Alexandru Macedosnki s-a născut la București, în mahalaua “Precupeţii-Noi” pe 14 martie 1854. Familia era una pestriță. Mama se lega de vechi familii boierești din Oltenia, iar înaintașii tatălui său, generalul Alexandru D. Macedonski, veneau din lumea slavă, probabil, din sudul Dunării.

În 1902, poetul va lăsa să se tipărească sub semnătura unui ”discipol”, o informație cu desăvârșire nesigură, cum că spița poetului coboară dintr-o familie regală care ar fi venit din Polonia pe Rin și ar fi domnit în Lituania. Visul nobiliar vine de la tatăl său care în timpul studiilor liceale fusese în mijlocul multor colegi cu sânge nobil.

Alexandru Macedonski și-a petrecut copilăria pe meleaguri oltenești, la moșiile părintești, pe valea Amaradiei, pe care o va cânta în versurile din ”Mângâierea dezmoștenirii”: ”Revăd albia-ți frumoasă, Amaradie iubită!”. Când nu se găsește la Adâncata sau Pometești, copilul este la Craiova, la școala despre care își va aminti la bătrânețe cu nostalgie de jocurile și întâmplările trăite cu colegii. Precaritatea sănătății îl va împiedica să-și termine liceul și va pleca în străinătate.

Călătoriile încep în 1870. Prima oprire este Viena, apoi pleacă într-o stațiune balneară, în căutarea aerului terapeutic. Către sfârșitul anului se întoarce în Viena și de aici trimite prima sa poezie, datată 3 septembrie, ”Telegrafului român” din Sibiu, care o publică în numărul următor. În toamna lui 1871 este la Geneva, unde probabil petrece tot anul școlar. La sfârșitul anului îl găsim în Italia ascultând prelegeri universitare la Pisa. Locuiește la Florența, însă boala și lipsa banilor îl determină să se întoarcă în țară prin Veneția, a cărei imagine o evocă în poezia ”Suvenir”.

Revenit la București, scoate placheta(mic volum) ”Prima-Verba”(1872), pe care ține să o iscălească cu numele și calitatea sa: Al. Macedonski, student în litere. Dintre cele 32 de poezii, 12 sunt datate 1866, adică la 12 ani.

prima-verba-macedonski-201x300

După o nouă călătorie în Italia, face să apară pe 14 noiembrie 1873 (la doar 19 ani) revista ”Oltul”. Poeziile sale apărute în această revistă nu au multă originalitate (cum va fi arta sa poetică de mai târziu), dar versurile îi câștigă mulți admiratori și adepți. Pentru că și-a pus publicația în slujba campaniei de răsturnare a guvernului consevator, este arestat pe 24 martie 1875 și închis trei luni la Văcărești.

Pe 7 iunie are loc procesul. PNL îi trimite 20 de avocați dintre cei mai buni oratori. Curtea cedează în fața pledoariilor și declară că ”delictul era stins prin prescripțiune”, deși evident delictul nu avea cum să fie prescris, se petrecuse recent. Ca răsplată la subminarea guvernului Lascăr Catargiu, PNL-ul îl numește în funcții: prefect de Bolgrad(județ în sudul Basarabiei), administrator al Gurilor Dunării, subprefect, inspector financiar. Anii 1880-1882 îi aduc multe satisfacții. Devine director de revistă, șef de școală, demintar de stat și autor jucat de Teatrul Național. Cei mai importanți scriitori ai vremii, printre care Alecsandri, îl felicită pentru realizări.

Lascar Catargiu
Lascar Catargiu

Curând însă intră în conflict cu lumea literară. Academia Română acordase marele ei premiu lui Vasile Alecsandri. Alexandru Macedonski vede o anomalie. Vasile Alecsandri era membru al Academiei și nu se cuvenea ca propii ei membri să-și împartă distincțiile. Macedonski îl atacă în presă pe cel supranumit ”Bardul din Mircești”. Bătrânul G. Sion adresează lui Macedonski o lungă scrisoare de justificări. Acesta din urmă o publică în revista sa, Literatorul, dar o însoțește cu un comentariu sarcastic. Alecsandri nu rămâne nici el dator. În piesa ”Fântâna Blanduziei”, scriitorul moldovean îl ironiează pe tânărul care îl apostrofase. Polemica se stinge repede, iar Macedonski revine la sentimente mai bune, recunoscându-i lui Alecsandri meritele și declarând că-i va continua tradiția. Pe 24 februarie 1883 se căsătorește cu Ana Rallet-Slătineanu.

vasile-alecsandri-209x300

În același an are loc însă unul dintre cele mai nefericite evenimente din viața lui. El va publica o epigramă împotiva lui Eminescu, tocmai când debutează cumplita boală a marelui poet romantic. Mai târziu, autorul ”Rondelurilor” va declara că ”doar întâmplarea făcuse ca publicarea ei să coincidă cu boala poetului”.

Lumea literară se aruncă asupra lui. Autorul respinge procesul de intenție. Nu el a adresat epigrama lui Eminescu, ci presa întreagă, ”punând un nume acolo unde el nu pusese niciunul”. După amintiri ale lui D. Karnabatt , Macedonski povestea prietenilor că un colaborator al ”Literatorului”, D. Teleor, care știa cele șase versuri pe dinafară, le-ar fi încredințat tiparului fără ca directorul revistei să prindă de veste. Versurile care i-au adus criticile publicului erau:

”Un X, pretins poet, acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum.
L-aș plânge, dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun;
Căci până ieri a fost năuc
Și nu e azi decât nebun!”

mihai-eminescu

Atmosfera din jurul său îl determină să plece la Paris în toamna lui 1884 unde va scrie versuri în limba franceză. Revenit în țară constată că atmosfera nu se schimbase. Adoptă o atitudine de mare orgoliu. Se retrage de la ”Literatorul” în ianuarie 1885. Pentru a-și continua existența, publicația își schimbă numele în ”Revista literară”. Sub influența literaturii franceze, Macedonski teoretizează poezia ”simbolist-instrumentalistă” fiind primul român care a inițiat un curent literar original.

Anul 1887 îl găsește sărac, rebel față de dinastia germană îmbrățișată de țară, respins de lumea literară. În această atmosferă scrie însă una dintre cele mai importante poezii, ”Noaptea de mai”. După 1888 reia activitatea în lumea periodicelor. Pe 18 mai 1894 ia parte la o serie de manifestații politice vorbind în chip deosebit de frumos studenților adunați la statuia lui Mihai Viteazul din București. Când împăratul Austro-Ungariei, Franz Josef, vine în țară, pentru a-l vizita pe Carol I, observă în ”Liga ortodoxă” din 11 august 1896. ”Negreșit națiunea română nu poate primi cu entuziasm pe monarhul ce ține cu asuprirea sa un număr însemnat de popoare”.

Franz Josef
Franz Josef

Între aceste evenimente întreprinde și o faptă sportivă destul de neașteptată. Face împreună cu un discipol, Constantin Cantili, drumul pe bicicletă de la București la Brașov. Devine pasionat de acest nou sport. Grupul de poeți și velocipediști sporește curând cu Cincinat Pavelescu. Bucureștenii zâmbesc la vederea ciudatei caravane pe șoseaua Kiseleff. După 1900 poetul devine ”magician”. Începe să se preocupe de probleme ale parapsihologiei, făurește teorii îndrăznețe asupra naturii sufletului și a constituției materiei. Din nou va intra în conflict cu una din marile personalități ale vremii. Tânărul publicist Caion îl acuză pe I.L. Caragiale că plagiase piesa ”Năpasta”.

Alexandru Macedonski se situează de partea acuzatorului. În urma unui proces, Caragiale este achitat. Susuținerea pe care Macedonski i-a oferit-o lui Caion venea probabil din cauza faptului că publicația lui Caragiale, ”Moftul român” persiflase descoperirea simbolist-instrumentalistă a lui Macedonski. Ca urmare a acestei atituduni poetul are parte de un incident neplăcut. Pe 14 februarie 1902 este huiduit pe scena Ateneului Român când susține conferința ”Teatru și literatură”. Poetul le raspunde contestatarilor scoțând un fluier din care începe să fluiere.

 

Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-macedonski-primul-poet-roman-care-a-initiat-un-curent-literar-original/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!