Povestea singurelor portrete contemporane ale lui Mihai Viteazul

După ce în 1600 Mihai Viteazul își vede năruită Unirea, fostul domnitor pleacă la Habsburgi pentru a-și reface armata. La 13 ianuarie 1601 Mihai intră în capitala Austriei cu aproximativ 30 de însoţitori şi 16 trăsuri. Cu câteva zile înainte se luaseră măsuri pentru primirea lui şi domnul român e găzduit la hanul Cerbul de Aur. La Viena se afla arhiducele Matei, fratele împăratului Rudolf, el însuşi mai târziu împărat; dintre toţi arhiducii rivali, el singur a înţeles mai bine folosul pe care Habsburgii l-ar avea sprijinind sincer pe domnul român, de aceea îl primește foarte bine, îi trimise o trăsură de paradă la intrarea în oraş şi intervine la curte pentru el. Domnul, în acele vremuri de pribegie, îi dăruiește la rândul său totuşi şase cai aleşi. Îndată ce se află în Ardeal de sosirea lui Mihai, ura neîmpăcată a nobililor împotriva lui iese din nou la iveală.

Ei trimit soli la curte asupra lui, cerând să nu fie ascultat și să fie prins şi pedepsit ca un trădător. De data aceasta vorbele lor nu rămân fără răspuns. Mihai Viteazul, care deja impresionase pe toți prin figura lui demnă şi mândră, se apucă să scrie expuneri întinse asupra faptelor şi justeții lui, trimiţându-le arhiducelui Matei şi chiar în ţările din Apus, inclusiv pternicului rege al Spaniei, Filip al III-lea. Mihai, prin secretarii lui, alcătuiește două lucrări istorice autobiografice, în care înfăţişează în latină şi italiană toate luptele lui cu turcii şi trădarea ardelenilor faţă de el şi de împărat. Aceste lucrări de foarte mare însemnătate pentru istorie, ne arată nu numai faptele, dar şi sufletul de creştin luptător al lui Mihai. Una din ele este un memoriu către împărat (17 ianuarie 1601), cealaltă, mai întinsă, menită răspândirii faimei sale în Italia, e adresată ducelui Cosimo de Toscana, unul din membri Ligii Creştine. Pentru aceste memorii Mihai a folosit cronica domniei lui scrisă de Petre Armeanul, pe care o avea asupra sa.

Dar ceea ce a convins curtea de la Praga mai mult decât argumentele acestea, au fost faptele ce se petrec în Ardeal. Mihai arătase că nobilii ardeleni se răsculaseră împotriva lui, nu de dragul Habsburgilor, ci pentru că aşteptau pe Sigismund Bathory, acesta întârziind, au fost nevoiţi să-l cheme pe Basta şi acum vor să-l înlăture şi pe acesta, cum îl înlăturaseră si pe el. Lucrurile se petrecură întocmai, în februarie 1601 nobilii în frunte cu Czaki se ridicară împotriva generalului imperial, îl arestară şi în cele din urmă Basta, eliberat, e silit să plece la Dej şi de acolo la Satu Mare, pierzând Ardealul în chip ruşinos, fără luptă, după ce vărsase atâta sânge ca să-l cucerească. Arhiducele Maximilian aflând de retragerea lui Basta, spune pe faţă că nu e alt chip să ţii în frâu pe nobilii ardeleni, decât cel cu care începuse Mihai. Îndată Mihai e chemat din Viena la Praga, la curtea împăratului, devenea din nou folositor pentru Habsburgi după ce se dovedise incapacitatea lui Basta.

Noua răscoală a nobililor ardeleni(maghiari în special) lovise şi în Mihai, Baba Novac, căpitanul său, e prins la Cluj şi ars de viu, iar familia domnului e închisă în cetatea Făgăraşului. La 23 februarie Mihai Viteazul intra în Praga cu 35 de oameni, ce urmau să fie ţinuţi pe socoteala împăratului. Toţi însoţitorii domnului sunt aşezaţi într-o cameră mare, în care, după obiceiul lor, aprind mangal într-un cazan mare de fier spre a se încălzi. Doi dintre ei sunt găsiţi a doua zi de oamenii hanului morţi asfixiaţi.

Mihai umbla în acest oraş străin, în care nu se putea înţelege în limba lui, urmat de un tălmaci care traducea toate cuvintele lui în italieneşte. La 1 martie în sfârşit domnul vede faţa aceluia în care de la început îşi pusese atâtea speranțe, Rudolf al II-lea. Peste câteva zile urmează a doua audienţă, care ţine două ore. Nu ştim ce şi cum a vorbit Mihai în aceste locuri, dar izbânda lui a fost deplină, toate pârile se dovedesc mincinoase, el dobândește încrederea împăratului şi e însărcinat să ridice o nouă oaste de ca să recucerească Ardealul. Pentru aceasta i s-au dat 100.000 de taleri, pe lângă alte daruri şi întărirea moşiei Königsberg în Boemia, care-i fusese făgăduită de mult.

Pictorii de la curte, atraşi de chipul mândru şi exotic al domnului român, îi fac portretul şi ne-au rămas de atunci mai multe picturi înfăţişând pe Mihai, dintre care vestitul portret, capodopera lui Aegidius Sadeler, iconograf al curții, elev al şcolii flamande, o adevărată pagină de istorie, o expresie complexă, figura severă cu ceva chinuit, dar reţinut şi în acelaşi timp şi un stăpân, un oştean cu trăsăturile adânci în faţă, ca urmele unor răni de curând închise. Alături de acesta avem portretul deosebit, reprodus în opera lui Domenicus Custos, „Atrium Heroicum Regnum” apărut în 1601.

În sfârşit, al treilea portret datorat lui Franz Franken în compoziţia: „Cresus arătându-şi comorile lui Solon.” Toate aceste portrete au dat naştere la numeroase copii şi prelucrări în diferite ţări ale Europei. Mihai plecă din Praga la 3 aprilie şi se întoarse la Viena, unde rămase până la sfârşitul lunii să aştepte primirea sumelor făgăduite pentru oaste. Mihai va primi cele necesare, va redobândi teritoriul pierdut, dar prin trădare este ucis în vara lui 1601.

Citeste mai multe: http://www.istorie-pe-scurt.ro/