Laurențiu Barbu
Până să mă mut la București, să-mi continui studiile în domeniul jurnalismului, am locuit mai toată viața la Coșna, în satul Podu Coșnei. Zic mai toată viața pentru că am avut o perioadă când mai mult stăteam pe la bunici, la Glăvănești, în Bacău, decât pe acasă. Vara lui 2010, când activitatea s-a reluat pe Aerodromul Floreni, a fost ultima vară pe care am prins-o ca elev în școala generală. Eram un puști pe atunci, dar cred că și acum mi-o amintesc cu bogăție de detalii.
Era vara în care umblam de nebun pe calea ferată și fotografiam trenurile, indiferent de tipul lor. Făceam excursii feroviare la Brașov, călătoream cu trenuri mai tinere decât comunismul spre Dornișoara și urcam în locomotive în drumul meu spre Suceava, Bistrița sau Iași. Aventurile mele pe șinele de cale ferată din lunile călduroase ale anului erau însoțite mai mereu de sunetul avioanelor în zbor. Zilnic, de dimineață până seara, zburau pe deasupra casei mele, peste sat și drumuri, peste livezi și poieni, avioane mici, care decolau de pe Dealu Floreni.
Fără să exagerez, în acea perioadă, preț de doi sau trei ani, vara la Coșna se simțea nu ca un sat aflat la marginea unui județ românesc, ci ca o stațiune de vară din Austria. Cu avioane de mici dimensiuni și deltaplane zburând pe la tălpile norilor, cu zeci de parapante lansându-se de pe chelia Oușorului, cu caravane de mașini de teren și atv-uri trecând pe drumurile prăfuite ale Bancului, în drum spre creasta Suhardului.
Îmi plăcea să urc pe dealul din Românești și să admir munții, de la cei dinspre Tihuța, până la cei dinspre Călimani și 12 Apostoli. Mă așezam în fund în iarba parcă mai verde ca niciodată și respiram aerul tare de munte. Cu soarele în față și câțiva nori pitici răsfirați pe ici, pe colo, priveam din când în când spre avioanele de cursă care zburau la kilometri buni deasupra mea, dar și la unul sau două avioane plecate de pe aerodrom, parcă în căutare de peisaje încă necunoscute.
Pentru mine, avioanele care decolau pe atunci de pe Aerodromul din Floreni fac parte din amintirile copilăriei mele, iar asta nu se mai uită nici la bătrânețe. Turiștii care sosesc în Țara Dornelor n-au cum să simtă ceea ce am descris eu în câteva cuvinte, însă pot să experimenteze zborurile deasupra Țării Dornelor. Iar acest articol vine în ajutorul celor care vor să o facă.
Așa că am luat drumul aerodromului…
… pentru a afla toate detaliile de care are nevoie un turist pentru a putea parcurge cel puțin un traseu de zbor peste Țara Dornelor. Așa am ajuns să îl cunoaștem pe Dan Cobuz, persoana calificată să țină un astfel de aerodrom și să îl mențină din punctul de vedere al condițiilor legale și care se ocupă în momentul de față de mai tot ceea ce reprezintă Aerodromul din Floreni.
Chiar dacă în acte domiciliul îi este trecut ca fiind în Sibiu, el este bucovinean de-al nostru, născut la Broșteni. A terminat două școli militare, cea de la Mediaș, de Personal Tehnic, și cea de la Boboc, de Piloți. Imediat după a devenit pilot militar, preț de 22 de ani, până când a trecut în rezervă atunci când Armata s-a restructurat și a fost nevoie să se reducă din personal.
A fost unul dintre puținii rezerviști voluntari, tocmai pentru că începuse cursul de instructor și avea în plan să își continue activitatea legată de zbor, dar pe plan propriu. În țară, ca pilot, a ajuns prin diverse locuri. Din ce și-a amintit pe moment și ne-a putut spune, a trecut pe la Câmpia Turzii, Urziceni, Sibiu, Alexeni, Găești, Titu și Otopeni. În momentul de față, familia i se află în Sibiu.
În 2010, a venit la Floreni, unde a „resuscitat” aerodromul și l-a transformat într-un element important pentru turismul dornean. Și-a dedicat timp și resurse importante pentru pasiunea sa, pe care a ales să și-o materializeze în Țara Dornelor, pe aerodromul din Floreni, de unde se poate decola și ateriza în orice anotimp. Demarase un proiect de promovare al aerodromului și a reușit să îl includă chiar și într-un pachet de agrement.
„Pe lângă avioane, aveam și șase ATV-uri funcționale. Aveam o ofertă de agrement pentru turiștii sosiți în Țara Dornelor. Aveam noi zborul cu avionul și plimbarea cu ATV-ul, cele două activități de bază, la care se adăugau și alte activități oferite de cei din Vatra Dornei, începând cu tiroliana, river-rafting (oferite de Salvamont), echitația și turele prin Călimani, traseele montane și restul. Toate erau incluse în acest pachet destinat turiștilor”, adaugă dl Cobuz.
Toate astea au ținut până în anul 2013, atunci când a fost nevoit să plece la Sibiu din cauza unei probleme personale. Neavând pe nimeni suficient de calificat pentru a rămâne în zonă și a întreține aerodromul, acesta a rămas în grija administrației publice, dar a căzut considerabil de pe lista punctelor de interes pentru turiștii sosiți în zonă.
În decembrie 2015 s-a întors la Floreni, dornic să reia zborurile de plăcere peste Țara Dornelor, dar și să ofere turiștilor și localnicilor șansa de a admira peisajele bucovinene de la înălțime.
De ce să vină turiștii pe aerodromul din Floreni?
Aceasta este una dintre întrebările la care Dan ne-a răspuns într-un mod practic, în sensul că ne-a invitat atât pe mine, cât și pe Damian, să facem fiecare câte un zbor scurt, de vreo 15 minute. Numai cât să aflăm și să înțelegem motivele pentru care ar trebui ca turiștii să vină și să zboare de pe aerodromul din Floreni peste toată Țara Dornelor sau măcar pe deasupra orașului Vatra Dornei.
Iar ca dovadă, atașez și fotografiile cu noi. Poate vă fac să vreți și voi. Sau poate vă fac să râdeți.
Acum că ne-aţi văzut feţele de curajoşi, haideţi să luăm fiecare motiv în parte pentru care ar merita să vii şi să zbori de pe aerodromul din Floreni. Doar ca o idee, pentru mine a fost pentru prima dată când am urcat într-un avion, aşa că entuziasmul mi se poate deduce chiar şi din text.
1. Faptul că urci într-un avion te face să zâmbeşti
Poate că e vorba despre euforia pe care am avut-o pe moment, însă cred cu tărie că şi persoanele care au mai zburat înainte de a ajunge pe aerodromul din Floreni, o să schiţeze cel puţin un zâmbet în colţul gurii, dacă nu chiar o să zâmbească pe tot parcursul procesului de dinainte de decolare, aşa cum am făcut eu. Bine, eu am zâmbit şi în timpul zborului, dar şhhhh!
Până ca avionul să se ridice de la sol, pilotul te trece printr-un scurt test, care reprezintă şi turul pistei în acelaşi timp. Toată ideea este ca pilotul să îşi dea seama singur dacă persoana de lângă el e pregătită sau nu de zbor, indiferent de ceea ce ar spune aceasta înainte de a se urca pe locul din dreapta al avionului. Iar Dan ne-a povestit despre asta:
„Nu pot să zboare persoanele care au accese de panică. În discuția cu persoana respectivă, la modul cel mai sincer, ea trebuie să recunoască faptul că are probleme, iar atunci nu zburăm. Pe lângă asta, până să apuc să decolez, din momentul în care am urcat în cabină și până am ajuns la capătul pistei, mai turez puțin motorul și fac câteva manevre, trag cu coada ochiului să observ reacția persoanei și îmi dau seama dacă aceasta este sau nu pregătită de zbor”.
2. Momentul decolării
Zborul pe care l-am făcut de pe aerodromul din Floreni a fost mai mult un test personal. Iar momentul în care avionul prinde viteză pe pistă şi ajunge să se desprindă de sol îţi spune cel mai bine ce fel de om eşti. Pentru mine, primele secunde au fost ca ale oricărui alt om cu coloană vertebrală: îmi repetam în gând „Sper să nu ne prăbuşim!”. După care am văzut că totul e bine şi am ales să mă bucur de peisaj în loc să mă gândesc la altele.
Momentul decolării este al doilea cel mai frumos lucru din întregul proces de zbor, după mine, după timpul petrecut în aer. Avionul adună din ce în ce mai multă viteză, pista se consumă în faţa ta din ce în ce mai repede, iar cerul parcă te aşteaptă cu braţele deschise. Se desprind roţile de la sol, te afli deja la câţiva metri deasupra pământului şi începi să simţi ceva cu totul şi cu totul nou: că eşti liber. Că nu are cine să te mai oprească. E un sentiment de happiness care te face să zâmbeşti şi să te eliberezi de orice alte gânduri.
3. Zborul şi pământul văzut de sus
Ăsta e cel mai important moment. Lumea văzută de sus e cu totul altfel decât cum o vedem noi de jos în fiecare zi. Nu ai clădiri mai înalte decât tine, nu trec maşini în viteză pe lângă, nu mai există zgomotul oraşului şi multe altele. De sus, satele şi oraşul Vatra Dornei par simple figurine din setul de lego al unui copil de patru ani. Casele nu mai sunt ziduri şi-un acoperiş, ci sunt simple forme aşezate în câmp. Drumurile şi apele nu mai sunt repere, ci linii trasate pe-o foaie imensă.Însă dincolo de toate astea, chiar dacă pare a fi un clişeu, peisajul face totul. Nu are cum să nu îţi placă pur şi simplu. Noi am zburat undeva la 600-800 de metri, iar de la o astfel de altitudine am avut posibilitatea de a vedea majoritatea munţilor din jur. Care se văd într-un mare fel. Am făcut şi noi câteva fotografii de sus, cât să vă faceţi o idee despre peisaje.
Iar pe restul vă invităm să le descoperiţi chiar voi.
4. Avionul şi sentimentul de bine de după
Când eşti aproape de pistă, iar avionul coboară tot mai mult în înălţime, ai impresia că o să te izbeşti efectiv de pământ. Sentimentul ăsta m-a făcut să mă ţin de una din barele de metal din cabină, însă după ce am aterizat mi-am dat seama că nu era deloc necesar. Aterizarea e chiar mai lină decât decolarea, iar zgâlţâieturile la care te aştepţi practic nu există.
Nu am idee cât de bine am descris întreaga secvenţă, de la decolare, la zbor, peisaje şi aterizare, însă pentru mine a fost o întreagă experienţă. Imediat după ce am aterizat şi m-am dat jos din cabină, mi-am sunat prietena şi i-am spus din prima: „Ştii ce am făcut? Am zburat! Şi a fost grozav!”. Sincer să fiu, sper ca şi voi să fiţi la fel de entuziasmaţi ca şi mine la final.
Care sunt ofertele pentru turiştii curajoşi
Este o altă întrebare la care Dan, pilotul care ne-a dus în înaltul cerului, dar şi gazda noastră pe aerodrom în acea zi, ne-a răspuns cu o sumedenie de variante. Chiar dacă mulţi nu ar crede, aici nu vii doar pentru a zbura, ci pentru a trăi o experienţă, iar pachetul de oferte exact asta exprimă. Ca o informaţie bonus, noi am zburat cu un Apollo Fox, produs în Ungaria.
Este un avion de mici dimensiuni, cu două locuri, cu două rezervoare de câte 30 de litri, care menţin aparatul în aer puţin peste patru ore. Este şi avionul care apare în imagini. Dacă mergeţi pe aerodrom în perioada următoare, cel mai probabil că tot cu el o să zburaţi și voi.
Ce puteți să admirați în aer
După spusele lui Dan, în principiu, se poate zbura oriunde deoarece spațiul aerian este liber și nu există restricții pentru cerul Țării Dornelor. Acest avantaj oferă oportunitatea de a se zbura spre Bistrița, spre Rodnei, peste Călimani, peste Vârful Oușoru și peste Rarău, dar nu numai. Se poate zbura deasupra tuturor vârfurilor montane din Bucovina deoarece avionul poate zbura până la circa 4.000 de metri.
„În general, se dorește să se vadă orașul Vatra Dornei de sus. Se fac două, trei poze din aer pentru arhiva personală a fiecăruia, iar apoi ne întoarcem. Orașul este principlul obiectiv preferat de turiști”, adaugă Dan Cobuz.
Un astfel de zbor peste Vatra Dornei durează undeva la 15 minute, cu tot cu plecare, turul stațiunii și înapoi pe aerodrom. Prețul pentru un astfel de traseu ajunge la 100 de lei, așa cum se vede și în lista de mai sus, iar altitudinea la care se zboară este cuprinsă între 600 și 1000 de metri.
Scurtă istorie a aerodromului
Aerodromul din Dealu Floreni a fost amenajat de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial de către germani, cu destinația de campanie sau bază militară. În acea perioadă, pista era orientată într-un alt mod, fiind un simplu câmp drept de pământ, fără zone betonate sau alte cele. Pe toată perioada războiului, de aici au decolat avioane militare, iar imediat după ce Europa a scăpat de grija germanilor și a luptelor dintre națiuni, a rămas un simplu deal.
Până în anii ’70 însă, când s-a amenajat pista de beton, pe o lungime de 550 de metri, complexul fiind folosit pentru decolarea avioanelor care împrăștiau tratamente forestiere peste pădurile bucovinene din zonă. Vorbim aici despre substanțe biochimice, contra dăunătorilor și insectelor. O activitate intensă a cunoscut-o aerodromul undeva prin anii 1980, motiv pentru care pista de beton a fost întreținută corespunzător, pentru ca aerodromul să fie disponibil chiar și în condiții de ploaie.
După ce Aviația Utilitară a fost desființată, aerodromul a trecut sub conducerea Armatei, care a dorit să creeze la Floreni o bază militară de elicoptere. Ideea a rămas în picioare până în momentul în care România a intrat în NATO, iar organizația a cerut desființări de unități și nu înființări. Astfel că aerodromul din Floreni a rămas, până în 2010, când a sosit Dan Cobuz, doar o pistă de beton.
În momentul de față, aerodromul din Floreni se află în proprietatea primăriei Dorna Candrenilor și se află scos la licitație. Turnul și hangarul din complexul aerodromului fac obiectul unui litigiu între primărie și fosta administrație a aerodromului, motiv pentru care nu pot fi folosite până la terminarea procesului de licitație.
Ca un sfat personal, mergeți să zburați!
Sursa: hailadorna.ro
