Bătălia de la Lipnic a fost singura bătălie menționată de cronicile vremii, care a fost purtată de către Ștefan cel Mare în limitele teritoriului Republicii Moldova de astăzi și una din cele mai mari victorii ale sale. Localnicii din Lipnic până acum păstrează vie amintirea acelor evenimente și practic nu găsești vreun locuitor al acestui sat, care să nu cunoască despre marea victorie a lui Ștefan și despre celebra fântână a Cadânei.

Dupa legendă, fântâna Cadânei este locul de unde a început lupta între moldoveni și tătari. Termenul de “cadână” vine din turca și inseamna “sclavă în haremurile turcești”. In trecut se spune ca o fata frumoasa a fost luata ostateca de catre turci, insa aceasta nedorind sa mearga cu turcii a preferat sa moara in loc sa le cada prada asa ca a sarit intr-o fântână. Această fântână este amplasată in apropierea satului Lipnic, este sapata in piatra și se crede că aceasta există încă din perioada în care a avut loc bătălia. Toti localnicii știu de existenta acestei fântâni și cu multă mândrie povestesc despre bătălia care a avut loc pe meleagurile lor.

Se spune ca Stefan cel Mare a petrecut o parte a copilariei la Borzesti, localitatea unde s-a nascut. De Borzesti se legau multe amintiri ale voievodului, caci impreuna cu alti copii de razesi, Stefan obisnuia sa se joace “de-a razboiul” sau cum se zicea pe atunci “de-a moldovenii si tatarii”. In una din zilele insorite de primavara, copiii din Borzesti se imparteau in doua tabere. In una din aceste zile, Stefan era in fruntea moldovenilor, iar- Mitrut, prietenul sau de joaca a fost ales capetenie pentru tabara tatareasca. Legenda ne spune ca ceata lui Mitrut a fost prinsa si invinsa de cea a lui Stefan, iar ulterior, tânărul Mitrut, intruchipandu-l pe hanul tatar, urma sa fie pedepsit in mod simbolic. Asa ca fiind agatat de subsuori, a fost ridicat pâna in vârful unui stejar mare din sat.

Deodata insa au aparut adevaratii tatari. Copiii cuprinsi de spaima au alergat care si incotro uitând de micul Mitrut, care in scurt timp a fost ucis de sagetile tatarilor. Se zice ca acest eveniment l-a influentat profund pe Stefan in lupta impotriva tatarilor, care dupa spusele lui Nicolae Iorga ,,erau dusmanii cei mai grozavi ai tuturor celor ce nu se pot apara”. In 1493, Stefan a ridicat si o biserica pe locul tragicului eveniment, singura de fapt, care a fost ridicata in alt scop decât cel de a aduce multumire lui Dumnezeu pentru victoriile purtate.

Peste câtiva ani dupa acel atac al tatarilor din Borzesti, mai multe surse moldovenesti si poloneze sustin ca tatarii din Hoarda de aur au invadat din nou Moldova in anul 1469, (dupa Grigore Ureche, in anul 1470). In cea de a doua jumatate a sec. XIV, Hoarda de aur era deja divizata in mai multe parti. In contextul dat, Nicolae Iorga ne relateaza ca o parte din acestea locuiau in Crimeea, zona „careia batrânii nostri ii ziceau Crim” si erau condusi de capetenia Hagi, din neamul Ghirailor si ca acestea erau „Tatarii care primeau banii, caftanele, zaharicalele Genovesilor, ce durase pe coasta minunate orase, intre care Caffa scânteia ca o piatra scumpa a Rasaritului”.

Tatarii din Crimeea in frunte cu Mengii-Ghirai, urmasul lui Hagi intemeitorul incheiase pace la 1469 cu Regele Poloniei- Cazimir al IV-lea Iagello, iar acest fapt ar fi trebuit sa asigure pacea in teritoriile din estul Moldovei. Cu toate acestea acelasi Nicolae Iorga ne mentioneaza ca o pace in acest sens nu a fost semnata si cu Hanul cel mare al tatarilor „celor multi ce stateau la Rasarit de marele râu Volga”. Acest imparat al „hotilor pagini” se cheama Hanul Mamac.

Iata in august 1469 oastea Hanului Mamac a ajuns la Nistru. Aici oastea cea mare s-a divizat in trei. O parte din oaste a atacat Jitomirul, cea de a doua a atacat Trembovla, regiune periferica al Regatului Plonez, amplasata ceva mai la nord de Cernauti, iar cea de a treia a pornit spre Moldova.

Cronicarul Grigore Ureche relateaza despre invazia tatarilor si despre lupta ce s-a dat dupa cum urmeza: ,,Ridicatu-sa multa multime de oaste tatareasca si au intratu in tara sa prade, carara prinzându-le de veste Stefan Voda le-au iesitu inainte. Si la o dumbrava ce sa chiama la Lipinti, aproape de Nistru, i-au lovit Stefan Voda, cu oastea sa avgust 20 si dându razboiu vitejaste, i-au rasipit si multa moarte si pierire au facut intr-insii si multi au prinsu in robie si le lua tot pleanul. De care lucru cunoscând Stefan Voda ca ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu si de la Preacurata Maica Sa.’’ (Grigore Ureche ,,Letopisetul Tarii Moldovei.’’)

Tablou de Ion Stoica Dumitrescu, intitulat: Bătălia de la Lipnic (Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor de pe Volga, 1470) 

Nicolae Iorga ne descrie batalia de la Lipnic in felul urmator: “Calaretii Domnului Stefan cel Mare se luara in pripa dupa calaretii Hanului, cari cautau acum vadul, totdeauna departat, pe unde sa fuga. In locuri strâmte, trecatori ale codrilor, se ciocnira Românii cu sabii si Tatarii numai cu arcurile. Norocul fu al boierilor si Curtenilor nostri, cari nu stiau, ca Polonii, de haine frumoase si de petreceri; aparatori aspri ai unui pamânt sarac. Fugarii pripira atunci spre apa de hotar, dar, pâna a nu o vedea inainte in tinutul Sorocei de mai târziu, ei fura ajunsi din urma. O cumplita incaierare se incinse in dumbrava de lânga satul Lipia, unde-si avuse Curtile boierul Vâlcea al lui Alexandru-cel-Bun, un vechiu fruntas al Sfatului. Nu numai ca hanul fu batut cu desavârsirea si ca pe pragul de iesire ii fu macelarita o buna parte din gloata, de mâni rasplatitoare, dar fiul lui, cazura in robie, in ziua de 20 august, când Moldova fu razbunata.’’ Jan Długosz, un cronicar polonez afirma si el ca in batalie ar fi fost prins fiul hanului Mamac. Hanul a trimis ,,dupa grosolanul sau obiceiu de salbatec trufas, soli in turbane, cari sa ceara Voevodului moldovenesc, cu cele mai strasnice amenintari, pe rudele stapânului lor.’’ Stefan Voda, nu numai ca n-a dat drumul prizonierilor ci a dispus ca sa „taie pe fiul acestuia in patru bucati in fata solilor.” Oamenii hanului au fost trasi in teapa, doar unuia i-a fost taiat nasul si ,,fu pus din nou pe cale ca sa spuie acasa ca Stefan-Voda Moldoveanul nu se teme.’’

Astfel batalia de la Lipnic a fost atit prilej de razbunare a prietenului din copilarie Mitrut, dar si un eveniment care a intarit in mod considerabil pozitia lui Stefan cel Mare in regiune.

Sursa: https://tanchistiiinvizibili.wordpress.com/

Articole recomandate!