Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ‘Un răsunet’ de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’, pe o melodie culeasă de Anton Pann.
Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ‘o adevărată Marsilieză românească’.
Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.