Cine n-a citit (sau cui nu i s-au povestit), în copilărie, basme precum „Prâslea cel voinic şi merele de aur”,  „Greuceanu” sau „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”?! Aceste minunate basme ale românilor au fost culese de către Petre Ispirescu – un nume cunoscut tuturor, dar un om despre care a cărui viață cei mai mulți dintre noi nu cunosc mai nimic.

Născut în prima lună a anului 1830, în mahalaua bucureșteană Pescăria Veche, viitorul tipograf, culegător de folclor, povestitor, editor și scriitor, era fiul unui modest frizer. De la mama sa, originară din Ardeal, Ispirescu avea să moștenească darul povestirii și… să audă primele basme.

În frizeria părintelui său, micul Ispirescu avea să asculte, de la ucenici și de la clienți,  o mulțime de povești. Deși avea doar câteva clase, Ispirescu a fost un autodidact, care, în calitate de tipograf, a citit enorm, la viața sa. La doar 14 ani, a devenit ucenic tipograf. S-a angajat la tipografie pentru a avea acces la cărți, cu nădejdea de a putea citi mai mult. La sfârșitul fiecărei zile, după munca istovitoare de 12-14 ore pe zi, găsea întotdeauna și un răgaz pentru lectură. După 4 ani de ucenicie a devenit tipograf, în perioada Revoluției de la 1848.

După alți șase ani s-a angajat la o altă tipografie, numită Copainie, unde erau tipărite traduceri după autori occidentali – Hugo, Dumas, Rousseau, Cervantes etc. În urma activității la această tipografie, Petre Ispirescu avea să ajungă la… pușcărie. E drept, pentru o cauză nobilă!

La 1858 se purtau discuții aprinse și se făceau diferite planuri pentru Unirea Principatelor, care avea să se realizeze, în fapt, peste un an, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova și Țara Românească.

În acea perioadă, naționaliștii care luptau din răsputeri pentru Unire au intrat în posesia unei corespondențe secrete, compromițătoare pentru cel aflat, temporar, la conducerea Moldovei. Caimacamului Moldovei, pe nume Nicolae Vogoride, i se promitea tronul Moldovei, de către Înalta Poartă și de către austrieci, dacă ar fi acționat într-o manieră contrară intereselor de unificare ale națiunii române.

Vogoride intrase în joc, fiind dispus să realizeze toate manevrele necinstite care ar fi împiedicat Unirea (inclusiv falsuri și operațiuni de fraudare), dar soția sa, Ecaterina Conachi, i-a sustras scrisorile și a făcut astfel încât ele să fie publicate în presa din țară și din străinătate. Scandalul iscat a fost cu folos pentru viitoarea Unire și unioniști!

Între tipografiile care au acceptat să publice conținutul corespondenței secrete a lui Vogoride cu reprezentanții antiunioniști ai Imperiului Otoman și Imperiului Austriac s-a numărat și atelierul la care lucra Petre Ispirescu. Din cauză că publicarea corespondenței s-a efectuat fără acordul organelor de cenzură de la București, a fost arestat tot colectivul tipografiei, în frunte cu Petre Ispirescu.

Pentru cauza unionistă, Ispirescu a trebuit să stea trei săptămâni „la răcoare” iar după eliberare s-a trezit și fără loc de muncă, angajându-se abia după trei luni. La sfârșit de an (1858), lui Petre Ispirescu i-a fost oferită conducerea celei mai moderne tipografii bucureștene (singura care dispunea de o presă mecanică, unde era imprimată revista „Naționalul”), de către un om politic ce susținea unirea dintre Țara Românească și Moldova, pe nume Vasile Boerescu (care, ulterior, avea să devină ministru al afacerilor străine).

În activitatea sa ulterioară, Ispirescu avea să colaboreze cu mari personalități ale culturii românești. Mai târziu, la 3 ani după Unire, avea să publice și primele basme – „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Fiul vânătorului”, „Balaurul cu şapte capete”, „Fata de împărat şi pescarul”, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

La vârsta de 52 de ani, dând curs rugăminții lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu (1830-1887) a adunat treizeci și șapte de basme, dintre cele culese de-a lungul timpului, în cunoscuta lucrare „Legende sau basmele românilor”. Este o carte publicată de nenumărate ori, până în ziua de azi, ce ar trebui să fie prezentă în orice casă de român și o lucrare de maximă importanță pentru înțelegerea psihologiei poporului nostru și chiar a unor aspecte din trecutul său îndepărtat sau a modului în care românul se raportează la existență – cu aspectele sale văzute și nevăzute.

În mod cert, basmele și legendele românilor nu sunt simple „povești de adormit copiii”, pentru cei care știu să citească printre rânduri. În plus, rolul lor educativ și moralizator este evident pentru oricine. Mesajul cel mai important al basmului românesc este… triumful Binelui!


Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!