in

Carmen Sylva – regina pasionată de țigări

Cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, Elisabeta l-a completat pe augustul său soţ prin susţinuta activitate literară şi prin opera culturală şi de asistenţă socială pe care a patronat-o.

Carmen Sylva – Regina scriitoare care a înființat numeroase Fundații caritabile, era pasionată de țigări

Carmen Sylva (in limba latina, cantecul padurii), este psedonimul literar al reginei Elisabeta de Neuwied. Carmen Sylva (Elisabeta) s-a nascut la 29 decembrie 1843 la Neuwied, Germania ca cel dintai copil al familiei printului de Wied. Se spune ca regina Elisabeta si-a ales pseudonimul literar din dorinta de a canta deopotriva padurile natale si pe cele din muntii patriei adoptive (Carmen – cantec, sylva – padure).

Regina Elisabeta a României (29 decembrie 1843-18 februarie 1916) s-a născut în micul principat german de Wied la 29 decembrie 1843, în castelul Monrepos, reşedinţă a familiei căreia i-a păstrat o caldă amintire toată viaţa. După căsătoria cu principele domnitor al României Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în 1869, Elisabeta a venit în România şi a rămas aici până la sfârşitul său din 1916.


Cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, Elisabeta l-a completat pe augustul său soţ prin susţinuta activitate literară şi prin opera culturală şi de asistenţă socială pe care a patronat-o.

Notorietatea reginei în Europa şi în lume începe să fie astăzi timid redescoperită şi analizată. Dacă la începutul secolului XX, ziaristul şi scriitorul Radu D. Rosetti întâlnea în nordul Norvegiei un învăţător local care citise o parte a operei literare a reginei iar doi-trei ani mai târziu, de data aceasta la Punta Arenas, în sudica Patagonie, o feministă americană îi vorbea cu simpatie unei colege din România despre rolul reginei în emanciparea femeii din ţara aflată la gurile Dunării, după 1916 personalitatea reginei a trecut într-o nemeritată uitare.

Debuteaza in 1880 publicand, la Lepzig, doua volume de versuri. Majoritatea scrierilor poetei sunt despre tara si oamenii tarii de adoptie, fie ca povestiri, descrieri geografice sau schite istorice si etnografice. Carmen Sylva poate fi considerata “animatoarea artei romanesti”, datorita propagandei culturale pe care o face in strainatate.  Enescu a fost descoperit si trimis la studii in strainatate de catre regina.

Considerata a fi organizatoarea asistentei sociale din Romania, Elisabeta a infiintat pana in 1906 nu mai putin de 14 societati filantropice si nationale.

Altruismul nu era intotdeauna insotit si de un amplu spirit de organizare, dar a fost suplinit insa de doamnele desemnate pentru a prelua conducerea efectiva a societatilor infiintate de catre regina. Acestea au fost alese din randul elitei feminine, si dintre tinerele fete ce formau un “incantator batalion”.

Regina Elisabeta a României, a fost o scriitoare prolifică

Scriitoarea Carmen Sylva, a fost cea mai prolifică regina din Europa în domeniul literar. Peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice şi patru romane a lăsat scriitoarea regină moştenire literaturii. Scrierile sale cuprind poeme, basme, povestiri, memorii. A tradus în limba română din opera lui Pierre Loti. A fost co-autor al unui roman, scris împreună cu Mite Kremnitz.

Cartea cea mai cunoscută a reginei-scriitoare este ”Povestirile Peleşului”, volum în care regina şi-a exprimat dragostea faţă de ţara a cărei regină a fost. Regina Elisabeta a completat veniturile casei regale a României, cu bani câştigaţi din publicitate. Ea a apărut în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris.

Se spune că unele dintre scrierile  Elisabetei şi unele dintre scrisorile sale au dispărut. Unii istorici susţin că vinovat pentru dispariţia unor scrieri ar fi însuşi soţul scriitoarei, regele Carol, care a considerat că publicarea acestora ar fi compromiţătoare pentru monarhie.

Regina Elisabeta a fost o mare admiratoare a poetului  Mihai Eminescu. L-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani, însă poetul a refuzat să ridice premiul, cunoscută fiind atitudinea sa opozantă faţă de regele Carol I.

Regina şi ţigările



Nu putem şti, în mod cert, cine a produs ţigările care purtau numele reginei din România, dar un articol din ziarul neo-zeelandez „The Star“, numărul din 19 ianuarie 1907, poate să aducă o serie de informaţii în direcţia lămuririi noastre. Intitulat „Woman’s world“ (probabil numele unei rubrici), articolul inventariază, în câteva paragrafe, activităţile unor femei importante ale lumii la momentul respectiv (regina Spaniei – pasionată de călărie, regina Alexandra – o muziciană desăvârşită, regina Italiei – devotată soţului şi copiilor, Helen Gould, una dintre cele mai bogate femei din lume – dedicată acţiunilor filantropice etc.).

Despre regina României s-au scris următoarele:  „Carmen Sylva, Regina României, este tot timpul interesantă, chiar şi dacă vorbim despre lucruri mici. Ea a primit zilele trecute o scrisoare de la un producător bucureştean de ţigări, în care acesta o anunţa că şi-a denumit cele mai bune ţigări «Carmen Sylva» şi că a umplut o cutie pe care să o expună la expoziţia industrială care are loc acum la Bucureşti. A doua zi, Regina a mers la expoziţie şi a dorit să vadă ţigările.

Omul, care o aştepta, i le-a arătat. Regina l-a rugat atunci pe acesta să fumeze o ţigară, ca ea să-i poată simţi aroma. Şi, la rugămintea domnului, Regina şi-a umplut poşeta cu ţigările «Carmen Sylva». «I le voi duce Regelui», a spus ea doamnei de onoare. «Îl vor linişti câtă vreme îi voi citi poeziile mele»“ (sursă:National Library of New Zealand).

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!