Cine erau oaspeții castelului Peleș

“În cei douăzeci şi doi de ani, câţi am trăit împreună, am văzut castelul din Sinaia schimbându-se la faţă mai mult decât o dată. Necontenit regele născocea vreo îmbunătăţire, cu bucuria cu care părintele se bucura de sporul copilului său. Ceasuri întregi era el în stare să născocească prin mândrele încăperi unde an de an îngrămădise comori nepreţuite. Picturi de maeştri vechi, mobile bătrâne, preţioase vase, covoare răsăritene şi arme de felul cel mai aparte. O viaţă şi-o cheltuise ca să strângă toate aceste nepreţuite lucruri căci era un om care trăia pentru alţii, cheltuind numai puţin pentru el insuşi”, scrie regina Maria.

Carol I a simţit nevoia ca tot ce adunase să fie văzut. De aici ideea de a deschide castelul publicului vizitator (avea modelul tatălui său, care deschisese larg porţile castelului Sigmaringen încă din 1867). Faptul se va întâmpla cel mai des după 1910. Dorinţa monarhului ca Peleşul să fie vizitat se va perpetua şi după moartea sa, deşi castelul n-a mai fost locuit cu regularitate, Ferdinand şi Maria preferând Pelişorul, iar Carol al II-lea şi Mihai, Foişorul. Dar la Peleş erau găzduiţi oaspeţi de vază, iar Carol al II-lea l-a folosit pentru evenimente oficiale, în mod curent, el întrebuinţând cabinetul de lucru al unchiului. Sumele ce se încasau, cu prilejul diverselor vizite, din 1920 au fost vărsate pentru operele de caritate ale reginei Maria. Mai târziu, după naţionalizarea din 1948, castelul chiar va deveni muzeu (oficial din 1953). Pe vremea Coroanei, era deschis pentru publicul românesc și străin, mai cu seamă celor de rang aristocrat.

Printre cei mai de vază oaspeţi, pe vremea lui Carol I, s-a numărat împăratul Franz-Joseph, în 1896, ocazie cu care e reînnoit tratatul României cu Tripla Alianţă chiar la castel. Faptul e consfinţit de un relief comemorativ datorat lui Jean-Jules Lecomte du Nouy, operă aflată în sala de marmură. Oaspeţi îi sunt lui Carol I principele Alexandru de Battenberg, al Bulgariei, mult preţuit de familia regală a României, ţarul Ferdinand, urmaşul lui Alexandru, deloc stimat la curte, regele Gustav al Suediei, reginele Ema a Olandei şi Maria Theresa a Bavariei. La Peleş vin şi sunt ospătaţi arhiducii Rudolf şi Stephanie de Habsburg, în 1884, ca şi Franz Ferdinand de Habsburg, în 1909, an în care vine la Peleş şi Kronprinţul Wilhelm al Germaniei. Din Istanbul vine Iussuf Izzedin, principele moştenitor al Imperiului Otoman. Familia regală română e vizitată la Peleş de marele duce Boris al Rusiei, de ducele Alfred de Edinborough, de Charlotte şi Bernhard al III-lea de Sachsen-Meiningen şi de numeroase alte rude ale familiei regale române. Prilej de satisfacţie pentru suverani, mândri de bogăţiile castelului şi de frumuseţea imprejurimilor. Tot la Peleş sunt găzduiţi mulţi dintre invitaţii reginei la manifestările sale culturale, mai ales la concerte (aproape zilnice susţinute de regulă de regină la pian, G. Enescu, la vioară şi Dinicu la violoncel).

Principesa Maria a întâlnit la concertele reginei personalităţi ca Sarah Bernhardt, Catulle Mendes, Sarasate, Thibot, Hubermann… Tuturora, scria Maria, Carmen Sylva “ştia să le preţuiască, să le deştepte simpatia şi entuziasmul. Le înflăcăra imaginaţia cu vorbe de laudă, îi asculta cu răsuflarea oprită şi revărsa asupra capetelor lor aprecieri pline de înţelepciune şi toţi plecau de lângă ea subjugaţi de farmecul ei”. Peleşul era departe de Europa dacă priveai harta acesteia, dar prin bogăţiile sale şi prin generozitatea şi înţelepciunea unor suverani inzestraţi cu har dinastic devenea parte a continetului şi suflet al unei ţări din ce în ce mai mult europene.