Ce? Credeati ca doar persii, egiptenii sau grecii se pot lauda cu civilizatii antice si lumi spectaculoase? Ei bine, si noi avem asezari romanesti preistorice apartinand unor culturi vechi de mii de ani, mai vechi chiar si decat unele civilizatii din vestita Mesopotamie si din nordul Africii.
Sa ne gandim de pilda la culturile Hamangia, Cucuteni ori Boian, intinse la est, respectiv la sud de Carpati, in mare parte pasnice, matriarhale, fascinante, pasionate de frumos, de arta si de olarit.
Da, au fost stabilite pe teritoriul Romaniei de astazi cu 3-4.000 de ani inaintea cunoscutilor daci si romani pentru care s-a creat o adevarata obsesie. Nimic rau in asta, daca nu am da insa la o parte si trecuturi mult mai importante, unele care au precedat marile si cunoscutele piramide egiptene, de exemplu!
Fac o enumerare de cinci asezari, asadar, in speranta ca poate va incit putin curiozitatea si rascoliti dupa ele in drumurile voastre prin Romania ?
Varfu Campului, Botosani
Toata Moldova este plina de urmele civilizatiei Cucuteni. Vorbim despre o cultura care-si are inceputurile pe la 5.500 i.e.n., adica cu 2.000 de ani inainte de construirea primelor piramide egiptene si cu 3.500 de ani inainte de patriarhii din Biblie. E o cultura care a dainuit timp de peste 2.700 de ani si care a lasat in urma ei obiecte uluitoare de arta ceramica, dar si marturii ale unei filosofii de viata atemporale.
De exemplu, pe teritorul comunei Varfu Campului din Botosani, in punctul numit ‚La Temelii’ (Ionaseni), s-au gasit numeroase fragmente ceramice de culoare neagra, bruna sau galbuie cu lustru si incizii specifice, iar astfel de descoperiri abunda pe tot teritoriul Moldovei, pentru ca civilizatia care le-a lasat in urma se intindea pana hat, departe, in stepele Ucrainei.
Daca va aflati in zona, atunci ganditi-va la frumusetea culturii care a populat-o si dati o fuga pana la Iasi, pentru a vedea muzeul civilizatiei Cucuteni. Dar va puteti orienta si catre alte obiective turistice locale precum: Conacul Scarlat Rosetti din satul Ionaseni, Conacul Printul Dimitrie P. Moruzi din satul Maghera, Bisericuta de lemn din satul Dobrinauti, Muzeul Etnografic local si nu in ultimul rand, Rezervatia de stejari multiseculari din Parcul Conacului Moruzi.
Harsova, asezare veche de sapte milenii
Da, Harsova este o localitate cu vechime de sapte mii de ani! In partea de sud-est a localitatii, pe malul Dunarii, se gaseste o asezare neo-eneolitica dezvoltata sub forma unei coline de aproape 12 m ca urmare a distrugerii si refacerilor succesive a locuintelor din lut. Cercetarile de aici au identificat o comunitate care se ocupa cu vanatoarea, pescuitul, cultivarea pamantului si cresterea animalelor. Au fost identificate schimburi comerciale cu comunitati de pe spatii mult mai indepartate. Pe vatra localitatii se gasesc mai multe asezari din epoca bronzului si fierului. In antichitate, comunitatile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare, atunci dobandindu-si si numele de Carsium.
Cernavoda si Ganditorul de la Hamangia
Daca treceti spre mare, opriti un pic la Cernavoda. Si aceasta asezare dainuie, sub o forma sau alta, de peste 7.000 de ani. Aici primele descoperiri apartin culturii Hamangia (eneolitic timpuriu) – mai multe asezari si o necropola (cca. 400 de morminte). Tot aici a fost descoperit Ganditorul de la Hamangia alaturi de perechea sa Femeie Sezand, datand din a doua jumatate a mileniului V – inceputul mileniului IV i.Hr.
Turdas, o asezare de dinainte de piramide
In apropierea raului Mures a fost descoperita asezarea neolitica de la Turdas care dateaza de dinainte de piramide, pentru ca apartine culturii Vinca-Turdas, contemporana cu etapa timpurie a culturii Cucuteni (5.700 – 4.500 i.e.n.) . Istoricii romani spun chiar ca e primul oras din Transilvania, si printre primele din Europa. Suprafata cercetata de arheologii sibieni a fost de aproximativ 11 hectare, considerata a fi imensa, mult peste orice standard in Europa. Asezarea, estimata la 100 de hectare suprafata, era de fapt un oras, lucru dovedit de existenta fortificatiilor din lemn, unul care includea si niste ritualuri infricosatoare, avand in vedere descoperirea de sacrificii umane la fata locului. Orasul dispunea de un sistem de fortificatie cu porti intarite si turnuri din lemn.
De asemenea, se pare ca asezarea de la Turdas a fost si un centru regional de productie si distributie a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui numar foarte mare de cuptoare si obiecte din ceramica, de la vase pana la statuete antropomorfe, zoomorfe si ‚statuete pe tron’ care reprezinta regalitatea – unii dintre primii regi ai continentului european!
Schela Cladovei, 8.750 de ani de locuire neintrerupta
Conform concluziilor trase in urma cercetarilor facute la Schela Cladovei din Drobeta Turnu-Severin, se pare ca aici se afla, daca nu cea mai veche asezare umana din Europa, in mod sigur una dintre cele mai vechi. Are urme de locuire continua datand de peste 8.700 de ani!
Zona a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri ale umanitatii, dar cine sa stie asta in Romania? Vorbim de schelete de Homo Sapiens vechi de peste 8.000 de ani, de ateliere, de locuinte, de urmele unei asezari nu doar agrare, ci si de mestesugari, care-si duceau traiul aici acum aproape 9.000 de ani! Au fost descoperite locuinte, vetre rituale si morminte, precum si unelte agricole.
Un lucru aparte al acestei asezari o reprezinta locuitorii sai preistorici: dupa descoperirea a peste 60 de morminte de inhumatie, s-a observat ca oamenii de aici erau adevarati „uriasi”, de regula avand peste 1,90 m inaltime, fapt neobisnuit pentru zona si timpurile acelei perioade. Mai mult, se pare ca erau consumatori de carne cruda. Raw-veganii ar fi fericiti! Asezarea Schela Cladovei pare sa fie cel putin pana in prezent si cea mai veche asezare omeneasca stabila distrusa printr-un conflict armat.
Ei? V-am starnit interesul? Merita sa ne limitam numai la istorii tinere de 2000 de ani, cand in realitate detinem mai mult de-atat? ?
Lucrul care ma doare insa cu adevarat este necunoasterea valorii istorice a locurilor peste care edilii sunt insarcinati sa fie primari. Necunoasterea atat de catre acestia, cat si de catre localnici. In momentul in care vom sti sa ne cunoastem si nu sa ne comparam defavorabil fata de ce au mostenit altii, abia atunci vom fi castigati ca natie.
Grecii se lauda cu istoria zeilor olimpieni, in timp ce multe dintre legendele lor trimit catre lumea de la nord de Dunare, adica catre pamanturile noastre. De unde le veneau semizeii. De ce ne-o tot ignoram, oare?
Sursa: http://www.xplorio.ro/5-asezari-romanesti-mai-vechi-decat-piramidele/