Cetatea Ineului este o cetate de o valoare inestimabilă, operă a arhitecturii Renaşterii târzii, situată în localitatea Ineu, pe cursul Crișului Alb, între Munții Zarand și Munții Codru Moma, la o distanță de 57 km față de municipiul Arad și menționată ca fortificație încă din anul 1295. Aceasta a făcut parte din fortificațiile lui Iancu de Hunedoara și închidea pătrunderea în Trasilvania pe valea Crișului Alb. A fost ocupată de turci în mai multe rânduri, a fost reședință de sangeac, a intrat în posesia lui Mihai Viteazul în anul 1599, fiind cucerită mai târziu de trupele habsburgice.
Cetatea actuală a fost ridicată între anii 1645-1652 după planurile arhitectului austriac Gabriel Haller, pe vremea principilor transilvăneni Rakoczi și Rakoczi al II-lea și folosită de către aceştia ca reşedinţă de vară. Fortul a fost ocupat din nou de turci în anul 1658, fapt menționat de către Miron Costin în cronica sa. Turcii au stăpânit cetatea până în secolul al XVII-lea. Din timpul ocupaţiei turceşti ne-a rămas o descriere a fortăreţei, realizată de călătorul Evlia Celebi la 1660: „Este o cetate în formă pătrată, aşezată pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatră, iar în fiecare din ele încap o mie de oameni, fiecare are câte 10 tunuri. Prin şanţurile cetăţii curge doldora râul Criş. În interiorul cetăţii se află cetatea nouă. E o mică cetăţuie în care în afară de odăile ienicerilor nu se mai află nimic altceva. În cele patru colţuri sunt patru turnuri solide, cu acoperiş de scânduri şi cu ziduri late de 20 de picioare. Această cetate interioară are o poartă spre apus şi şanţul acesteia e plin de apa râului. Oraşul are 800 de case…” În secolul XVII armatele habsburgice au cucerit cetatea, iar aceasta a devenit centru de regiment grăniceresc, iar din 1745 a fost părăsită. A ajuns în paragină, iar pe la 1870 a fost refăcută cetatea interioară, în stil neoclassic. Acum Cetatea Ineului este iarăși în paragină și are nevoie din nou de lucrări de reabilitare și Primăria încearcă atragerea unor fonduri europene. Monumentul este compus din două elemente arhitecturale aparținând renașterii târzii și barocului.
Cetatea Ineului este declarat ca un monument istoric de clasa A, cod LMI AR-II-a-A-00613, situat în orașul Ineu (jud. Arad), pe Calea Traian. Ultima restaurare a avut loc după 100 de ani, în 1975-1976. Prima parte, cea interioară, este de fapt un castel cu două nivele, are forma de pătrat, la colțuri sunt străjuite de patru bastioane circulare etajate. Cel de-al doilea element, cetatea exterioară, este așezată la o distanță de câteva sute de metri, și forma brâul de ziduri din piatră, tot în formă de pătrat, cu bastioane la colțuri. Din acestea nu se mai păstrează decât niște urme. Zidurile erau înconjurate din trei părți de șanțuri cu apă, pe cea de a patra latură curgând râul Crișul Alb.
Factorii de decizie din orașul Ineu ar trebui să se gândească bine la aspectul verificat în toată lumea: un monument istoric important poate salva economic o întreagă zonă. Refacerea acestei cetăți devine imperios necesară. Adrian Laurenţiu Şimon, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad, precizează: „Singura dată când cetatea a beneficiat de reparaţii a fost în timpul regimului Ceauşescu, în anii ’70, dar intervenţiile au afectat starea iniţială a acesteia. În anii 1974-1976 au fost făcute, pe baza unui proiect executat de către Ministerul Muncii, intitulat «Dezvoltarea Şcolii speciale Ineu-reamenajări interioare», următoarele lucrări: consolidare planşee cu grinzi armate; intervenţii la şarpantă în partea de sud a cetăţii; subzidiri la corpul de clădire din partea de sud a cetăţii; reparaţii tâmplărie; reamenajări şi compartimentări interioare; instalaţii sanitare şi de incendiu; instalaţii electrice; instalaţii de încălzire”. Dincolo de povestea cetăţii, care arată astăzi într-o stare deplorabilă, edificiul mai ascunde o istorie tragică, cea a şcolii speciale create în timpul regimului comunist pentru cei cu deficienţe psihice şi fizice și care a funcționat aici.
În prezent, cetatea este administrată de către Consiliul Local al oraşului Ineu. Deşi la nivelul administraţiei locale, cel puţin declarativ, au fost analizate şi s-au propus diverse planuri de refacere a monumentului, acestea au rămas în stadiul de proiect, deteriorarea monumentului continuând în ritm accelerat. Adrian Laurenţiu Şimon a mai declarat: „Cetatea Ineului este un monument de anvergură. Intervenţiile efectuate de-a lungul timpului nu au fost realizate pentru întreg ansamblul de corpuri-clădiri; zonele fără intervenţii au suferit prea mult pentru a suporta reparaţii de mică amploare. Până în anul 1998, cetatea a adăpostit o şcoală specială pentru copii cu probleme psihice, după care a intrat în proprietatea oraşului Ineu. Primăria nu a avut posibilităţile materiale necesare unei restaurări majore şi nici nu a fost găsită o soluţie pentru exploatarea corespunzătoare a acestui spaţiu. În perioada anilor 2008-2009 s-au pus mari speranţe într-un proiect transfrontalier cu oraşul Jula (Gyula-Ungaria), care are experienţa gestionării unei cetăţi din aceeaşi perioadă istorică. Cetatea de la Jula, înainte de restaurarea realizată în ultima perioadă, se afla într-o stare de conservare mai rea decât este acum Cetatea Ineului. Din păcate, acest proiect transfrontalier pentru care s-a semnat un memorandum nu s-a realizat”. Cât priveşte intervenţia Primăriei Ineu, domnul Şimon a precizat: „Din 1999 până în prezent Consiliul Local al oraşului Ineu a efectuat lucrări de igienizare, întreţinere spaţii verzi, salubrizare. Lucrări importante nu s-au efectuat din pricina lipsei de fonduri atât pentru execuţie, cât şi pentru proiectare. În consecinţă, a fost depus în ianuarie 2010, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră, HURO/0901, o cerere de finanţare cu titlul «Cultura Instorie şi Cooperare», în parteneriat cu Primăria Oraşului Jula. Cererea de finanţare a fost depusă pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. În urma comunicării organismului decizional, cererea de finanţare a fost respinsă în august 2010”. Înainte de respingerea acestui plan de restaurare, presa arădeană mediatiza că monumentul de la Ineu este subiectul unui proiect depus de primăria din localitate, care ar putea aduce aproximativ 520.000 de euro. Din declaraţiile lui Nicolae Mehelean, edilul şef al Ineului din acel moment, rezulta că a fost semnat un program româno-maghiar, prin care se încerca accesarea unor fonduri europene necesare întocmirii studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru reabilitarea şi revitalizarea Cetăţii Ineului. Aşa cum ne-a declarat şi directorul Şimon, cererea de finanţare a fost respinsă. Acesta era, în fapt, al doilea proiect pierdut de monumentul din Ineu. Potrivit unor articole din 2008, tot din presa locală, Primăria Ineu, proprietarul şi administratorul cetăţii, avea în studiu un proiect deosebit de important pentru refacerea cetăţii. Autorităţile locale afirmau, la acel moment, că s-a realizat deja un studiu de prefezabilitate, iar cererea de finanţare se va face pe fonduri structurale. Valoarea totală a investiţiei era de 12 milioane de euro, din care Consiliul Local urma să contribuie cu doi la sută cofinanţare. Nici acel proiect nu a prins însă contur.
În aceste condiţii, va deveni vreodată cetatea un punct de atracţie turistică? Ce vom face cum ea? Şimon explică: „În anul 2011 a fost organizată o licitaţie pentru concesionarea, în condiţiile legii, a imobilului Cetatea Ineului, în vederea conservării, restaurării, consolidării, reabilitării, protejării, modernizării infrastructurii şi introducerii în circuitul turistic şi cultural, de la care se speră să rezolve marile probleme ale monumentului şi, în plus, să contribuie la dezvoltarea turismului într-o zonă pitorească. Proiectele de restaurare întocmite de către firma câştigătoare a licitaţiei vor conţine cercetări care vor evidenţia amploarea intervenţiilor, mai ales ale celor din anii ’70 ai secolului trecut. Aceste proiecte vor fi avizate de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial nr. 938/2006”. L-am întrebat pe domnul director şi dacă instituţia care o conduce a încercat, folosind chiar măsuri punitive, să determine proprietarul, Primăria Ineu, să repare monumentul. Am primit următorul răspuns: „Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Arad a cerut autorităţilor locale în calitate de proprietari ai imobilului să se achite de obligaţiile pe care le aveau în conformitate cu Legea 422/2001. A fost preferată soluţia colaborării cu autorităţile în locul unei acţiuni de forţă care oricum nu ar fi dat rezultatele scontate. În viitor, Direcţia pentru Cultură va supraveghea şi va acorda consultanţa necesară, în limite legale, în fiecare etapă a lucrărilor de restaurare-conservare”.
Cetatea Ineului, cea care „a văzut” atâta istorie cât o enciclopedie, așteaptă încă o soluție sau un proiect ce-i va schimba coordonatele actuale, putând și ea să ofere turistului dornic de cunoaștere imagini și informații ce vor deschide noi valențe și posibilități de dezvoltare și cetățenilor din orașul Ineu.
Sursa: ziarulnatiunea.ro