Laurențiu Barbu
În țara noastră există doar cinci vestite cetăți care, fiind văzute de sus, au formă de stea, fiind clădite în stil „Vauban” – după numele strategului francez Sebastien Le Prestre Vauban (1633-1707). Una dintre ele este Cetatea Aradului, construită la porunca Mariei Tereza, împărăteasa Austriei, pe țărmul Mureșului.
Operațiunuile de construire a cetății au durat două decenii, demarând în anul 1763. Complexul sistem de fortificații al Cetății Aradului este imens, anasamblul având dimensiuni faraonice, o lungime de 1,2 kilometri și o lățime de 0,9 kilometri. Zidurile cetății sunt masive, având o grosime de circa 300 de centimetri. În scop defensiv, în afară de zidurile impresionante, Cetatea Aradului mai era înconjurată și de șanțuri cu apă.
Austriecii plănuiseră să ridice cetatea într-un interval mai scurt decât cei 20 de ani care au fost necesari pentru isprăvirea sa, dar au întâmpinat severe probleme cu recrutarea muncitorilor. Motivul este că țăranii din împrejurimi evitau să se angajeze ca lucrători la fortificații, fiindcă, probabil în urma unor experiențe anterioare, nutreau temerea că vor fi înscriși forțat în oastea austriecilor. Una dintre marile spaime ale unui tânăr din secolele trecute era că va fi „luat la oaste”.
În perioada ridicării Cetății, austriecii aveau planuri mari, dar deloc agreate de către arădeni. Voiau să strămute întreaga urbe a Aradului, pentru a crea loc suficient pentru aplicațiile militare de anvergură, lângă cetate. A fost emis, chiar, un ordin de strămutare, dar opoziția dârză a cetățenilor le-a făcut pe autorități să abandoneze ideea.
Iosif II, împărat al Sfântului Imperiu Roman și fiul Mariei Terezia, a vizitat fortificațiile, dându-și seama că, dat fiind locul în care au fost construite, ele nu mai prezintă vreo importanță militară majoră pentru imperiu. Ulterior, strașnicele ziduri au dobândit încă o menire: cea de închisoare. Printre primii întemnițați s-au numărat o serie căpetenii și luptători ce s-au evidențiat în Răscoala lui Horea. După 1790, în Cetatea Aradului au fost închiși ostașii francezi luați prizonieri de către austrieci, în cursul confruntărilor militare petrecute între cele două mari puteri militare ale Europei, până în 1815.
Tot între zidurile cetății Aradului a fost închis, la 1849, și patriotul Eftimie Murgu – fruntașul bănățean care a luptat pentru unitatea națională a românilor, pentru abolirea orânduirii de tip feudal din Transilvania, pentru promovarea limbii române, dar și contra Habsburgilor.
În Cetatea Aradului a fost întemnițat, mai târziu, după 1914, și Gavrilo Princip, autorul celebrului asasinat de la Sarajevo, în care a fost suprimat arhiducele Franz Ferdinand, fapt care a condus la izbucnirea Primului Război Mondial.
Spre sfârșitul anului 1918, Cetatea Aradului a fost cucerită de către armata sârbă, iar în vara anului următor ea a fost luată în stăpânire de către ostașii români. Multă vreme, impresionanta cetate a avut rol de cazarmă.
De la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial și până târziu, în 1958, între zidurile trainice ale cetății construite de către austrieci și-au găsit adăpost… tancurile armatei sovietice. După ce liderii României comuniste au reușit, cu chiu cu vai, să se debaraseze de „trupele sovietice eliberatoare” staționate pe teritoriul românesc, în Cetatea Aradului a fost adăpostite blindatele românești.
Fortificațiile de tip Vauban, „sub formă de stea”, așa cum sunt și cele ale Cetății Alba Iulia, s-au vădit, de-a lungul timpului, ușor de apărat și foarte greu de cucerit. De asemenea, s-au dovedit și foarte rezistente, nu doar la asaltul timpului, dar și în fața atacurilor de artilerie. În România, fortificații de tip „stea” mai există și la Făgăraș, Timișoara, Oradea. |
Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/
