in ,

Bate la poartă Noaptea de Sânziene….“Du-te Soare, vino Lună, Sânzienele îmbună…”

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară”.

TRADITII-CONCURS

Sărbătoare solară şi lunară totodată, (24 iunie), i se mai spune Drăgaica,, Ursina, Amuţitul Cucului. Se spune că sânzienele sunt zâne, că  sunt fete-flori. Sunt personaje mitice ce stau sub semnul unei tainice antropomorfizări a plantei cu acelaşi nume. În unele locuri li se spune drăgaice. Spre deosebire de Rusalii, care sunt frumoase şi rele, Sânzienele sunt frumoase şi bune. Trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc, şi îşi fac simţită prezenţa doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când cerurile se deschid.  Atunci dansează în poieni şi pe maluri de ape, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură.

sanziene-1764x700

Noaptea de Sânziene este, aşadar, una dintre marile nopţi de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică. Este o noapte magică în care plantele tămăduitoare au cel mai mare leac, florile câmpului au cel mai puternic parfum, iar luna are cea mai frumoasă lumină. Este singurul moment din an în care feriga face o floare albă, strălucitoare ca o stea, ce în zorii zilei dispare. Se povesteşte că cine o vede capătă puterea de a citi gândurile oamenilor şi de a afla comorile ascunse…

În Noaptea de Sânziene înfloreşte şi “iarba-fiarelor”, care va lumina în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roşiatice pe pământ. I se mai spune “iarba-tâlharilor”, pentru că hoţii şi haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Tot atunci se culege “nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, folosită de vrăjitoare pentru a putea zbura. În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om şi, dacă le asculţi, poţi afla de la ele toate tainele lumii.

În Noaptea de Sânziene porţile cerului sunt deschise şi se întorc strămoşii acasă, Moşii de Sânziene. În Noaptea de Sânziene înfloresc sânzienele. Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, eşti drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, eşti frumoasă şi dragă cui vrei tu. Plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare, sânzienele sunt ipostaze vegetale ale zânelor cu acelaşi nume… “Du-te Soare, vino Lună, Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le prindă în cunune…”.

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!

One Comment