aceasta este o necesitate istorică. Ci faptul că nu știm să negociem intrarea în acest club, fiind fie cuceriți cu forța armelor, fie supuși sub forma unui șantaj la care conducătorii noștri cedează suspect de ușor. Nu trebuie să ne facem iluzii sau probleme din faptul că cedarea unei părți a suveranității ar fi ceva rău prin definiție. Contează doar ce anume cedăm, cui anume și ce primim în schimb. De exemplu, în Vest evoluția geo-politică a fost cam ca la noi. După căderea Imperiului Roman, au apărut, pe rând, diferite forme imperiale. Imperiul Roman de Limbă Germană al lui Otto I, Liga Hanseatică, Beneluxul, Imperiul Scandinav, Imperiul Spaniol, Primul Imperiu Francez al lui Napoleon, pe urmă Al Doilea, cel al lui Napoleon III samd. M-am referit strict la teritoriile controlate pe uscat și aparținând strict Europei.

Cum funcționează Imperiul

Această structură complicată poate fi exemplificată în două feluri: de exemplu, primul, felul în care îți hrănești păsările din propria ogradă. Arunci boabele în cercuri concentrice, dar este evident că cele mai multe grăunțe cad lângă tine, pe urmă, cu cât te îndepărtezi de centru, cu atât mai mult scade numărul acestora. Așa că, biata rățușcă, împinsă în spate de cocoș, pe urmă de curcan, dar și de gâscan, a ajuns, biata de ea, în ultimul rând. Acolo, de-abia îi mai ajung câteva bobițe. Restul, după logica undelor sonore, se așază mai în față. Deci, dacă nu ești centrul, adică emițătorul, fii barem cât mai aproape de el. Și, dacă nu este loc să te apropii, atunci aranjează lucrurile în așa fel încât să se extindă sistemul în spatele tău.
Vor fi mai multe grăunțe de aruncat, vor fi aruncate cu mai multă putere, iar la tine vor ajunge, evident, în cantitate mai mare. Ce-i drept, animăluțele nou apărute în curte și care s-au așezat, cuminte, în spatele tău, vor primi ele, la rândul lor, mai puține grăunțe, dar nu trebuie să-ți pese prea tare. Lumea asta este o junglă și mai întâi mănâncă masculul alfa. La fel este și în sistemul solar. Planetele se învârt îm jurul soarelui, iar el, la rândul lui, se învârte în jurul altor sori, aceștia, împreună cu întreaga galaxie, sunt atrași către alte galaxii etc. Și în lumea atomilor lucrurile se petrec întocmai. Nu este o rușine să fii membru al unui imperiu. Poți beneficia de multe avantaje. Circuli liber, capitalul la fel, poți cunoaște o grămadă de alte culturi și de alți oameni… Este de discutat, însă, rolul și locul tău în acest sistem. Dacă sistemul se va extinde cu Moldova, Ucraina, Georgia, poate chiar Azerbaidjanul, va fi în favoarea ta. Dacă lucrurile nu evoluează și rămân așa, nu-ți va fi deloc bine. Așa cum nu ne este bine acum.

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!