Începând de anul viitor va fi posibil ca multe dintre documentele cerute de către românii din străinătate, la ambasade sau consulate, să fie făcute direct de către solicitanți, online, datorită informatizării serviciilor consulare.

consular1Anunțul a fost făcut de către Bogdan Stănescu (foto), Director General al Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la întâlnirea românilor din străinătate, ”Diaspora Estival”, din stațiunea Eforie Nord.

”De exemplu, dacă veți avea nevoie de o procură, veți putea intra pe site-ul ambasadei sau a consulatului din zona dumneavoastră, să completați formularul și să introduceți datele necesare, după care veți primi un cod.

Cu acest cod vă veți prezenta la misiunea diplomatică, la o dată anume când veți fi programați și veți putea ridica documentul respectiv. În acest mod se va reduce foarte mult timpul, nu veți sta la coadă și se vor evita o grămadă de neplăceri pentru toată lumea.” a spus Bogdan Stănescu.

“Succesul informatizării serviciilor consulare va depinde foarte mult de dorința românilor de a accesa aceste portaluri. Noi punem la dispoziție această modalitate dar cetățenii români care au nevoie de documente trebuie să se informeze și să aleagă această cale decât să bată în unele cazuri sute de chilometri fără să știe ce documente au nevoie cand se prezintă la ghișeu.

De aceea ne gândim ca începând din acest an să venim în comunitățile importante și să începem o campanie de informare masivă.” a mai precizat directorul departamentului consular.

Referitor la greutățile pe care le întâmpină românii din străinătate când cer informații la telefon, șeful consulilor a precizat că începând cu anul viitor se va introduce un call center care va simplifica totul. ”Sistemul informatic integrat pe care îl avem în lucru va fi reprezentat de un call center, care va răspunde tuturor. Solicitanții vor auzi la început un robot, care le va cere să parcurgă câteva etape, pentru ca mai apoi să fie în direct cu un operator.

Programul pilot va fi integrat la început în misiunile cu încărcare maximă, adică Roma și Madrid, unde sunt circa 2000 de apeluri pe zi”, a mai precizat Stănescu.

Andi Rădiu

Articole recomandate!