Singurul confecționer de nasturi din România rămas legendă

Tamas Peter s-a stins din viaţă în 2004, dar a lăsat fiicei sale atelierul de la subsolul casei părinteşti, cu toate ustensilele necesare, confecţionate de el.

Nasturele este o piesă de vestimentație constituită dintr-un obiect mic de metal, sidef, os, lemn sau plastic care folosește la încheierea hainelor sau pernelor sau poate avea rol ornamental.

Aceste mici accesorii sunt folosite de sute de ani. Inventatorul nasturelui s-a pierdut demult în negura vremii, așadar nu se știu originile exacte. Cei mai vechi nasturi care s-au găsit datează din anii 2800-2600 i.e.n., însă aceștia se foloseau mai mult ca ornament.
Pentru închidere, nasturii au început să fie folosiți în Evul Mediu, însă singura haină la care erau întrebuințați era mantaua.

În secolul XIII, nasturii erau utilizați mai mult ca decorații pe haine sau curele, deoarece majoritatea hainelor erau prinse cu panglici și agățători. În secolul XVI, Francis I (1494-1547) a făcut furori cu un costum care avea nici mai mult nici mai puțin de 13.600 de nasturi de aur.

În România moda nasturilor a început timid, primul confecționer de nasturi din țara noastră fiind acum legendă. Însă acesta a lăsat moștenire îndeletnicirea sa, fiica acestuia, Agneta Tamas, preluând cu mândrie munca lui.

Povestea nasturilor a început cu Tamas Peter, născut în satul bihorean Ghiorac în 1937, într-o familie numeroasă, cu nouă fraţi. Peter a învăţat bine meseria de strungar şi a lucrat la fosta şi renumita Fabrică de încălţăminte Crişul, care se găsea pe actuala stradă Independenţei. În 1965 s-a însurat cu Agnes şi s-au stabilit, cu chirie, în Oradea.

Prin anii ’70, Tamas Peter era singurul năsturar din ţară, iar de la el se aprovizionau marile fabrici de confecţii din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Timişoara şi, desigur, Oradea. Iar acest lucru s-a întâmplat timp de mai bine de 20 de ani.

Pe strada din centrul oraşului mai exista atunci un atelier de lenjerie intimă, al unei doamne, un altul de ciorapi al doamnei Szabo Terez şi cum Peter era strungar priceput le-a ajutat de multe ori la întreţinerea uneltelor sau chiar le-a confecţionat instrumente de lucru. Dar nu numai pentru ele. Când s-a aflat că el se pricepe la aşa ceva au curs comenzile. Erau şi mulţi croitori pe atunci, povesteşte fiica acestuia.

Agneta Tamas își aduce aminte cu nostalgie de acele vremuri.

Pe locul unde azi este construită o parcare subterană, în centrul oraşului, pe strada Independenţei, erau mai multe ateliere mici. Clădirile vechi au fost demolate şi odată cu ele desfiinţate şi micile afaceri de familie.

Tamas Peter s-a stins din viaţă în 2004, dar a lăsat fiicei sale atelierul de la subsolul casei părinteşti, cu toate ustensilele necesare, confecţionate de el. Aici era locul unde se fabricau mii, zeci de mii de nasturi de diferite mărimi. De la năstureii îmbrăcaţi în satin alb sau mătase până la cei mai mari pentru paltoane sau canapele.

Din 1995, ea a preluat atelierul care a funcţionat până în anul 2007. Din păcate, comenzile au scăzut simţitor. Împreună cu mama ei a încercat tot ce i-a stat în putinţă, dar şi-a dat seama că atelierul nu mai poate funcţiona. Croitoriile particulare au dispărut aproape în totalitate, fabricile de confecţii şi-au încetat activitatea şi au apărut, la un moment dat, şi nasturii din plastic, mult mai ieftini.

Articol publicat de Andreea Moțoc

Ce părere ai despre această postare?

25 Points
Upvote Downvote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading…

0