Liviu Ioan Stoiciu

„Cind a debutat, in 1980, cu poemele din volumul La fanion, dupa aparitia versurilor sale intr-o culegere colectiva din 1978, Liviu Ioan Stoiciu se detasa deja, pe o cale proprie bine marcata, de ceea ce urma a fi „plutonul optzecist” al poeziei mai noi. Fraza sa lirica nu semana cu a niciunui confrate si se particulariza pregnant intr-un context mai larg al liricii romanesti moderne. Parea a sugera o rostire dificila, o ezitare in fata spectacolului lumii si a cuvintului: textul sau se articula din fragmente, farime de propozitii, implicind o subtila regie a sincopelor, iar numeroasele puncte de suspensie invitau parca cititorul la completarea golurilor sonore. Era, in fond, mimata o anume oralitate, cu poticniri studiate ale rostirii…” (Ion Pop)