Istoria pedepsei cu moartea în România începe să se scrie încă din evul mediu. Adevărații despoți, unii dintre domnitori români, aveau o plăcere ieșită din comun de a-i pune la respect pe răufăcători și de a crea o stare de stabilitate în Principate prin efectuarea de execuții.

Mai aproape de timpurile pe care le trăim, amintim că la 12 ianuarie 1950, fosta URSS reintroducea pedeapsa cu moartea pentru spionaj și sabotaj.

În România, regimul comunist instaurat în 1945 la Bucureşti a încercat să abolească toate formele de rezistenţă anticomunistă, modificând astfel legile penale şi instituind pedeapsa capitală. Pedeapsa cu moartea a fost introdusă în legislaţia penală din România comunistă printr-o serie de legi şi decrete, cele mai importante dintre acestea fiind Legea nr. 50 din 21 ianuarie 1945 şi Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945.

Aşa au fost înfiinţate tribunalele militare, instanţe cu rol de eliminare a tuturor oponenţilor regimului. Un tribunal militar era considerat „braţul înarmat al poporului”. Pedeapsa cu moartea se aplica în primul rând celor care se răzvrăteau împotriva regimului, deţinuţilor politici, dar şi celor de drept comun, în această categorie intrând criminalii deosebit de periculoşi, violatorii sau toţi cei care comiteau infracţiuni grave împotriva ordinei şi liniştii publice.

În perioada ceauşistă, execuţiile se realizau doar în cadrul închisorilor Jilava şi Rahova. În documentele de arhivă se păstrează încă informaţii despre temutul „Fort 13” de la Jilava, adică spaţiul special amenajat pentru executarea condamnaţilor la moarte. În prezent, aici se află groapa de gunoi a penitenciarului. La Rahova, execuţiile se petreceau într-un poligon subteran, care, după anul 1990, a fost dezafectat în momentul în care a început renovarea puşcăriei.

Ceremonialul executării

Până la momentul executării efective, un întreg ceremonial trebuia desfăşurat. Astfel, potrivit legilor, condamnatul la moarte era legat de mâini şi de picioare şi ţinut câteva ore într-o cameră întunecată, fără niciun pic de lumină. În momentul în care era scos din respectivul spaţiu, el devenea extrem de bulversat din cauza luminii de afară.

Ritualul pedepsei cu moartea este încă un subiect sensibil, ale cărui detalii sunt ținute ascunse de autorități.

Asupra ritualului condamnării la moarte a fost păstrat  cel mai strașnic secret. În Occident, mai ales peste Ocean, în jurul execuțiilor prin spânzurare, împușcare, gazare sau electrocutare, se făcea multă publicitate. În România, nici după mulți ani de la abolirea acestei pedepse nu pot fi aflate detalii.

În epoca Ceauşescu (1965 – 1989) în România au fost condamnaţi la moarte şi executaţi prin împuşcare 104 oameni, intelectuali sau infractori de drept comun. De notorietate este cazul lui Ion Râmaru sau al lui Gheorghe Ştefănescu, botezat şi „Bachus”, afaceristul inculpat care a vândut milioane de litri de vin contrafăcut.

Ultimul român care a murit sub ploaia de gloanţe a plutonului de execuţie a fost Ion Pistol, cetăţean condamnat la pedeapsa cu moartea de Tribunalul Judeţean Teleorman, pentru omor deosebit de grav. Execuţia lui s-a desfăşurat pe data de 12 mai 1987.

După căderea regimului comunist, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Potrivit actualei legi penale din România, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, cea mai gravă pedeapsă care i se poate aplica unui inculpat este condamnarea la pedeapsa închisorii pe viaţă.

La 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt şi ei condamnaţi la moarte şi executaţi pe loc.

Acuzația sub care au fost trimiși în judecată și condamnați Nicolae și Elena Ceaușescu avea să fie și cea mai gravă din istoria regimului care le purtase numele: genocid. Procesul lor, așa cum avea să consemneze istoria și să ramână în conștiința publică, a fost unul atipic. Cei doi nu au avut parte de căile ordinare și extraordinare de atac împotriva sentinței.

De asemenea, sentința a fost pusă imediat în executare, așa cum nu se mai întâmplase niciodată până atunci în cei 25 de ani cât au condus destinele țării.

Au fost judecați sumar, după o procedură atipică și în vederea unei sentințe parcă dinainte date.

Judecătorul care a dat verdictul avea să se sinucidă nu la multă vreme, chinuit de remușcări.

Dictatorul și consoarta sa, au fost imediat legați si duși lângă zidul cazărmii din Targoviște, unde i-a ciuruit un pluton de execuție format din câțiva parașutiști. Cei doi sunt singurii condamnați din acei 25 de ani ai regimului care n-au fost executați la Rahova sau la Jilava. Si probabil, singurii carora nu li s-a pus in vedere ca au dreptul la o ultima dorinta.

Desigur, aceasta a fost sentința cea mai controversată și totodată cea mai importantă. A schimbat istoria!


Sursa: rotalianul.com

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!