Se împlinesc 74 de ani de când, la 30 august 1940, Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini hotărau soarta României din condei și fără drept de apel, oferind pe tavă Ungariei horthiste aproape o jumătate din Transilvania.

Ungaria acelor vremuri profita de conjunctura generala, determinata de slabiciunea cu care Romania cedase deja o parte din teritoriu Uniunii Sovietice, in luna iunie a aceluiasi an.

Mai profita si de pasivitatea regelui Carol al II-lea, care in asemenea vremuri de adanci framantari europene nu gasise timp, sau poate resurse, sa se afirme prin contacte directe cu mai marii Europei, asezati toti pe un butoi cu pulbere, ce urma sa explodeze in curand.

Si mai profita de precedentul creat cu putin timp inainte, cand Germania o favorizase deja sa obtina teritorii din fosta Iugoslavie, din Slovacia si actuala Ucraina Subcarpatica. Era satisfacuta si nu mai pretindea nimic in plus, decat un vast teritoriu al Romaniei.

In aceste conditii, la 15 iulie 1940, Hitler i-a trimis Regelui Carol al II-lea o scrisoare ultimativa, avertizand asupra primejdiilor la care s-ar expune, daca n-ar incepe imediat tratative cu Ungaria, pentru revizuirea frontierelor.

In scurt timp, dictatorul german a primit un semnal favorabil din partea primului ministru roman, Ion Gigurtu, care recunostea la radio ca, numai facand sacrificii teritoriale, Romania va justifica orientarea sa catre axa Berlin-Roma.

Era un fel de OK, dat cu multa usurinta. Nici in acest ceas al doisprezecelea, regele n-a incercat contacte personale. I-a trimis lui Hitler o scrisoare, prin care accepta inceperea unor tratative.

Tratative cu picioru-n prag

Tratativele, purtate la 16 august 1940, la Turnu Severin, au esuat. Numaidecat, armata Ungara, incurajata probabil de Hitler, a primit ordin de mobilizare, pregatind un atac, pana la sfarsitul lunii. Era un motiv suficient in baza caruia Germania sa actioneze ferm, pentru “a mentine pacea” in regiune.

Ministrul de externe al Romaniei, Mihai Manoilescu, si cel al Ungariei au fost convocati la Viena in 29 august. S-au deplasat acolo si ministrii de externe ai Germaniei (von Ribbentrop) si Italiei (contele Ciano). Regelui Carol al II-lea i s-a cerut o scrisoare de garantie ca Romania va lua act fara sa se opuna la cele stabilite de acestia doi.

Consiliul de coroana, convocat in graba, a acceptat cerinta cu conditia ca Germania si Italia sa garanteze pe viitor noile granite ale Romaniei.

La vederea hartii redesenate, ministrul Manoilescu a inmarmuurit, a fost afectat nervos si a necesitat ingrijiri medicale pe loc. Nici ministrul maghiar nu era tocmai multumit, pentru ca ceruse un teritoriu de 60.000 kmp si nu primise “decat” 43.492 kmp.

Dar nici unul, nici altul nu aveau drept de apel. Cum am zice astazi, sentinta lui Ribbentrop si a lui Ciano era definitiva si executorie.

Guvernul legionar

Atat guvernul Britanic, cat si cel al SUA au refuzat sa recunoasca dictatul, in timp ce Molotov, ministrul de externe sovietic, l-a elogiat.

Pe plan intern insa a urmat o criza profunda, care a dus la abdicarea Regelui in favoarea fiului sau Mihai si la numirea in fruntea statului a generalului Antonescu, caruia, la abdicare, Regele i-a transferat o parte din prerogativele regale.

Lui Antonescu i-a fost foarte greu sa formeze noul guvern, fiind refuzat de toti factorii politici ai vremii si, in aceste conditii, singura solutie era un guvern legionar, de care a trebuit insa sa se debaraseze in ianuarie 1941, urmare unui scurt razboi civil care a durat 3 zile, platit cu sange varsat pe strazile Bucurestilor si ramas in istorie cu denumirea “rebeliunea legionara”.

Inapoi la patria muma

Transilvania a fost recucerita de trupele romane, alaturi de cele sovietice, iar recuperarea ei formala s-a convenit bilateral prin armistitiul din 12 septembrie 1944, incheiat la Moscova.

Recuperarea de facto insa nu se putea obtine atat de simplu. Stalin nu ceda nimic fara sa primeasca altceva in schimb. Ca urmare, administratia romana in Transilvania de Nord n-a fost restabilita dupa recucerirea teritoriului, ci numai dupa ce Romania a acceptat instalarea unui guvern comunist, condus de Petru Groza.

Acesta a fost pretul cu care Stalin a fost de acord sa primim inapoi, dupa lupte grele, ceea ce Hitler ne luase dintr-un condei, la masa tratativelor unilaterale. 

Sursa: ziare.com

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!