Laurențiu Barbu
„Micul Paris” a fost în urmă cu sute de ani un sat, deși avea titulatură de oraș. Sute de ani, străzile din București nu au avut o denumire și locuitorii erau nevoiți să se orienteze atât după punctele cardinale cât și după biserici sau clădiri mai mari.
București a fost menţionat pentru prima dată ca oraş în anul 1459, fondator fiind Vlad al III-lea Ţepeş, nepotul lui Mircea cel Bătrân. În anul 1659, Bucureştiul a devenit în mod oficial capitala Ţării Româneşti, sub domnia lui Gheorghe Ghica. Bucureștiul era, la acea vreme, cel mai mare târg din țară, iar acesta era locul unde își dădeau întâlnire negustorii greci cu cei români. Totuși, așezarea a luat naștere cu câteva sute de ani înainte și s-a dezvoltat haotic. La fel cum se întâmplă și astăzi.
Foarte puţine dintre uliţele din Capitala aveau un nume. Majoritatea ulițelor se identificau cu ajutorul mărfurilor negustorilor, ca uliţa Mătăsarilor, ulița Mărgelarilor sau ulița Lăcătuşilor. Și mai toate străzile (ulițele) erau întortocheate și nu drepte. Abia după marele incendiu din anul 1804, Constantin Vodă Ispilante, domnitorul Munteniei, a poruncit să se facă casele şi uliţele drepte în rând.
Cu timpul, oraşul s-a mărit și dezvoltat extrem de mult. Aici au fost ridicate case boierești, hanuri și nenumărate biserici și mănăstiri, numai bune pentru orientare.
Cum localizau bucureștenii o adresă?
Totuși, cum suna un anunț al unui vânzător care avea de gând să tranzacționeze un spațiu? Bizar și ciudat. „De la biserica lui Lucaci, spre apus, la dreapta, spre uliţa care merge spre casele Blejoienchii, lângă cârciuma lui Năstăsache, pe mâna dreaptă”.
Cum se astupau gropile în urmă cu sute de ani?
Bucureștiul a avut dintotdeauna gropi. Totuși, deși nu exista o instituție care să se ocupe de astuparea lor, acestea erau acoperite de către localnici. Cum? Cu cenuşă, paie şi tufe. În momentul în care prin groapă trecea vreo trăsură, praful se ridica până la cer.
Sursa: shtiu.ro
