Laurențiu Barbu
Ofensiva protestantă eliminase aproape complet catolicismul din Transilvania în deceniile şase şi şapte ale secolului al XVI-lea. Un iezuit compara situaţia catolicismului în Transilvania, pe care a găsit-o în 1579, cu cea din India. Catolicii, câţi mai rămăseseră, erau supuşi presiunii. „Ereticii – adică protestanţii, nota un catolic –, păstrând obiceiul lor, nu încetează să calomnieze […] răspândind mai multe minciuni […] dând zvon că dintre noi sunt nişte femei travestite care au născut.“
În 1571 principele Transilvaniei devine catolicul Ştefan Bathory. El a fost cel care a aplicat în Transilvania recomandările Conciliului de la Trento (1545 – 1563), cu un accent deosebit pe instruirea biblică şi liturgică a clerului, pe educaţie în general, pentru a contracara opera educativă desfăşurată de protestanţi.
Ordinul iezuit dispunea în acel moment de cea mai bună reţea de instituţii de educaţie, între care cele mai importante erau collegium maius (colegiile majore), asemănătoare şi echivalente universităţilor. Lor le-a încredinţat Ştefan Bathory realizarea unui colegiu în Cluj. La 20 decembrie 1579 se ţineau primele cursuri de gramatică, destinate celor două clase din cursul inferior, la fosta mănăstire benedictină din Cluj-Mănăştur. Abia peste doi ani, în 1581, se mutau între zidurile oraşului, ca două instituţii distincte, colegiul şi seminarul pentru preoţi. Bine dotate (primeau mai multe sate, cam 500 de familii de ţărani, şi alte venituri şi proprietăţi, precum şi sume de bani) prin diploma de fondare emisă la 12 mai 1581 (confirmată peste un an de Papa Grigore al XIII-lea), cele două instituţii şi-au putut face şi planuri de dezvoltare. „Luminatul principe [Cristofor Bathory, fratele lui Ştefan Bathory, devenit din 1575 principe al Transilvaniei] a trimis în a treia zi de Florii aici pe cancelarul său, împreună cu arhitectul italian, pentru clădirea şcolilor din oraş şi ca să amenajeze mănăstirea ca locuinţă pentru noi.“
În cadrul colegiului major, care avea rang de academie, funcţionau trei facultăţi (Teologie, Filozofie şi Drept) şi absolvenţii căpătau toate gradele, ca la orice altă instituţie similară de învăţământ din Italia, Franţa, Spania sau Germania. Exista un ciclu inferior cu cinci trepte şi unul superior cu două trepte. Se predau gramatica, retorica, dialectica, greaca, filosofia, teologia, istoria, de profesori renumiţi ai vremii (Jacobus Witek, Antonio Possevino, Stephanus Arator), care au asigurat un nivel de erudiţie de tip european.
Pentru a-i atrage pe „eretici“, se recomanda „blândeţe“. Cursanţii nu erau obligaţi la început să asiste zilnic la slujba religioasă. Această toleranţă şi nivelul înalt al şcolii a făcut ca în scurt timp să fie căutată de multă lume, inclusiv de ortodocşi. Chiar şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul, ar fi trebuit să înveţe la colegiul din Cluj. În 1586 urmau cursurile colegiului 350 de persoane. În anul 1583 s-a ridicat şi un internat, cu 150 locuri. Pentru cursanţii cu venituri modeste s-a întemeiat Conventul Sfintei Treimi, care le oferea găzduire. Nu se făcea niciun fel de deosebire între studenţi în ce priveşte drepturile şi obligaţiile, indiferent de originea socială şi veniturile lor. Calitatea învăţământului a fost remarcată de „vizitaţiile“ (inspecţiile) făcute de trimişii Romei aproape anual.
N-au lipsit însă nici criticile la adresa rectorului Jacobus Witek. Ele veneau din partea unui rival, Stephanus Arator, care îi reproşa că transformase colegiul într-un fel de han pentru prietenii veniţi din Polonia. Se arăta surprins şi de regimul alimentar. „În fiecare zi se dă de două ori carne la prânz, iar în zilele de peşte se dă de două ori peşte. Mai întâi aluaturi, în rândul doi carne de vacă sau de ovine, în rândul trei pui gătiţi cu piper şi şofran, în rândul patru piureuri, în rândul cinci fructe şi brânză; acest fel de trai nu l-am mai văzut încă nicăieri, în nici un colegiu al Societăţii [iezuite], dar poate este felul polon.“
Pe lângă colegiu a funcţionat şi seminarul care pregătea preoţi catolici şi de care s-a ocupat în mod deosebit Antonio Possevino. Seminarul era gratuit (nu se plăteau cazarea, hrana, dascălii, spălarea hainelor); seminariştii trebuia să îşi aducă de acasă hainele, cărţile şi lenjeria de pat.
Colegiul a beneficiat de o bibliotecă ce îl impresiona pe Arator, care pomenea 9 cărţi „scrise cu aur“. Existau şi cărţi interzise, mai ales din literatura latină clasică, destinate doar lecturii profesorilor. A fost una dintre cele mai importante biblioteci din sud-estul Europei. Se organizau şi reprezentaţii teatrale, deschise publicului, pentru a-l convinge de valoarea intelectuală şi de deschiderea studenţilor şi a profesorilor. Repertoriul cuprindea piese inspirate din cele clasice antice şi din teme luate din Vechiul şi Noul Testament. Studenţii şi profesorii participau şi la dezbaterile cu temă religioasă.
Epidemia de ciumă din 1586 a decimat practic colegiul şi seminarul. În acelaşi an murea şi Ştefan Bathory. Peste doi ani era rechemat în Italia şi Possevino, o persoană extrem de activă şi care dovedise o mare abilitate în relaţiile cu protestanţii. Dieta ţinută la Mediaş, în octombrie 1588, a decis expulzarea iezuiţilor din Transilvania. Înceta astfel, temporar, activitatea colegiului şi a seminarului. În 1591, la îndemnul Papei Sixt al V-lea, principele Sigismund Bathory i-a rechemat. Din păcate, activitatea colegiului şi a seminarului a durat doar până în 1603, când o revoltă a locuitorilor oraşului Cluj contra iezuiţilor s-a soldat cu incendierea şi demolarea edificiilor celor două instituţii de educaţie.
Deşi cu o existenţă scurtă, colegiul iezuit din Cluj a creat o emulaţie intelectuală, a cărei amintire a rămas peste secole. A fost prima universitate de pe teritoriul Principatului Transilvaniei, prima instituţie de învăţământ superior de pe teritoriul României de astăzi.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Sursa: eualegromania.ro
