Laurențiu Barbu
„Sunt mai temător, am sechele, am coșmaruri și mi se mai întâmplă să am episoade de depresie. Nu eram așa, nu am avut niciodată. E o traumă. Dar prefer să folosesc umorul ca armă”, spune Costi Rădoi.
Costi e unul dintre cei peste o sută de răniți din clubul Colectiv − cea mai mare tragedie românească din acest secol, de la care se împlinesc 3 ani.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 au murit 64 de oameni. Anul trecut, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis, iar numărul morţilor a ajuns la 65.
Cum ne-a schimbat şocul Colectiv în acești trei ani?
Ce-am îmbunătățit și ce nu? A plătit cineva pentru durerea a sute de familii și pentru traumatizarea unei ţări întregi?
Și, dacă mâine s-ar întâmpla ceva similar, am fi mai pregătiți să facem față?
Supraviețuitor: „A fost o undă de șoc și apoi totul a murit. Totul e la fel ca înainte”
Costi Rădoi, supraviețuitor al incendiului:
„Cea mai mare schimbare este segregarea populației în două tabere: ăia care zic «săracii de la Colectiv» și partea cealaltă, cu «ce mai vor ăștia de la Colectiv?».
De parcă ne-am făcut palate și ne-am cumpărat mașini cu banii donați. Banii donați s-au dus pe tratamente.
Primii au devenit lipsiți de compasiune, urâcioși și neiertători față de cei mai puțin educați, iar cei mai puțin educați sunt refractari în a înțelege două vorbe.
Colectiv a fost ca o undă de șoc. Toată lumea știa că există probleme, toată lumea știa că se lucrează la negru, că dai o șpagă și treci de primărie. Dar, atunci, lucrurile au devenit evidente.
S-a văzut că se poate întâmpla ceva rău în urma corupției. Dar a fost o undă de șoc care a creat un val, a căzut un guvern și apoi s-a stins. A fost ca orice val.
Tot bulevardul Magheru e gata să pice la primul cutremur. S-a implicat vreun pic Primăria, în loc să pună ouă de Paști? Asta mă așteptam să se schimbe după Colectiv, ca toată lumea să înțeleagă că existe anumite pericole.
A fost o undă de șoc și apoi totul a murit. Totul e la fel ca înainte. Nu se va întâmpla niciodată nimic bun în țara asta. Niciodată.”
Alexandra Furnea, rănită în incendiul din 30 octombrie 2015, scrie în Dilema Veche:
„Nu avem spitale pentru arși. Medicii refuză în continuare transferul în străinătate în perioada acută, deși supraviețuirea rănitului depinde de asta.
Nu avem recuperare pentru arși. Sistemul îi trimite acasă după 14 zile de fizioterapie.
Nu avem îngrijire post-acută pentru arși. Oamenii dezvoltă cicatrici bolnave și ulcere care devin în timp cancer. Nu avem nimic pentru arși. Au trecut 3 ani de la tragedia din clubul Colectiv.”
Tată: „Pentru al doilea copil pe care-l mai am, mă rog la Dumnezeu să-l pot trimite din țară”
Eugen Iancu, fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010 și tată al unui tânăr care a murit în urma incendiului:
„Nu cred că s-a schimbat mare lucru. Ne-am reîntors în situația de atunci, din punctul meu de vedere mai catastrofală. Sunt ani buni în care mă simt în România din ce în ce mai îngrădit și fără speranțe.
Cred că suntem fără speranțe. Și asta numai din cauza unor politici criminale.
La 53 de ani, mă gândesc să plec din țară. Iar pentru al doilea copil pe care-l mai am, şi care va termina liceul la anul, mă rog la Dumnezeu să-l pot trimite din țară.
Colectiv este un simbol pentru ceva ce se poate întâmpla oricând în România.
Ai avut un astfel de eveniment şi nu ai luat nicio măsură: nu ai o lege de funcționare a spațiilor publice, nu ai dotat și nu ai instruit mai bine salvatorii, nu ai făcut modificări în sănătate, unde, în continuare, nu avem decât un singur protocol al marelui ars – pe care tot cu ajutorul nostru l-au făcut.
În rest, nimic. În Belgia sunt 54 de protocoale pentru arși.
Cei din Olanda, Germania și Franța fac exerciții reale. Eu am fost și am vizitat școli și spitale în țările din Vest.
De două ori pe an fac evacuare de spital. Adică îl scot pe ăla din sala de operație contra-cronometru. Ați auzit că se întâmplă asta în România? Credeți-mă, nu se fac nicăieri.”
Asociația Colectiv GTG 3010 a inițiat un proiect de lege prin care ziua de 30 octombrie ar urma să devină Ziua Pacientului Ars.
Ce s-a schimbat la Spitalul de Arși?
„Numărul paturilor a fost redus, dar cele cinci rezerve sunt așa cum trebuie să fie”
Iuliana Pârvu, manager al Spitalului de Arși din Bucureşti:
„În primul rând, s-a refăcut secția de terapie intensivă: s-a dat jos până la cărămidă și s-a reconfigurat. Înainte de Colectiv aveam 15 paturi, acum avem cinci rezerve, saloane individuale, şi fiecare pacient este singur în salon.
Pacientul are un pat cu toată aparatura adiacentă, ventilatoare, scaune speciale pentru mobilizare.
Ușa se deschide în momentul în care vizitatorul s-a dezinfectat pe mâni. Senzorul de deschidere se activează când a ieșit jetul. Și la intrare, și la ieșire.
Din păcate, numărul paturilor a fost redus, dar cele cinci sunt așa cum trebuie să fie.
Pe lângă secția de terapie intensivă, s-a refăcut și o sală de baie pe secția de arsuri. Condițiile igienice sunt mai bune. S-a introdus și acolo climatizare.
Pe partea de recuperare ar mai fi de lucrat. Post-internare. Când pacienții au nevoie de kinetoterapie.”
Ce s-a schimbat la Spitalul Floreasca?
„Secţia de arşi grav are 18 paturi, împărţite în trei”
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, Bogdan Opriţă:
„În 2016 au fost făcute schimbări majore. În secţia de arşi grav a crescut numărul paturilor de la cinci la șase. Au fost făcute încă șase paturi de post critic și încă șase paturi de convalescență.
Secvența unui pacient este cam așa: vine în stare foarte gravă şi stă pe unul dintre cele șase paturi. Dacă are o evoluție favorabilă și nu mai are nevoie de terapie intensivă, trece în zona pacienților post critici și, dacă starea i se stabilizează, trece pe celelalte șase paturi.
În momentul de față, deci, secția are 18 paturi, dar împărțite în șase, șase, șase.
Secția are personal angajat, chirurgi plasticieni, anesteziști și asistenți medicali care să-i deservească pe pacienți. E funcțională, e la capacitate, primește pacienți atât din București, cât și din restul țării.
Principala problemă pe care o are sistemul este legată de numărul de paturi, pentru că Spitalul de Urgență, Spitalul de Arși și Spitalul Bagdasar primesc pacienți nu numai din București, ci din toată țara.
Deci, probabil că ar trebui să existe mai multe locuri pentru adulți. Adică să fie și celelalte centre dotate astfel încât pacientul ars dintr-o altă parte a țării să nu trebuiască să aștepte 24 de ore sau 48 de ore într-un spital județean, până se eliberează un loc în spitalele din București.
Din acest motiv, cred că, dacă celelalte centre vor fi date în folosință, lucrurile vor fi pe un făgaș bun.”
Ce s-a schimbat în privinţa combaterii infecţiilor?
Ministerul nu poate forma un grup de experţi
În vara acestui an, PressOne a publicat concluziile unui raport european potrivit căruia că „România este foarte aproape de punctul în care infecțiile cauzate de bacteriile intraspitalicești vor deveni imposibil de tratat”.
Principala cauză este consumul exagerat de antibiotice, cu preferință pentru cele mai tari.
Situația este atât de gravă, încât statului român i se recomandă să declare rezistența antimicrobiană ca fiind o amenințare națională la adresa sănătății publice, pentru a putea apoi să aloce fonduri unei strategii pe termen lung.
Ministerul Sănătății nu este capabil, de mai bine de doi ani, să formeze un grup de experți care să creeze o strategie în acest sens.
Ce spun politicienii că s-a schimbat în trei ani
Vlad Voiculescu: „Paturile sunt ale domnului profesor care conduce spitalul mai mult decât ale pacienților”
„Am solicitat ajutor din societatea românească și al unor experți din organizații internaționale, precum European Centre for Disease Control. I-am chemat pentru a evalua problema infecțiilor nosocomiale din România.
Au fost date șase Ordine de ministru pe care le-am semnat eu. Se refereau la igiena care trebuie păstrată în spital, la cum trebuie să arate şi ce condiții trebuie să îndeplinească o secție de terapie intensivă, unde sunt tratați mari arși.
Am dat un Ordin de ministru pentru combaterea uzului inadecvat de medicamente antibiotice.
Toate acestea merg către un același punct: eliminarea sau limitarea infecțiilor nosocomiale în spitale.
Apoi au fost luate măsuri pentru motivarea și atragerea personalului care lucrează în secțiile de terapie intensivă. Și anume: am dus sporul la 100% pentru cei care lucrează cu mari arși.
Am avut un expert în biocide, după scandalul Hexi Pharma. Astăzi nu mai e posibil să se întâmple ce s-a întâmplat.
Secția de terapie intensivă de la Spitalul Floreasca − care era inaugurată, dar nu era deschisă − este acum dată în folosință. Astea sunt numai câteva dintre măsurile care au fost luate atunci.
Cred că societatea noastră s-a schimbat foarte mult din 2015 încoace. Cred că de la Colectiv încoace este o trezire continuă.
În cazul unui cutremur, în București ar fi un dezastru pe care nici România, nici Europa nu-l vor uita curând.
O bună parte dintre spitalele din București nu ar rezista ele însele la un cutremur. Nu au nici ieșire de urgență.
Secția de mari arși de la Floreasca, de pildă, a fost construită fără aviz ISU, fără să aibă ieșire de urgență pentru arși.
Avem școli care funcționează fără aviz ISU. Acum câteva luni, un tavan dintr-o școală a căzut. Din fericire, copiii nu erau acolo. Dacă ar fi căzut peste copii, Bucureștiul nu ar fi avut capacitatea să se îngrijească de acei copii.
Numărul de paturi nu ar fi o problemă nici a Bucureștiului, nici a României. Principala problemă este împărțirea lor. Modul în care sunt împărțite paturile are foarte puțin de a face cu nevoile românilor.
Ca s-o spun mai pe șleau, paturile sunt ale domnului profesor care conduce spitalul mai mult decât ale pacienților sau ale spitalului.”
Victor Ponta ne-a declarat doar atât: „Din păcate nu s-a schimbat nimic. Ar trebui să se schimbe multe lucruri, dar nu s-a schimbat nimic.”
Cristian Popescu Piedone: „Oameni care pozau în imaculați sunt și astăzi la fel de liberi”
Fostul primar al sectorului 4, care a demisionat după incendiul din Colectiv, a scris de curând pe Facebook:
„De prea multă durere, a lor și a noastră, a tuturor, am rămas atunci mut. Iar apoi, vorbele mi s-au amestecat ciudat, ca și cum nu ar fi fost ale mele, ci ale unui suflet cu dizabilități.
Așa mă simt acum. Simt cu toată fibra mea de părinte și de om că timpul nu mai poate rezolva nimic, suntem captivi și mutilați pe viață.
Ce s-a schimbat? Mai nimic. Oameni la fel de spoiți, deghizați în himere, care în urmă cu 3 ani pozau în imaculați și se băteau cu pumnul în piept că pot transforma fără niciun sprijin Iadul în Rai, în schimb, erau gata vânduți Diavolului, căruia îi închinau ode televizate, sunt și astăzi la fel de liberi și unii dintre ei, la fel de sus puși.
Miniștri, secretari de stat, chiar și foști primari ocupând și atunci și acum funcția supremă în stat, spunând că a fost nevoie să moară oameni.
De parcă atunci când erau primari, nu ar fi autorizat fix după aceeași lege, aplicabilă și astăzi de toți primarii din România.
E doar o bucată dintr-o altă viață, tot a noastră. Iar viața a ajuns să fie o declarație pe propria răspundere, dar cine ar putea, pe propria răspundere, să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 30 octombrie 2015?”
În 2015, după tragedie, Piedone a declarat că îi veneau un teanc de hârtii de semnat şi nu știa pentru cine sunt, aşa că nu are ce să-și reproșeze.
După mai puțin de un an, a strâns semnături pentru o nouă candidatură la Primăria sectorului 4. Tribunalul București a găsit multe nereguli în listele de susținători, cum ar fi lipsa adresei și semnatari minori, așa că Piedone nu a mai avut cum să candideze.
Procesul se reia de la zero
Procesul Colectiv va fi reluat de la zero pentru că judecătorul care se ocupa de dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat în septembrie 2018.
Luna aceasta a fost desemnat un nou judecător.
În dosar sunt inculpaţi patronii clubului Colectiv, patroana și directorul firmei de artificii, pirotehnistul, fostul primar Cristian Popescu Piedone, trei angajați ai Primăriei sectorului 4 și doi inspectori ISU. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Ce s-a schimbat în industrie?
„Prea multe locuri din țară sunt sub standard”
Dan Andrei, solistul trupei Omul cu Șobolani:
„După Colectiv, nu mai cântăm în cluburi insalubre. Da, e totul mai civilizat, mai controlabil, mai sigur. Dar ce preț s-a plătit? Unul imens, după părerea mea.
Însă prea multe locuri din țară sunt sub standard, iar multe formații cu vizibilitate mai mică decât noi sunt nevoite în continuare să cânte în acele locuri.
Plus Centrul Vechi − această nebuloasă haotică, plină de clădiri cu risc seismic, care găzduiesc sute de localuri pline de turiști. Ce așteptăm, o tragedie și mai mare?”
Andrei Sosa, patronul clubului Expirat: „Am făcut lucruri în plus faţă de normele ISU”
„Decizia de a închide Expiratul de pe strada Brezoianu a fost una spontană, noi fiind foarte apropiați de ce se întâmpla în Colectiv: avem mulți prieteni care au fost acolo, şi am pierdut și un prieten bun (Adi Rugină).
Am realizat atunci cât de periculos poate fi jobul nostru. Și am decis să îi punem punct, după 13 ani.
Ulterior, după câteva luni, în urma discuțiilor cu prieteni și cunoscuți de-ai noștri am revenit asupra deciziei și am considerat că avem suficientă experiență și determinare să putem face un club în care siguranța oaspeților să fie în prim plan.
Și pe lângă normele ISU, pe care le îndeplinim, am făcut și lucruri în plus:
- capacitatea de evacuare este cu 25% mai mare față de capacitatea reală a locației,
- rezerva de apă este mai mare decât ne cerea norma,
- am trecut în clasa 3 de risc seismic, de la clasa 2 (legea ne obliga să nu fim în clasa 1 − clădiri care 90% pică la cutremur),
- avem în locație un defibrilator automat și personalul instruit să îl folosească.”
*
În continuare, unu din patru cluburi din România funcționează fără autorizație de incendiu.
„Din aproape 1.200 de cluburi existente la nivel național, 280 funcționează fără deținerea autorizațiilor de securitate la incendiu, arată IGSU”, scrie HotNews.
Și, totuși, s-a schimbat ceva în România?
„Pentru schimbări profunde ar fi nevoie de opt ani”
Sociologul Barbu Mateescu:
„Evenimentul a căpătat o încărcătură politică, iar o parte majoră din impact s-a pierdut din cauza acestei încărcături. Adică odată cu căderea guvernului Ponta.
Din Colectiv a rămas o nemulțumire latentă față de funcționarea instituțiilor statului și, mai ales în București, o conștientizare sporită a sensibilității orașului la evenimente catastrofice.
Componentele din societate care au fost afectate direct sau indirect de Colectiv nu dețineau, și încă nu dețin, puterea necesară pentru a implementa schimbări în societate.
Un an a fost foarte puțin: nu s-au putut înlocui sau modifica prea multe sisteme.
La stadiul la care este România, pentru schimbări profunde ar fi nevoie de opt ani. Discuția despre responsabilitate, eficiență şi funcționarea birocrației s-a amânat câțiva ani − dar probabil nu pentru totdeauna.”
Sursa: pressone.ro
