Colecţia „Biblioteca pentru toţi“

„Un librar din Bucureşti – d. Carol Müller – a luat hotărârea de a tipări un şir de cărticele pe ales, frumoase şi ieftine de tot. Şi-a luat în ajutor pe d. Dumitru Stăncescu, bun scriitor român, însărcinându-l cu alegerea cărţilor ce să se tipărească.“ Aşa anunţa Foaia poporului, din Sibiu, apariţia în anul 1895 a colecţiei Biblioteca pentru toţi. Încă de la început era o colecţie pentru toţi românii, dintre graniţele României şi dinafara lor.

La sfârşitul lunii martie 1895 apărea la Bucureşti, în Editura Librăriei Carol Müller, primul volum, Poveşti alese, de Hans Christian Andersen, al unei colecţii de literatură care oferea pentru 30 bani volumul – un ziar costa între 5 şi 15 bani – cele mai de seamă scrieri ale literaturii româneşti şi universale. Ideea se născuse din discuţiile librarului Carol Müller cu Caragiale, Delavrancea, Vlahuţă şi se inspira dintr-o colecţie germană. Se ocupa de colecţie Dumitru Stăncescu (1866-1899), scriitor, folclorist şi traducător. Primul volum a fost Poveşti alese, de Hans Christian Andersen.

Numărul 100, festiv, a apărut însoţit de o prefaţă a lui Dumitru Stăncescu, care scria: „De la început am avut încredere în succesul acestei publicaţii. Văzând dorinţa cea mare de citire, văzând cum se vindeau de mult romanele proaste şi rele, ne-am închipuit că nu se putea ca dintr-atâţia cititori să nu se găsească o parte care să simtă dorinţa, trebuinţa de a citi lucruri care să le sporească capitalul de cunoştinţe, să le mai subţieze spiritul, gustul, în sfârşit, de a citi ceva mai bun şi mai serios.“ Colecţia a cunoscut tiraje nemaiîntâlnite până atunci (7.000-10.000 de exemplare). S-au tipărit aproape 1.000.000 de exemplare, până în 1899. În acel an, Carol Müller a avut dificultăţi financiare, şi-a vândut afacerea şi a cedat editorului Alcalay, în mai, dreptul de a scoate mai departe Biblioteca pentru toţi. În acelaşi an moare şi Dumitru Stăncescu. În anul 1918 colecţia atinge numărul 1.000. Trebuie spus că unele tomuri cuprindeau mai multe volume: Manon Lescaut, apărut în 1896, era numerotat 60, 65 şi 66; Contele de Monte Cristo, de Alexandre Dumas, tipărit în şase volume, purta 29 de numere. Conducerea colecţiei a fost asigurată, pe rând, de Aurel Alexandrescu-Dorna, ziarist şi traducător, Victor Anestin, publicist şi autor de cărţi de popularizare, Ludovic Dauş, dramaturg şi poet, Iosif Nădejde, ziarist.

În august 1923 la conducerea colecţiei vine Vasile Demetrius, care o revigorează. Până în 1929 a reeditat vechile numere, epuizate, apoi a reluat publicarea unor noi cărţi. În 1936 ajungea la numărul 1.500. Devenise cea mai veche şi mai populară colecţie românească de literatură şi una dintre cele mai vechi europene. În 1934 Vasile Demetrius scria: „Mai mult ca şcoala primară, care poartă vina analfabetismului, Biblioteca pentru toţi a creat gustul de citire, a cultivat, a civilizat neamul românesc la oraşe şi a răzbătut până în căminele săteşti.“

În 1948, odată cu naţionalizarea, seria veche îşi încetează existenţa. Atinsese un tiraj de peste 26.000.000 de volume. Ultimul volum din seria veche purta numerele 1575-1576; era un volum semnat de Cicerone Theodorescu, cu un nume premonitoriu: Cântece de galeră.

În 1950 este reluată într-o serie intermediară, numerotată, de Editura de stat pentru literatură şi artă. Primul volum, într-un tiraj de 40.000 exemplare, era o culegere de versuri de George Coşbuc. Colecţia a trecut în patrimoniul mai multor edituri, cea mai lungă perioadă fiind în grija Editurii Minerva. Şi-a schimbat în timp formatul şi numerotarea. La sfârşitul anului 1966 s-a iniţiat o subserie de cultură generală, în care au apărut lucrări de istoria culturii, monografii şi biografii, sinteze de istorie, scrieri filosofice fundamentale, jurnale de călătorii celebre. A reuşit chiar şi sub regimul comunist să îşi îndeplinească menirea pentru care fusese creată: să ofere publicului o literatură de calitate, diversificată, la un preţ modic.

În anul 1935, la împlinirea a 40 ani de existenţă, Vasile Demetrius a avut ideea să publice un catalog al titlurilor apărute, precedat de aprecieri ale unor personalităţi despre menirea colecţiei. Să cităm câteva.

1. Agârbiceanu: „A fost, de la înfiinţarea ei şi până azi, pâine bună şi ieftină pentru toţi iubitorii de cultură. […] Personal mă gândesc cu adevărată evlavie la cărticelele pătrate, cu copertă portocalie, pentru cari îmi păstram de prin clasa a treia a liceului gologanii, pentru a avea fiecare număr nou apărut.“
2. Celarian: „Pentru generaţia dinainte de 1916, Biblioteca cea mică, de buzunar, a fost un tezaur. Astăzi, după război, în vremuri schimbate, nu credem că şcolărimea sportsmană îşi mai umflă buzunarele hainei cu numerele ei răsucite la colţuri. Se pare că sportul ar fi înlocuit sacra îndeletnicire a lecturii înălţătoare. […] Cetitorului fără mijloace nu-i era accesibilă decât Biblioteca asta de 30 de bani, în care însă încăpeau foarte bine şi Maiorescu, şi Virgiliu, şi Dante, şi Alecsandri, şi Bolintineanu.”

Mircea Eliade: „Cel dintâi manuscris al meu l-am trimis Bibliotecii pentru toţi, prin 1920, când nu aveam decât 13 ani. Era un volumaş intitulat Gâze şi gângănii. Din fericire, n-am mai auzit nimic despre el. Un om de gust l-a svârlit, aşa cum trebuia, la coş. De atunci, am pentru Biblioteca pentru toţi o mai sinceră admiraţie.“

Să încheiem cu imaginea poetică a lui Nichita Stănescu, din catalogul tipărit la împlinirea a 75 ani de existenţă: „Ea a făcut să ne pară hârtia a fi lumină. Ea face lumina să poată fi tipărită.“

Sursa: eualegromania.ro