Laurențiu Barbu
Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre şi cu fesul de noapte pe cap.
Petre Țuțea se naște la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Mușcel, (județul Argeș). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, și la Cluj. Tot la Cluj face și Facultatea de Drept, unde își ia titlul de doctor în științe juridice. În perioada studenției devine un comunist convins și scrie la revista „Stânga”. Lucrează la Ministerul Economiei Naționale și este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta și Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica și alții.
„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic” – Petre Țuțea
Colaborează la revista „Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influența acestor personalități ale culturii românești îi va marca viața. Țuțea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar. În cadrul Guvernului Național-Legionar, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Director în Ministerul Economiei Naționale. Între 1940 și 1944 a fost Șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.
După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniță trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava și Ocnele Mari. După gratii ține adevărate predici cu paralele între între Platon și Hristos, între păgânism și creștinism.
Țuțea moare la 3 decembrie 1991, dimineața. Avea 89 de ani.
“O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvînt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gînd de răsplată materială. Nu numai prin saloane cu doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați ca la o minune -, dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile, și pe care îi uluia. Mircea Eliade – alt potop -, încercînd o întrecere cu Țuțea, s-a dat bătut într-o seară la taifas într-o casă de pe strada Cîmpineanu.
Eliade – după ce l-a ascultat cîteva ore în șir pe conu Petrache, divagînd cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită despre probleme de metafizică, despre poezie și teatru, despre politică și cîte altele – a spus că ar fi onorat să-i fie secretar. Poate și în glumă, dar și în serios. Omul acesta era un cuceritor și palpitant spectacol. Nu e domeniu în care să nu fi avut ceva de spus. Cap enciclopedic, el a acumulat, cu o răbdare de benedictin, cunoștințe temeinice în materie de drept și de economie – discipline ale specialității lui, aprofundate la Berlin, dar și în filozofie, literatură, medicină și fizică, ori chimie, în astrologie și geografie..”. – spune un drag admirator.
