Din toată Europa vin dovezi care ne arată că strămoșii noștri geto-dacii au roit din spațiul carpatic și au ajuns și în alte părți. Astfel, spaniolii, normanzii, englezii, suedezii, danezii și alții au revendicat în decursul timpului rădăcini geto-dacice. A crede că toți trăiau în confuzie atunci când vorbeau despre astfel de rădăcini e o dovadă de ignoranță.

Surprizele nu se opresc însă aici. Mulțumită investigațiilor jurnaliștilor de la Formula As, am aflat din această toamnă, că urmele geto-dacilor sunt prezente și în țările baltice – Lituania, Letonia și Estonia – și că oamenii de știință din aceste țări le confirmă fără vreo reținere.

Într-un articol recent apărut în Formula As, jurnalistul Cătălin Manole ne mai relatează și alte lucruri uimitoare. Astfel, aflăm despre doinele lituaniene, foarte asemănătoare cu doinele românești, în care apare frecvent motivul Dunării și despre Zeul Lup, aparținând unei tradiții păgâne apropiată de Zalmoxianism. Iată câteva fragmente din articolul lui:

Cătălin Manole (jurnalist Formula As): Noi le zicem doine, lituanienii le zic „daine”. La fel ca la noi, sunt melodii ritualice, cântate la muncă, la nuntă, la moarte, doine de dragoste şi de jale. Fapt cu totul uimitor este că în multe din ele apare Dunărea, „Dauno”. Nimeni nu ştie să explice cum a ajuns cel mai mare fluviu al României, un laitmotiv în folclorul Ţărilor Baltice. Cel mai logic ar fi să acceptăm că Dunărea, la fel ca şi doina, a fost adusă în nord de daci.

Marcele Paulauskiene are acum 83 de ani şi este una dintre cele mai mari doinitoare ale Lituaniei. A trăit toată viaţa aici, în micul cătun ascuns între pădurile de mesteceni din apropierea localităţii Varena. Odată, la un festival folcloric, a cunoscut doinitori din România. A rămas uluită, biruită de ceea ce auzea. Cântările lor semănau întru totul cu dainele lituaniene.

Marcele Paulauskiene: „În limba noastră, Dunăre se spune Dauno sau Daunoi. Daina asta este despre un băiat şi o fată care s-au îndrăgostit unul de altul, dar îi separă Dunărea cea mare. Mai este o daină foarte cântată, despre nişte războinici care încearcă să treacă Dunărea şi nu reuşesc, din cauză că fluviul este prea adânc şi învolburat. Nu ştiu de ce avem dainele astea despre Dunăre. Nu ştiu cum au ajuns aici, atât de departe, în nord. Aşa le-am moştenit de la părinţi şi de la bunici, aşa le cântăm şi noi mai departe. Ne însoţesc viaţa. Daina este cântecul nostru naţional. Însă cele mai frumoase daine sunt cântecele de leagăn şi cele de înmormântare. E atâta căldură în ele! În niciun alt cântec nu e pusă atâta iubire pentru cei ce vin şi pentru cei ce se duc. Când o să plec spre Dumnezeu, o să am şi dainele mele cu mine. O să cânt la porţile Raiului şi poate aşa o să fie mai uşor să pătrund în el…”

flueirLoreta Sungailiene, şefa departamentului de muzică din cadrul Institutului Naţional de Folclor din Lituania: „Poate nu este întâmplător că şi România, şi Lituania, au doina şi daina înscrise în patrimoniul imaterial UNESCO. Într-adevăr, sunt uimitoare asemănările dintre cântecele şi ritualurile noastre şi ale românilor (…) Dunărea e prezentă şi în mitologia lituaniană, avem şi legende despre acest fluviu. (…) Poate chiar asta au vrut să ne trans¬mită strămoşii noştri, că veneau de la Dunăre, şi cum nu aveau scriere, au făcut-o prin daină.”

Aida Rancane, specialist în etnografie și folclor: „Da, sigur că daina a ajuns din altă parte până aici. De altfel, aceasta este o denumire veche, folosită foarte rar, astăzi îi spunem diesme. (…) Eu cred că există legături importante şi între zamolxianismul vostru şi păgânismul nostru. Mi-am dat seama de asta când am aflat că şi la daci, lupul era un animal foarte important, ritualic. La noi a fost un timp când Zeul Lup reprezenta puterea supremă. Nici măcar nu aveai voie să îi pronunţi numele, trebuia să îi spui altfel. Şi orice tânăr devenea războinic numai după un ritual anume, în care, spiritual, se înfrăţea cu Lupul şi devenea ca el. Exact ca la daci! Ar fi interesant de văzut ce s-a păstrat în păgânismul nostru din vechile voastre credinţe, din zamolxianism.”

Cătălin Manole (jurnalist Formula As): Singurul răspuns posibil la tot ce s-a descoperit în Lituania este prezenţa, cândva, în adâncul istoriei, a daco-geţilor dunăreni, care au colonizat zona baltică a nordului Europei, aşa cum afirmă, de altfel, aducând argumente convingătoare, autori ca Friederich Menius, Caspar Peucer, Basanvicius şi alţi istorici ale căror scrieri se află în marile biblioteci ale Europei. Şi mai este un argument, o realitate simplă, simţită cu inima: e suficient să asculţi o daină şi o doină, ca să înţelegi că am fost parte, cândva, din aceeaşi familie şi din acelaşi neam.

Citește articolul integral din Formula AS, aici: http://www.formula-as.ro/2015/1188/societate-37/ei-dauno-dauno-doinele-de-pe-malul-balticii-19879

Recunoscători jurnaliștilor de la Formula As, care de 10 ani descoperă comunitățile de vlahi și de urmași ai geto-dacilor din întrega Europă, așteptăm ca și istoricii și arheologii români să investigheze cu același entuziasm…

Dacă încă știm puține despre geto-daci este din vina autorităților (anti)românești care ne conduc. Vă reamintesc că siturile geto-dacice din România sunt cercetate sistematic într-un procent de 1-2% (unu sau doi la sută). Oare ce s-ar descoperi dacă s-ar investi câteva milioane de euro pe an în cercetarea lor? Probabil că tocmai de aceea nu se cercetează: pentru că descoperirile ar da istoria oficială peste cap.

Daniel Roxin

Reproduceri după artefacte dacice, disponibile pe Dacia Art: http://dacia-art.ro/index.php/decoratiuni/reproduceri-dupa-artefacte.html

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!