Am grupat urmatoarele două obiective împreună pentru că se află in aceeași zonă, deși am ajuns la ele în anotimpuri diferite. Sunt două obiective turistice puțin cunoscute din România. O cetate ridicată într-unul dintre cele mai pitorești locuri transilvănene și o stațiune montană aerisită, în care casele de vacanță nu deranjează privirea ca în stațiunile de pe Valea Prahovei.
Am ajuns la Cetatea Litieni cu ocazia unei vizite in Cluj, cand voiam sa facem o plimbare in natura si sa descoperim locuri noi din minunata noastra tara. Se poate ajunge cu masina pana aproape de cetate, pe un drum de piatra si pamant, urmand ca apoi sa faceti o placuta drumetie de circa 10 minute pana in pantecele cetatii.
Atestata documentar in anii 1300 sub denumirea de “Castrum Leta”, fortificatia ce proteja intre zidurile sale chiar si un mic castel, a avut o viata destul de scurta, de circa 200 de ani. Se pare ca nu a fost niciodata cucerita din exterior dar i-a fost sortit sa piara “din interior”, atunci cand magazia de munitie a explodat in anii 1500.
Nu a mai fost folosita ulterior, ramanand parca impietrita in timp asemenea unei frumoase printese si asteapta acum un frumos cavaler ca sa vina sa o salveze…
Pe al doilea obiectiv din acest traseu l-am descoperit, dupa ce un prieten clujean mi-a povestit de el. Am descoperit astfel statiunea Baisoara si am ales-o in sufletul meu ca fiind “Cea mai frumoasa partie de ski din Ardeal”.
Mi-a placut in primul rand pentru ca este o partie noua, amplasata intr-un cadru natural foarte frumos si aerisit, fara megahoteluri si aglomeratie, fara vile construite haotic, intr-o mini statiune cu case de lemn de bun simt, rasfirate la distanta una de cealalta. Am gasit un loc civilizat cu infrastructura de ski noua, chiar daca este reprezentata doar de un telescaun cu doua locuri.
Sper ca ti-a placut articolul si ca te-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de timp liber.
Sursa: taradacilor.ro