Mă cocoţam lângă bunica, pe patul cel mare şi pufos din cameră: broda.

Cearşafuri lungi, albe, foşnitoare căpătau flori, pitici şi ciupercuţe, după voia şi priceperea ei. Încet, cu răbdare, cosea şi netezea, întărea cusătura şi-mi cerea mereu ‘’forficelul’’ ca să taie aţa şi să bage alta.

O urmăream, vrăjită, apoi am învăţat de la ea să lucrez cu acul: motive româneşti pe etamină, apoi flori colorate pe ţesături fine, am învăţat să fac o faţă de pernă, într-un cuvânt să-mi folosesc mâinile.

Pe de altă parte tata mă lua cu el în grădină, copileam roşii, legam via, smulgeam buruieni, udam vinetele, ardeii şi ce mai era pe acolo. Primăvara văruiam copacii, aşa am priceput cum să mânuiesc bidineaua, am trecut apoi la vopsit uşa magaziei şi la crăpat lemne cu toporul.

Mama m-a pus să tai ceapă şi să curăţ cartofi, să-mi spăl singură bluziţele şi să nu uit că mai sunt şi altele murdare, nu numai ale mele.

Să trebăluiesc am învăţat, de la toţi câte un pic!

Am făcut apoi de toate-n viaţă, nu m-am dat în lături de la nimic şi le mulţumesc în gând că nu m-au trimis în lume nepregătită. Până şi robinete am schimbat, iar clanţa de la uşă am reparat-o singură. Odată ce ştii să-ţi foloseşti mâinile şi-nţelegi că toate au o logică, nu te mai temi că nu te-ai descurca.

Şi-ntreb aşa, că-s mare de ani de-acum şi nu mai ştiu ce fac cei mai tineri: vă mai învăţaţi copiii să bage aţa-n ac?

Le arătaţi cum se curăţă porumbul de pe ştiulete?

Cum se taie via şi cum se şterg geamurile?

Sau îi lăsaţi ca pe ei în faţa ecranelor de orice tip, cu gând că n-ar trebui să-i deranjaţi?

Îi pregătiţi niţel pentru viaţa care îi aşteaptă sau nu vor şti nici să-şi prăjească un ou?

Credeţi-mă, mai târziu, peste ani mulţi, de câte ori vor trebălui îşi vor aminti cu drag şi vor spune aşa:

Ştiu să fac asta – adică să tai, să vopsesc, să cos etc – pentru că m-au învăţat ai mei!

Şi vă vor gândi cu recunoştinţă!

Articol scris de Liliana Angheluță