Laurențiu Barbu
Gheorghe Cârtan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, născut la data de 24 ianuarie 1849 în comuna Cârtisoara, a fost un tăran sibian autodidact care a militat activ si logistic pentru independenta românilor din Transilvania.
Intrat în legenda locurilor, acest cioban ardelean, născut într-o familie cu încă sase copii, reprezintă unul dintre cele mai elocvente simboluri ale constiintei Badea Cartan (Gheorghe Cartan) nationale românesti. Însetat de cunoastere, el nu numai că si-a procurat cărti din România dar a si răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei, circa 200.000 de volume.
Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a desteptat tânărului fiu de cioban iubirea fată de neamul românesc. Aflat împreună cu părintele său si cu turma de oi pe crestele muntilor, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărasilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-si întreba tatăl ce se afla dincolo de crestele semete ale muntilor. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe pusti care i-a replicat:
Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?” De atunci a simtit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat. A ocolit străjile unguresti si a ajuns la ciobanii argeseni. Acolo l-a întâlnit pe intelectualul brasovean Ion Cotigă, caruia i-a devenit discipol, învătând aproape totul despre trecutul neamului său. În anul 1877, si-a pus turma de oi la dispozitia armatei române, înrolându-se voluntar în Războiul de Independentă.
A călătorit pe jos, timp de 45 de zile, până la Roma, pentru a vedea cu proprii săi ochi Columna lui Traian si celelalte mărturii ale vechimii si latinitătii poporului român. Cum era singur și al nimănui și se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: “Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie. În 1895 i-a vizitat în închisoarea din Vacz pe memorandistii condamnati în procesul de la Cluj. S-a stins din viată la 7 august 1911, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul său stă scris: “Aici doarme Badea Cârtan, visând la întregirea neamului său”.
Fragment din interviul acordat de Badea Cârțan revistei “Poporul român”:
“17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În 1877 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit “Istoria românilor” și alte cărţi. În 1878, am venit acasă, am tras sorț și am jurat. Am cătănit în Bosnia. În 1881, m-am liberat. Era tocmai conferință la Sibiu, că se luase iară pricină între români și unguri. Până în 1893 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în țară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: “Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.”
Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/
