Laurențiu Barbu
Dacă podurile de lemn dominau secolele trecute, perioada modernă le-a rezervat un loc cu totul secundar în istoria construcţiilor inginereşti.
Începând din secolul al XIX-lea, toate podurile din lemn executate pe teritoriul ţării noastre, destul de numeroase, au avut un caracter provizoriu, ele urmând a fi inlocuite, mai devreme sau mai tarziu, cu poduri metalice sau din beton.
Construirea unui pod de cale ferată peste Dunare care să lege Ţara Românească de Marea Neagră devenise necesară încă din timpul domniei lui Barbu Ştirbei. În anul răscumpărării liniei Cernavodă-Constanţa (mai precis, la 10 decembrie 1882), guvernul român lansează un concurs internaţional pentru proiectarea a doua poduri mari peste Dunăre şi peste braţul Borcea, pe linia Cernavodă-Feteşti. Dar nici unul dintre cele opt proiecte prezentate comisiei de examinare, în anul 1883, de firme din Franţa, Germania, Elveţia şi Belgia nu a fost acceptat. După trei ani, in 1886, are loc un al doilea concurs, la care participă cinci firme, dar rezultatul rămâne acelaşi.
Într-un moment de stralucită inspiraţie, comisia îi propune lui Anghel Saligny să prezinte un proiect. În decembrie 1887, guvernul, prin Ministerul Lucrărilor Publice, îl însărcinează oficial pe Saligny cu elaborarea proiectului liniei Feteşti – Cernavodă. E o decizie surprinzătoare, ţinând seama de faptul că numai cu câţiva ani în urmă acelaşi minister refuzase să ia asupra să răspunderea executării unor tabliere mici, lucrarea fiind preluată de firme particulare.
Inainte de a începe proiectarea, Anghel Saligny îşi formează o echipă de ingineri specialişti de la Şcoala Natională de Poduri şi Şosele, printre care Ion Băiulescu, N. Herjeu, Şt. Gheorghiu, Alex. Bădescu, V. Christescu, Gr. Cazimir, P. Zahariade şi alţii, aduşi mai tarziu. O data rezolvate toate problemele de ordin tehnic şi economic, echipa de specialişti îşi începe practic activitatea de proiectare, reuşind, după o munca intensă, să termine, la 1 decembrie 1889, elaborarea formei finale a proiectului.
După numai un an (la 9 octombrie 1890), timp în care au fost repartizate şi demarate lucrările de pregătire, a început şi lupta pentru învingerea greutăţilor apărute în execuţie. Un lucru care nu trebuie omis ar fi faptul că terasamentele liniei ferate Feteşti – Cernavodă, care leagă între ele podurile lui Anghel Saligny, au constituit la vremea lor cea mai mare şi cea mai importantă lucrare de terasamente realizată în ţara noastră. Una peste alta, lucrările la podurile dunărene au durat cinci ani. Ziarul Times scria: “o realizare surprinzatoare la Cerna-voda”, iar Ilustrazione Italia afirma: “e o lucrare care poate fi luată ca model chiar şi de alte ţări, cu mijloace tehnice mai înaintate”.
Legătura feroviară dintre Feteşti şi Cernavodă are o lungime de 21 km şi cuprinde podurile peste Braţul Borcea şi peste Dunăre. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România şi al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Feteşti-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată şi staţiile, a fost de 35 milioane lei aur.
Ziua de 14 septembrie 1895 a fost desemnată drept data ianugurării. Ceremonia a fost una fastuoasă. Conform programului serbării un tren a plecat la ora 9 din Gara de Nord, invitaţii ajungând la Cernavodă la ora 12. În cadrul ceremoniei de rigoare, cu discursuri şi urale din partea asistenţei, Regele Carol I a pus ultimul nit al podului ce urma sa-i poarte numele. După ce regele Carol I a bătut ultimul nit, un nit de argint, s-a zidit documentul inaugurării şi s-a celebrat serviciul religios, trenul de încercare format din 15 locomotive a trecut pe pod cu o viteza de 60 km/h, într-un zgomot infernal produs de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre şi de muzicile fanfarelor. După acest tren a trecut un al doilea rezervat “oaspeţilor”, cu o viteză de 80 km/h. În tot acest timp, Anghel Saligny, al cărui nume nici nu a fost rostit la eveniment, a stat sub pod pe o şalupă, alături de muncitorii cu care lucrase la realizarea măreţei opere pentru a-i demonstra rezistența.
Primul ministru de atunci a spus o frază celebră: „Măria Ta! Cu ostaşii ţării ai învins în câmpiile Bulgariei, iar cu meşterii ţării ai îngenucheat măreaţa Dunăre.” La rândul său, suveranul exclama: „Săvârşirea Podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt îndeplinit şi uriaşă se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se răsfrâng progresul şi avântul puternic al României, a învins toate greutăţile, a înlăturat toate piedicile, spre a executa această trainică şi nepieritoare lucrare, care trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării şi porţile Orientului”.
Sursa: istorie-pe-scurt.ro
