Spiru Haret și-a amintit acum mai bine de un veac în paginile ”Gazetei matematice” despre anii în care era ”școler”.

 

spiru_haret

”Timpul în care am trecut eu prin şcoală a fost o epocă de transiţie şi de formaţiune foarte interesantă. Amintirile din vremea aceea ar merita să fie fixate până în cele mai mici amănunte, pentru că ar servi să lămurească multe lucruri de astăzi, pe cari cei mai tineri deja nu le înţeleg, pentru că nu le cunosc începuturile. De aceea profit, şi poate chiar voiu abuza puţin de ospitalitatea pe care cu atâta bunăvoinţă mi-o oferă Gazeta Matematică, pentru a povesti câte ceva din acele vremi deja depărtate. Învăţătura primară am început-o în casă, am urmat-o câtva timp la şcoala primară din Dorohoi, pe urmă la cea din Sărărie din Iaşi; am apucat vreo două luni şi la cea din Verde din Bucureşti. Era tocmai în vremea prefacerilor de pe la începutul domniei lui Cuza. La Dorohoi, se învaţă încă cu litere chirilice modernizate; ba încă veniseră odată peste noi la şcoală nişte elevi ai unei şcoale de cântăreţi bisericeşti, cu bărbile până la brâu, cari nu cunoşteau decât vechile litere slavone. La Iaşi, am găsit introduse literele latine; în clasa III şi IV se învaţă şi latineşte, ultimul rest, care a şi dispărut în anii aceia, din vechea organizare a lui Laurian. La Bucureşti, bieţii copii merseseră şi mai departe, şi-şi băteau capul să înveţe ortografia etimologică, care-i făcea să scrie Stellatina în loc de Slatina.

img_001

 

În Septembre 1862 am intrat în liceul Sf. Sava, care pe atunci se afla instalat intr’o veche casă, azi dispărută, în urma canalizării Dâmboviţei. Din locul ocupat de curtea liceului, nu a mai rămas decât un colţ, pe care azi e clădită ultima casă pe dreapta, între cheu şi calea Victoriei prelungită. În acea casă mică, veche, umedă, cu clasele înşirate înjurul curţii, în nişte încăperi clădite la întâmplare, unele într’o stare de infecţie de nedescris, am petrecut şapte ani din viaţa mea, ani de veselie, de cântece şi de jocuri, întrerupte din când în când de iuţi supărări pe care ni le pricinuia o lecţie prea mare, ori dimensiile prea de tot reduse ale porţiilor pe cari ni le servia economul ţigan al internatului. Numai de un lucru nu am avut nici odată a ne plânge: de lipsă de libertate. Timp de cinci ani, cât am fost intern, am trăit, grămădiţi 18 până la 24 de băieţi într’un repetitor de vre-o 25 metri patraţi, absolut de capul nostru. Nici odată un pedagog sau un meditator nu a trecut pragul împărăţiei noastre. Şi nici nu aveau cum; pentru vre-o 70 de interni, erau trei pedagogi, dintre cari pedagogul-şef abia-şi iscălea numele silabisind, iar ceilalţi doi, şcolari prin clasa VI, se ocupau, – vorba vine – cu clasele începătoare.

alexandru-ioan-cuza1_1

La 1862, liceul avea încă organizaţia veche. Clasa I şi II formau divizia elementară; clasele III până la a VI. erau umanioare; iar VII şi VIII alcătuiau divizia superioară. Aceste două din urmă nu încăpuseră în localul strâmt al liceului, şi se instalaseră în palatul Universităţii. Trebuie să spun că acest palat, început pe la 1857, rămăsese neisprăvit, din lipsă de bani. Uşile, ferestrele, parchetele lipsiau; în etagiul de sus lipsiau şi tencuelile; coloanele cele mari din faţadă zăceau trântite în iarbă. Copiii de prin mahalale se încurau toată ziua prin lungile coridoare pustii şi le umpleau cu ţipetele lor. Singura parte utilizabilă erau cele câteva încăperi de sub actuala sală a Senatului, în care trăiau la un loc cele două clase ale liceului şi Tipografia Statului, care încăpea toată numai în sala unde este acum amfiteatrul.
Când am intrat în liceu, în clasele I şi II era câte un singur profesor pentru limba română, limba latină, istorie şi matematică. În clasa I, profesorul de aceste materii era Dim. M. Ionescu, mort acum de curând, dar care pe atunci era foarte tânăr, iar în clasa II era V: Stilescu, dispărut de vre-o 20 de ani. Celelalte materii aveau fiecare câte un profesor deosebit, care preda în clasele I – IV.

Învăţătura matematicei se reducea la aritmetica elementară, pe care o mai făcusem şi în şcoala primară. Unii şcolari din clasa I aveau un microscopic manual de Pop; cei mai mulţi însă învăţau numai după explicaţia profesorului, sau unii de la alţii, sau de loc. Se considerau ca lucruri grele operaţiile cu numere complexe şi regula de trei compusă, mai ales când se dă cu ani, luni şi zile. În clasa II, se mai predau şi câteva definiţii şi regule practice de geometrie, după o cărticică de Eustaţiu Ciocanelli, care se întrebuinţa în acelaş timp şi în clasa IV primară. La Septembrie 1864, vechia organizaţie a liceului a dispărut, şi s’a înlocuit cu aceea care, cu oarecare modificări şi adaose, a fost manţinută până la legea din 1898. S’a suprimat clasa VIII; s’a desfiinţat deosebirea de organizaţie între clasele elementare şi cele următoare. Cele patru materii care erau reunite la câte un profesor în aceste clase, s’au repartizat la profesori rămaşi numai cu câte o specialitate. Astfel lui D. M. Ionescu i s’a dat istoria în clasele I – IV şi lui V. Stilescu limba latină în I şi II.
Întru cât priveşte matematicele, aritmetica raţională, care până atunci se începea în clasa III, a fost pusă din a II. În clasa IV era prevăzută geometria raţională, în V algebra, în VI trigonometria, în VII cosmografia.

carol-tinar

A fost o mare greutate, şi pentru colegii mei şi pentru mine, primii paşi făcuţi în matematicele raţionale. Aveam ca profesor pe răposatul Al. Borănescu, om excelent, cu care puteai face ce voiai când ştiai să-l iei cu binele; dar avea uneori şi supărări mari, cari, din norocire, nu durau mult. Dar pot afirma că metoda lui nu prea semăna cu a pedagogilor de astăzi. În orice caz ştiu că mie mi-a trebuit multă vreme şi multă bătaie de cap pentru ca să-mi dau seama că lungile înşirări de fraze cari constituiau demonstraţiile spuneau ceva real, şi nu erau numai nişte convenţii născocite anume pentru necazul băeţilor. Carte nu aveam. Textul cursului îl redigeam noi, după notele din clasă: se poate închipui cum. În primăvara anului 1865, Al. Borănescu fu trecut la cursul superior, şi în locul său fu numit Z. Herescu, sub care am făcut şi geometria în clasa IV. Carte românească nefiind nici una, eram nevoiţi să urmăm dupe textul francez al lui Blanchet, deşi mulţi din şcolari nu-l puteau încă înţelege. Abia peste vre-o trei ani cartea aceasta a fost tradusă de Elie Angelescu.

În cursul superior am regăsit pe Al. Borănescu şi metoda lui. La începutul fiecărui an şcolar, ne dicta câte o lungă listă de autori de consultat, toţi francezi: Bertrand, Briot, Sonnet, pentru algebră; Serret, Briot, Tarnier, pentru trigonometrie: Briot, Garcet, pentru cosmografie; şi mulţi alţii, pe care nu-i mai ţin minte. Cărţile româneşti nu ne recomandă, pentru că nu era nici una. Abia în 1873 a apărut, pe cât ştiu, prima carte de matematică pentru cursul superior, dacă fac abstracţie de o foarte veche carte a lui Pavlid, despre care am auzit vorbindu-se, dar care pe vremea mea deja nu se mai găsea nicăeri.
Se nemerise că clasa noastră coprindea mulţi băeţi săraci. Bursierii mai ales, nu ştiu dacă toţi 12 la un loc am putut reuni vre-odată o colecţie complectă a cărţilor de cari aveam nevoe la curs. Lipsa aceasta ne era sensibilă, pentru că la cele mai multe cursuri trebuia să ne redigem noi textul, cum puteam. Cu încetul, ajunsese a se specializa unul pentru textul de istorie, altul pentru matematici. Aceştia aveau mai ales sarcina de a culege din notele clasei şi de prin cărţi elementele textului după care învăţa aproape clasa întreagă.

Petreceam uneori seri întregi pe câte o pagină sau pe câte o problemă, căreia nu-i puteam da de rost. Erau mai ales în Serret nişte proprietăţi de trigonometrie sferică ce mi-au dat un necaz pe care nici acum nu l’am uitat. Greutatea noastră venia mai ales de acolo că nu intraserăm bine în raţionamentul matematic, nu ne pătrunseserăm cum se cade chiar la început de procedurile lui speciale. De aceea adeseori lucrurile simple ne împiedicau, şi trebuia să muncim cine ştie cât pentru a ne lămuri câte ceva care pe urmă ni se părea lucru de nimic.Cu toate aceasta, perioada aceea de muncă încordată, când fiecare pas înainte era o adevărată cucerire pe care o datoram mai ales stăruinţei noastre, a fost poate aceea care a avut cea mai mare influenţă pentru mulţi din noi, şi care ne-a dat oţelirea care ne-ar fi lipsit, dacă împrejurările ar fi fost mai uşoare pentru noi. Ca rezultat practic mai imediat, mie mi-a remas din anii aceia cursul de algebră şi de trigonometrie, redigiate. Pe cel d’intâiu l’am împrumutat cuiva, care nu mi l’a mai dat înapoi. Pe cel de al doilea l’am imprimat în 1873, cu oarecare îmbunătăţiri, şi servă încă şi azi ca text de şcoală.

Ceea ce a mai rezultat în special pentru mine a fost că în timpul acela m’am hotărât în mod definitiv să urmez studiul matematicelor. A trebuit pentru aceasta să trec peste oarecare consideraţii care mă împingeau în altă direcţie, şi în deosebi peste stăruinţele bătrânului meu profesor Maxim, care, în interesul binevoitor ce-mi purta, mă îndemna cu insistenţă să trec la Facultatea de Litere.E adevărat însă că gustul pentru studiile ştiinţifice mi-l deşteptase mai înainte, încă pe când eram în clasa III, lectura unor articole din revista Isis sau Natura, pe care o publica dr. Barasch. Mai ales unele capitole despre lună şi locuitorii ei ‘miînflăcărase mintea până într’atât, în cât petreceam noaptea ceasuri întregi cu ochii la stele, căutând să ghicesc ceea ce rudimentara mea ştiinţă astronomică nu putea să-mi dee. Un camarad ‘miprocură un mic tratat de astronomie de Quetelet. Dar neştiind franţuzeşte, am muncit un an, în tot cursul clasei IV, ca să-l traduc cu dicţionarul lui Codrescu, pe care tocmai atunci îl căpătasem la premiu. Traducţia aceea a fost imprimată mai târziu de societatea Junimea din Iaşi.

Am terminat liceul în 1869, în mod cam prematur, pentru că, deşi urmasem regulat cursul clasei VII, am trecut bacalaureatul la Maiu, înainte cu două luni de terminarea anului şcolar. Cei mai mulţi din camarazii mei bursieri au trecut odată cu mine.
La bacalaureat, am avut o decepţie, de oarecetocmai la matematice, la care mă credeam bine înarmat, am căpătat o notă mai mică de cât speram. Din norocire la alte materii, la cari nu mă ştiam grozav de învăţat, am luat notă mare, aşa că clasificarea mea nu a fost întru nimic compromisă”.

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-era-sa-fii-elev-in-vremea-lui-cuza-si-carol-i/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!