in

Pur și simplu ne-am săturat de corupție, minciună și sfidare! Politicienii penali încă mai cred că ne pot manipula ca pe niște oi

Situaţia judiciară a premierului Victor Ponta, scandalul provocat de declaraţiile lui Ioan Rus şi dezbaterea de vineri, din Parlament, din jurul moţiunii de cenzură, scot la iveală o prăpastie uriaşă între români şi politicienii corupţi care controlează acum scena politică.

Jurnalistul Mălin Bot susține că publicul nu s-a mai revoltat atât de tare pe politicieni, de la suspendarea din 2012. Revolta de astăzi seamănă cu cea din 2012 doar prin intensitate, dar e total diferită de aceea. Oamenii sunt revoltaţi şi iritaţi la culme de corupţia, minciuna şi sfidarea pe care o etalează politicienii.

Interesant este că în 2012, când a mai fost un asemenea moment de revoltă, publicul părea împărţit în două tabere. Una mai mare, a celor care credeau în propaganda USL, şi o altă tabără puţin mai mică, a celor care vedeau dincolo de gargara electorală folosită de unii politicieni pentru a înhăţa puterea.
Publicul era împărţit în două şi unii încercau să-i convingă pe alţii că anumiţi politicieni sunt ticăloşi, în timp ce alţii sunt oneşti şi de bună-credinţă.

Revolta de astăzi seamănă cu cea din 2012 prin intensitatea furiei publice, dar în acelaşi timp e total diferită.
Oamenii nu mai dezbat aprins pentru a se convinge că un partid sau altul e mai bun. Pur şi simplu sunt revoltaţi şi iritaţi la culme de corupţia, minciuna şi sfidarea pe care o etalează politicienii, indiferent de partidele din care fac parte,

scrie acesta pe Evenimentul Zilei.

Jurnalistul mai adaugă faptul că ei cred în continuare că ne pot manipula ca pe o turmă de oi și susține că România lor nu mai seamănă deloc cu a noatră.

“Din discursurile lor am înţeles că sunt ferm convinşi că pot să manipuleze la infinit lucrurile în aşa manieră încât să nu pierdă vreodată puterea. Părea că niciunul dintre ei nu are habar de revolta care mocneşte şi că niciunul nu vede hăul dintre ei şi România reală.

Ei sunt cu România lor. O ţară pe care o controlează abil, prin tot felul de pârghii, una mai perversă decât alta. O ţară cu un popor de proşti, cred ei, pe care îl împing în ce direcţie vor, ca pe o turmă de oi. O ţară de proşti ”curve şi golani”, după cum tocmai ne-a explicat ministrul demisionatr Ioan Rus. Ţara asta a puternicilor corupţi ai zilei nu are absolut nicio legătură cu România noastră, a celor cinstiţi care vrem un viitor civilizat, câştigat cu metode oneste”,

mai adaugă acesta.

Sursa: http://www.b1.ro

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!