Pasajul secret al Castelului Bran, pe care chiar Regina Maria îl folosea, va fi reabilitat. Turiştii vor avea posibilitatea să exploreze traseul care îi va duce din cetate, direct în curtea castelului.
În prezent, Tunelul Timpului, lung de 30 de metri, arată ca o peşteră părăsită. Construită în anul 1377, galeria secretă a fost, iniţial, o cale de transport a materialelor folosite pentru renovarea castelului. Apoi, spaţiul a fost transformat într-un bazin de apă care alimenta fântâna vechii cetăţi.
Destinaţia tunelului s-a schimbat însă, odată cu sosirea Reginei Maria la Castelul Bran, care a ordonat ca acesta să fie transformat într-un pasaj secret.
Din vară, după ce reabilitarea se va finaliza, turiştii care vor coborî din castel în curtea interioară vor avea parte de un spectacol vizual unic, pentru care administratorii Castelului au investit câteva sute de mii de euro. Vizitatorii vor urmări, chiar pe pereţi, imagini despre istoria Castelului Bran.
Anul acesta se împlinesc 640 de ani de existenţă a Castelului Bran.
sursa: one.ro