Al. Vlahuţă scria că: „el trăind pe pământ şi între semenii lui, lupta pentru idealurile acestora, cânta luptând şi lupta cântând”. Octavian Goga s-a născut la Răşinari (Sibiu), la 1881. După cursurile liceale de la Sibiu, a absolvit Universitatea din Budapesta, cu titlul de candidat în filologia clasică. Apoi a călătorit prin Europa apuseană. Dar nu a căutat un locuşor călduţ şi liniştit, ci a revenit în Patria săracă, precum reveneau şi alţi tineri români cu studii occidentale. Ce forţă îi aducea acasă? Era o plămadă deosebită în educaţia românilor, în secolul al XIX-lea, astăzi împuţinată.

Tatăl poetului, preot, a fost luptător pentru drepturile românilor din Ardeal, asupriţi la sânge şi nedreptăţiţi secole la rând de maghiari.

Din fragedă pruncie, Octavian Goga a observat direct viaţa satului ardelenesc, fiind martorul impresionat al suferinţelor şi durerilor conaţionalilor. Una din principalele premise ale talentului scriitoresc veritabil – atitudinea de compasiune faţă de confraţi – era  prezentă la Goga în deplină măsură. El avea faţă de ţăranii români o compasiune vibrantă: „Al vostru-i plânsul strunii mele,/ Creştini ce n-aveţi sărbătoare,/ Voi, cei mai buni copii ai firii/ Urziţi din lacrimi şi sudoare”.

Ţăranii, fără a fi cumva idealizaţi, precum la Alecsandri, sunt „cei mai buni copii ai firii”. Înainte de O.Goga, Eminescu afirma în repetate rânduri: în România, unica clasă sănătoasă moral este ţărănimea. O.Goga scria despre ţăranii români: „La voi aleargă întotdeauna/ Truditul suflet să se închine;/ Voi singuri străjuiţi altarul/ Nădejdii noastre de mai bine”.

În pofida cruntei exploatări de către străini, satul românesc al lui O. Goga este un personaj moral. El protestează şi speră. Revolta din „Cântarea pătimirilor noastre” este de demult,  „ m-am născut – spunea despre sine Goga – cu pumnii strânşi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru  revoltă, cel mai puternic sentiment care m-a călăuzit în viaţă şi din care a derivat formula mea literară”.

Octavian Goga  a înfiinţat revista „Luceafărul” iar la 1905 a publicat primul volum de versuri – „Poezii”. Urmează  „Ne cheamă pământul” (1909), „Două morminte” (1910), „Din umbra pământului” (1913).

Poezia lui Goga are un caracter social-naţional, este o solidarizare cu viaţa satului, o expresie a mândriei jignite.

Octavian Goga a fost teoreticianul şi militantul mişcării de izbăvire a românilor. Pentru vederile sale naţionale, Goga a fost arestat şi întemniţat la Seghedin (în Ungaria). Din închisoare el a fost eliberat la începutul primului război mondial.

După eliberarea sa din temniţă, O. Goga s-a stabilit la Bucureşti, unde îi apare volumul „Cântece pentru ţară”.

În opera sa, O. Goga s-a manifestat ca exponent al poporului român, militant pentru ameliorarea stării materiale a maselor largi. El a realizat o operă profetică, orientată spre viitor, militantă, mesianică. Poetul îmbina reuşit tradiţia şi inovaţia, depăşind impasul epigonic post-eminescian. În opera lui Goga se resimte, desigur, Eminescu, dar într-o măsură mică, mult mai pronunţată fiind influienţa graiului popular, a doinelor, a religiei.

Poezia lui O. Goga conţine încrederea în salvarea neamului prin unitatea naţională, dreptate socială, dezvoltare naţională. Eliberarea naţională şi socială va veni, credea poetul, de la cultură şi de la răzvrătirea mulţimilor oprimate.

Goga a scris piese („Meşterul Manole”, „Aceeaşi luptă” ş.a.), şi a făcut publicistică. A fost membru al Academiei Române.  Octavian Goga a avut un rol important în unirea Transilvaniei cu România.

Poetul-cetăţean s-a implicat în viaţa politică şi culturală a României. El a fost ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Ministru al Culturii şi Artelor, a fost ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.  În  anul 1924, lui Octavian Goga i-a fost decernat Marele Premiu pentru Poezie. El a fost unul din liderii Partidului Naţional Creştin (creat la 1935).

Într-o epoca nefastă, când vicierea vieţii politice, economice şi morale de către camarila aventurierului  rege al României Carol II de Hohenzollern atingea apogeul, Octavian Goga a fost prim-ministru (1937-1938). Între Hohenzollern şi Goga se frământau contradicţii importante.

S-a stins din viață la 7 mai 1938, fiind otrăvit din ordinul criminalului rege Carol II.

De la luptătorul-martir pentru izbăvirea poporului român de dublul jug – naţional şi social – Octavian Goga a rămas  modelul unei vieţi vrednice, opera literară  de actualitate şi crezul cum trebuie să fie un scriitor adevărat: „Eu, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de  drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă în trâmbiţă de aramă”.


Sursa: ziarulnatiunea.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!