Despre Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între 1457 şi 1504, se spune că a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi a islamului. A ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult. Tezaurul pe care Ştefan cel Mare l-a lăsat crestinătăţtii, se pare că nu a mai fost egalat de nimeni, nici pe plan local şi nici pe plan european: 44 de biserici şi mănăstiri, carora le-a imprimat propriul stil arhitectonic. 

Domnitorul Ştefan cel Mare are şi meritul de a fi un deschizător de drumuri în privinţa construirii de poduri trainice. Până la venirea sa pe tronul Moldovei, podurile erau construcţii provizorii.

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi

Dimitrie Bolintineanu

De mai bine de cinci veacuri în Negoiești din comuna Ștefan cel Mare există un pod de piatră ce ajută la trecerea peste pârâul Gârbovanul, un afluent de pe dreapta râului Trotuș. Despre acest pod se spune că a fost construit chiar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Când treci de la Onești spre Adjud, sau invers, oprește-te în satul Negoiești să vezi Podul lui Ștefan cel Mare.

Pe șoseaua Onești- Adjud, în comuna Ștefan cel Mare, traversând calea ferată și trecând printr-un cătun de câteva case, la 6-700 m circa, apoi coborând pe vechiul drum moldovenesc vei găsi acest pod.  Situată lângă pârâul Gârbova care se varsă în Trotuș, dăinuie  această construcție medievală, executată la porunca domnitorului Ștefan cel Mare. Nu se știe anul dar se știe că „a costat un kertic domnesc de 2000 oca sare“, așa cum arăta S.P. Radian. Podul a fost „construit din piatră cu mortar de var gros, bolta de asemeanea construită cu bolovani rotunzi iar capetele bolții care se văd sunt lucrate gros tot din bolovani rotunzi”.

Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare are o lungime de 14 m, lățimea 8 m, înălțimea 11 m iar deschiderea bolții este de 5,80 m.  Mergând pe el o emoție aparte te încearcă, simți că treci cu pași mici prin toată istoria sângeroasă și triumfătoare a patriei. Sentimentul este unic.

Nu poți sta aici, departe de grijile zilei, de frenetismul orașelor, fără să-ți arunci privirea peste Valea Trotușului de pe podul domnitorului și să nu te simți departe, acum câteva veacuri, alături de oastea moldovenească întorcându-se de la război. Sau să simți ce simțea un negustor cu carul său plin de mărfuri orientale urcând spre Suceava sau Neamț, pentru a duce mătăsuri sau giuvaieruri domnițelor de la curte.  Este un moment unic pe care fiecare trecător ar trebuie să-l încerce măcar o dată.

De-a lungul timpului podul a suferit transformări și adăugiri, fiind refăcut în timpul lui Mihail Sturdza (aprilie 1834 – iunie 1849), în anul 1873, când s-a construit soseaua Adjud-Onesti  și în anii 1902-1903, cum scrie C.I. Istrate, ultima reparație având loc în în anul 2004, (Direcția Județeană de Cultură Bacău).

Obiectivul băcăuan merită văzut măcar o dată, ca semn al prețuirii față de ce ne mai rămâne din istorie. Este un simbol al grijii domnitorului moldovean pentru țara sa, nu departe de locul de legendă al copilăriei sale, Mănăstirea Borzești.

Articole recomandate!