Matei Bucur Mihaescu este cel mai tânăr dirijor din România. La 13 ani şi-a înfiinţat orchestra, la 10 ani a fost numit „micul Mozart”, la 7 ani compunea. Refuză să emigreze

 

A doua zi dupa ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzica George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvantul „geniu”. „Sa stiti ca toti profesorii nostri l-au auzit si sunt absolut incantati ca s-a nascut un nou geniu al muzicii”, zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihaescu din Bucuresti avea sase ani.

Pana acum trei ani nu daduse nici un semn ca l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani stia literele, la patru ani vorbea perfect engleza, dar atat. Si mai iubea masinutele: „Avea niste masinute mici de colectie. Se aseza pe jos si se uita la ele minute in sir, de la nivelul rotilor. Apoi, pe strada, recunostea toate marcile de masini, dupa diferite detalii”. Pana intr-o zi, cand bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus in fata pianinei. Mama s-a opus: „Lasa, in copilarie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, sa nu-l chinuim si pe el”. „Hai, totusi, sa incercam”, a insistat bunicul. I-a testat urechea si i-a adus si profesoara. „Nu spunem ca e nepotul meu, sa nu fie subiectiva”, a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei canta deja la doua maini ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci.

„Al doilea George Enescu”
Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzica deja compunea piese de muzica clasica. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci sustinea recitaluri o ora, o ora jumate in fata publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja il numeau „micul Mozart”, „micul Bach” si „al doilea George Enescu”. S-a intamplat dupa concertul de la Ateneu, cand a sculat o sala intreaga in picioare. A devenit, atunci, cel mai tanar muzician roman care a concertat pe scena Ateneului.

Ne aflam acasa la Matei si inca ii sclipesc ochii cand ne arata afisul concertului de la Ateneu, unde si-a cantat si compozitii proprii. Il tine pe perete, deasupra canapelei. Citim: „Concert Extraordinar al Pianistului si Compozitorului Matei Bucur Mihaescu”. A cantat o ora solo, la pian, apoi insotit de Corul si Orchestra Operei Romane. Era in sala toata critica, plus oameni de cultura, primul ministru si presedintele CE.

Premierul, curios, l-a intrebat pe Madalin Voicu: „Dom’le, dar pustiul asta o fi avand emotii?”. „N-are dom’le, asta e tare, nu-l vezi?„, i-a raspuns. Matei transpirase tot de emotii, dar se tinea mandru, asa cum il invatase domnul profesor inainte („Sa fii atent ca astia or sa disece fiecare moment si fiecare degetel, cum l-ai pus pe clapa„). Dupa concert, cand s-a intors acasa, in loc sa se odihneasca, s-a asezat la pian sa mai studieze un pic, ca tocmai ii venise inspiratia.

Cine mai stie cate premii nationale si internationale a obtinut pana acum, la 16 ani? Ar trebui sa le numere pe toate, dar i-ar lua prea mult timp. La 10 ani i s-a propus sa paraseasca Romania ca sa studieze la Conservatorul de la Viena, dar a refuzat. „Aici imi gasesc inspiratia cel mai bine”, a raspuns. Si chiar asa a fost caci compozitiile lui emotionau tot publicul, de la bunic la adolescent. Dupa concerte veneau in culise sa-l felicite oameni in toata firea, plangand.

Acum doi ani, cand am sustinut la Frankfurt un recital de pian cu lucrari proprii, organizatorii au sunat sa ne roage sa nu ne suparam ca o sa fie cam inghesuiala in sala, dupa ce au suplimentat numarul de scaune. Ideea era ca se vandusera toate biletele si publicul mai dorea. A fost singura data cand am facut trei bisuri, desi acolo nu ma stia nimeni

spune Matei.

Mugur Isarescu l-a numit „un nou brand romanesc”, Ministerul Afacerilor Externe i-a oferit titlul de ,,micul ambasador al culturii romanesti in lume”, iar Liceul ,,George Enescu” a instituit chiar si premiul pentru interpretare pianistica, „Matei Bucur Mihaescu”. Pe langa toate astea, Matei avea timp sa fie in continuare premiantul clasei, invatand de 10 la toate materiile.

Cum infiintez ditamai orchestra, la 13 ani
Ce si-ar mai fi putut el dori la 13 ani? Propria orchestra. „Incepusem sa scriu muzica pentru formule din ce in ce mai extinse, pentru cat mai multi oameni pe scena. Pana atunci sustinusera concerte cu piesele mele doar Orchestra Radio, a Operei si a Filarmonicii, dar mi-am dat seama ca vreau propriul colectiv de oameni cu care sa evoluam impreuna”, ne spune Matei. Si asa s-a pus pe adunat muzicieni, printre colegi si prieteni. In scurt timp, infiintase orchestra CAMMERATA, cu scopul de a-i interpreta lucrarile. A avut in orchestra si 50 de oameni, de la 14 pana la 65 de ani. Initial, orchestra o dirija altcineva. Matei o dirijeaza de la inceputul acestui an, cand a devenit si cel mai tanar dirijir din Romania.

Dupa un succes fulminant, cand iarasi au ridicat toata sala in picioare, colegii au inceput sa-l intrebe:

Matei, de ce nu dirijezi tu?

Matei zicea: nu, nu, nu.

In orchestra el doar canta la pian si facea compozitie proprie”, povesteste mama.

„Apoi mi-am dat seama singur ca cea mai buna conceptie asupra muzicii mele o am tot eu. Asa ca un an de zile am urmat cursuri de dirijat la Conservator si pana acum am dirijat cateva concerte„, zice fiul.

Sa vedem, insa, cum lucreaza: „Imi place sa stiu ca sunt toate lucurile bine puse la punct, incepand cu miscarea scenica si terminand cu instrumentele. Cei din orchestra trebuie sa fie foarte responsabili nu numai din vedere instrumental, ci si constienti a ceea ce are facut si restul colectivului. Eu incerc sa creez acolo o unitate pentru ca asta sa se vada, apoi, in sunet. Daca toata orchestra respira o data, daca suflul merge continuu si uniform, am ajuns unde trebuie„.

Este membru al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei si este convins ca nu va parasi niciodata Romania.

„Multa lume ma intreaba: de ce nu vrei sa pleci?

Si eu raspund: dar de ce sa plec? N-am nici un motiv. E ca si cum ma intreaba, de fapt: dar de ce nu pleci intr-un loc unde e mai bine pentru tine? Dar poate nu-i mai bine”, ne spune.

Zice ca, de la un nivel incolo, financiar i-ar fi la fel de bine in Romania cu muzica lui, pe cat i-ar putea fi si afara.

Dar nu il deranjeaza saracia din tara, harta politica?

„Nu, atata vreme cat nu ma afecteaza nu ma deranjeaza nimic. De ce sa ascult eu certurile politicienilor, ei asculta muzica mea?”.

Munca din spatele geniului
„Pentru ca acesti copii talentati sau supradotati sa reuseasca, trebuie sa stie atat ei, cat si famiile lor ca nimic nu se intampla peste noapte. Nimeni nu a ajuns in varf fara a avea ani de munca in spate. La inceput, e adevarat, totul se poate face intr-o aparenta joaca si abia apoi apare pasiunea, interesul. Urmatoarea faza este perfectionarea si incurajarea copilului. Iar ultima faza, corolarul, este invidualizarea si personalizarea, atunci cand incep sa apara si rezultate ca recunoasterea si aprecierea muncii si a talentului propriu„, spune Trisi Cristea, psiholog si director general al Fundatiei Dan Voiculescu.

 

Sursa: jurnalul.ro