Zbuciumata istorie a mormântului lui Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân a dus aproape trei decenii lupte dure cu adversarii interni și externi pentru pacea și prestigiul Țării Românești. Ziua de 31 ianuarie 1418, atunci când a trecut la cele veșnice, nu a însemnat însă odihnă pentru trupul său obosit de la atâtea bătălii.

În spiritul unei vechi tradiţii, acest viteaz domnitor a dorit ca, după moarte, rămăşiţele lui pământeşti să i se odihnească în biserica mare de la Cozia – ctitoria lui cea mai de seamă. În documentul din 1 iunie 1421, după trei ani de la moartea lui Mircea, fiul său Radu Voievod, zice:«Cu râvnă către Dumnezeu, Domnul meu, îndemnat fiind de sfânta şi de viaţă făcătoare Troiţă, am dat această cinstită poruncă după nobleţea inimii mele şi am întărit şi am împuternicit ca să fie de ocină si de ohabă mănăstirii Nucet, mormântul părintelui meu, şi spre veşnica lui pomenire… toate bălţile, începând de la săpatul pe Dunăre, până la Gura Ialomiţei», proprietăţi ale Nucetului pe Olt, adică la Cozia.

Mircea a murit la 31 ianuarie 1418, pe la vreo 60 de ani şi a fost îngropat la mănăstirea Cozia. A încetat din viaţă după o glorioasă domnie de 32 de ani, fiind înmormîntat în ziua de 4 februarie 1418, nu la Biserica Domnească din Argeş, unde zăceau înaintaşii săi, «ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa, mănăstirea lui de la Cozia». Locul de odihnă veşnică a lui Mircea, are astăzi înfăţişarea unui sarcofag egiptean, unic între toate mormintele boiereşti şi domneşti din ţara noastră, dar caracteristic pentru forma mormintelor apusene medievale, întrebuinţate obişnuit în secolele XII-XV. Pe mormânt s-a pus o piatră mare care a fost distrusă, mormântul fiind profanat de mai multe ori.

În vara lui 1821, după uciderea lui Tudor Vladimirescu şi înfrângerea eteriştilor de către turci, Alexandru Ipsilanti, urmărit de turci s-a refugiat la Cozia. Mănăstirea şi familiile care își găsiseră adăpost aici devin pradă turcilor, care au dat foc mănăstirii, au dezgropat mormintele lui Mircea şi ale altor domni, crezând că vor găsi în ele comori ascunse şi au comis toate grozăviile, profanând bisericile şi picturile.

Peste un veac, prefectul judeţului Vâlcea anunţă Ministerul Cultelor la 14 iunie 1917 că, superiorul mănăstirii Cozia, părăsind postul şi refugiindu-se încă înainte de ocupaţia germană, mănăstirea a rămas în părăsire şi expusă stricăciunilor, «între altele, mi s-a adus la cunoştinţă că mormântul Voievodului Mircea a fost devastat, ridicându-i-se şi luându-i-se piatra comemorativă», de către duşmanii străini de neam şi de credinţa ortodoxă».

În procesul verbal din 23 decembrie 1918, procurorul Tribunalului Vâlcea spune: «Din zvon public fiind informaţi că trupele austro-germane în retragere au devastat mănăstirea Cozia, ne-am transportat în localitate unde… am constatat că piatra comemorativă de pe mormântul domnitorului lui Mircea cel Mare a fost mişcată din loc şi spartă», iar biserica folosită ca adăpost pentru cai.

Piatra a stat distrusă pe mormântul lui Mircea până în anul 1936 când s-a făcut alta la noi în ţară, cu pisania alcătuită de Nicolae Iorga, având un conţinut mult mai bogat decît cel care există azi pe piatra mormântului.

Inscripţia era: «Aici odihneşte binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Mircea, (… urmează titulatura cunoscută) ctitor acestui sfânt locaş. A trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418». Această piatră a iscat discuţii cu privire la dimensiunea ei şi la conţinutul inscripţiei. După doi ani (în 1938), piatra a fost schimbată, folosindu-se probabil la construcţia scărilor dinspre miazăzi, care urcă la stăreţie.

La 15 mai 1938, din iniţiativa Comisiei Monumentelor Istorice, pe mormântul marelui voievod Mircea s-a aşezat actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria. Pe această piatră se află următoarea inscripţie: «Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418».

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/zbuciumata-istorie-a-mormantului-lui-mircea-cel-batran/