Istoricul bizantin Laonic Chalcocondil (sec. XV) ne vorbește despre DACII… din vremea lui

Postea missis exercitibus, Pannoniam & Pannodaciam vastabat. Tempore autem aliquantulo interposito, bellum Myrxae (nostri Marcum vocant) Daciae duci intulit…

„Mai pe urmă totuși (Baiazid) trimițând armate în Peonia (Ungaria) și Peonodacia (Transilvania), a jefuit țările. După ce însă a mai trecut un timp, a pornit cu război asupra dacilor și a lui Mircea, domnul dacilor, învingându-l, că a fost pricina războiului și că a mers cu peonii la luptă în contra lui.

Este acest neam, dacii, viteaz în ale războiului și are o organizație cu legi nu prea bune; locuiește prin sate și e aplecat spre o viață mai mult păstorească.

Țara lor începând din Ardeal, Dacia peonilor, se întinde până la Marea Neagră. Întinzându-se spre mare, are de-a dreapta fluviul Istru, iar la stânga țara așa-numită Bogdania. De Peonodacia îi desparte un munte ce se întinde mult, numit al Brașovului. Vecini îi mai are această țară, pe o întindere nu mică, pe sciții nomazi (tătarii), neam mult și bogat, supus împăratului Cazimir; acestuia fiindu-i supuși și sciții nomazi, merg ca ostași, unde îi duce, acesta fiind în război de o vitejie remarcabilă. Spre miazănoapte de aceștia sunt polonii, spre răsărit însă sarmații (rușii).

Dacii însă au un grai asemănător cu al italienilor, dar stricat întru atâta și deosebit, încât italienii greu înțeleg ceva, când vorbele nu sunt exprimate deslușit, încât să prindă înțelesul, ce ar putea să spună. De unde deci cu acel grai și având obiceiuri de ale romanilor, au ajuns în această țară și s-au așezat aici cu locuințele, nici pe altul nu l-am auzit spunând ceva lămurit, nici eu însumi nu mă pot pronunța, cum au fost aduși cu locuințele în aceste locuri. Se spune ce-i drept că în multe chipuri venind neamul acesta s-a așezat aici cu locuințele, fără însă să se aducă vreo dovadă ce ar fi vrednică oarecum de semnalat și în istorie. Se aseamănă însă cu italienii și în alte privinți și în întocmirea traiului de toate zilele și se folosesc de aceleași arme și de aceleași unelte încă și acuma ca și romanii.

Dar sunt împărțiți în două domnii, în Bogdania și în Țara aceasta de la Istru și au organizație cu legi nu prea bune. Au obiceiul să nu rămână cu aceiași domni, ci mereu după interesul lor să-i schimbe; și-și pun când un stăpânitor, când altul […]

Ea autem quae sequebatur hyeme, in regni sede manens, vocabat Bladum, Draculis filium, ducem Daciae.

Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad (Țepeș), feciorul lui Draculea, domnul Daciei; și avea la sine pe fratele aceluia (Radu cel Frumos), mai tânăr, fiind favoritul său și trăind și locuind la el. Și s-a întâmplat că în timpul când a ajuns la domnie și sta să plece asupra lui Caraman, împăratul dorind să aibă relații cu acest băiat, era cât pe ce însuși să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând cu patimă paharul către el, îl chema în camera de culcare. Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la dorința împăratului. Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul împăratului […]”

Sursa imaginilor: Laonikou Chalkokondylou Athenaiou apodeixis historion deka, Veneția, 1729

Sursa traducerii: Laonic Chalcocondil. Expuneri istorice (Creșterea puterii turcești, căderea împărăției bizantine și alte istorii despre felurite țări și popoare). În românește de Vasile Grecu, București, 1958