Leacuri ciudate împotriva ciumei

Întâia relatare despre ciumă, această boală epidemică, se găseşte în însemnările medicului Rufus din Efes, care a trăit în timpul Împăratului roman Traian. Cele mai des întâlnite istorisiri despre aceasta contagioasă și nemiloasă boala sunt din evul mediu. În aceasta perioada populația Europei a fost practic decimată. Pe parcursul veacurilor, ciuma a apărut de mai multe ori în Europa și implicit în zona țărilor românești.

Imaginea Ciumei (Tablou)

În credinţa populară de la noi, Ciuma este văzută ca „o femeie bătrână şi hâdă, îmbrăcată în negru, cu o seceră în mână; uneori, are cap de om, coarne de bou, coadă ca de şarpe, în vârful căreia se află un ghimpe mare, cu care înghimpează oamenii și-i umple de boală„.

La 22 noiembrie 1646, nunţiul papal Bandinus vizitează satele de lângă graniţă din vecinătatea Lucăşeştilor (din Moldova) şi lasă câteva procedee de luptă împotriva Ciumei:

  • priaposul – imaginea sculptată in lemn a unui zeu local sau spirit tutelar;
  • tragerea brazdei în jurul satului de către femei sau fete dezbrăcate si despletite sau cu plugul tras de doi boi negri;
  • alaiuri de flăcăi sau femei si fete care înconjurau satul înarmaţi cu ghioage sau obiecte de fier, tăioase şi impunătoare;
  • recurgerea ia puterea magică a cuvântului, atribuindu-i Ciumei nume ca Alba, Frumoasa, Maica-Bătrână, Maica-Călătoare;
  • oamenii cereau ajutorul unor sfinti ca Sf. Antonie cel Mare, Ettimie cel Mare, Haralambie, Gavril, sau Atanasie cel Mare. În zilele acestor sfinţi, oamenii tineau post si nu efectuau diferite lucrări. Însă, cel mai eficace sfânt împotriva Ciumei era Sf. Haralambie, care „tine Ciumile de păr si le duce unde vrea dânsul” (Tudor Pamfile, „Duşmani şi prieteni”).
  • Se țesea „Cămaşa Ciumei” ce trebuia creată de 3, 9 sau 12 femei bătrâne sau fecioare. Când izbucnea epidemia de Ciumă, în satele româneşti se adunau 3, 9 sau 12 femei bătrâne sau fecioare pentru a confecţiona „Cămaşa Ciumei”:

Se adună femeile, fac o păpuşă din zdrenţe, în formă de femeie, apoi cu toatele îi fac noapte o ie, care în acea noapte se ţese, se coase şi se îmbracă păpuşa cu ea (…) După ce păpuşa era îmbrăcată cu această cămaşă, ea era înmormântată dimineaţa lângă troiţa satului, la răspântie de drumuri, iar femeile bocesc ca la un mort” (A. Fochi, „clatini şi eresuri”).

Țeserea „Cămăşii ciumei” într-o singură noapte – femeile lucrând fără să vorbească şi având părul despletit sau fiind dezbrăcate – vine să întărească convingerea populară potrivită căreia orice lucru făcut într-o noapte/într-o zi capătă energii suplimentare magice.

În Oltenia, împotriva holerei se folosea tot o astfel de „cămaşă”, numai că acolo se numea „Cămaşa de izbândă”: „Când e gata cămaşa, se duc doi-trei oameni în drum sau într-un loc mai larg din mijlocul sau marginea satului. Lumea vine după ei, şi pe când unul ţine cămasa strânsă spre guler, toţi bărbaţii femeile trec prin ea, ca să scape de holeră” (Tudor Pamfile, „Duşmani şi prieteni”).


Sursa: enigmatica.ro

Report

Articol publicat de Redacția I.R.

Ce părere ai despre această postare?

23 points
Upvote Downvote