Laurențiu Barbu
Astăzi, vreau să vă vorbesc despre Hîrlău, un oraș din județul Iași, aflat la 74 de km de municipiul Iași. Un oraș mic și foarte sărac, în care locurile de atracție nu sunt foarte multe, însă este un oraș cu o istorie frumoasă și interesantă, iar cu ajutorul acestui articol aș vrea să-i descoperiți această frumoasă istorie.
Prima atestare documentară a orașului datează din anul 1384, când mama domnitorului Petru Mușat își stabilește curtea aici. Hîrlău a fost temporar reședință domnească, după ce curtea de la Iași a ars în 1624, în timpul lui Radu Mihnea.
În Evul Mediu aici a funcționat o curte domnească, în care Ștefan cel Mare a ridicat o Biserică, care poate fi văzută și azi. Din păcate, din vechea curte domnească au mai rămas doar câteva ruine.
Ansamblul curții domnești din Hîrlău este format din două obiective:
– Biserica „Sf. Gheorghe” – datând din 1492;
– Ruinele curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624;
Biserica „Sf. Gheorghe”
Biserica a fost ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1492, iar în 2015 a fost inclusă pe lista monumentelor istorice, împreună cu ruinile vechii cetăți domnești care se află în spatele Bisericii.
Aceasta a servit drept model pentru construirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Biserica „Sf. Gheorghe” din Hîrlău a fost construită în anul 1492, în mai puțin de cinci luni.
Acest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă, pisanie găsită în 1871 și aflată astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă al României din București, în care stau scrise următoarele:
„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.”
Cronicarul Grigore Ureche menționează în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă” rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești și al Bisericii „Sf. Gheorghe” din Hîrlău în următoarele cuvinte:
„Vă leato 6995 (=1487), într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domnească de piiatră și curțile acele domnești cu ziduri cu tot, carile stau și astăzi.”
În lăcaș au fost descoperite mai multe cavouri, iar într-unul din acestea era un sicriu cu oseminte, se pare că este vorba de mormântul unui boier sau negustor bogat, care ar fi avut legătură cu ctitoria Bisericii. În colțul de nord al pronaosului s-a aflat mormântul domnitorului Radu Mihnea, dar rămășițele sale pământești au fost mutate ulterior la Mănăstirea Radu Vodă din București.
Pe locul unde a fost mormântul voievodal s-a descoperit un adevărat tezaur format din monede și alte podoabe. Tot aici s-a aflat și mormântul zugravului Gheorghe din Tricala, în prezent acesta se află la Muzeul Național de Artă al României de la București.
În timpul domniei lui Petru Rareș, Biserica a fost pictată în frescă pe exterior de zugravul Gheorghe din Tricala. Ferestrele gotice monumentale din pronaos au fost astupate cu tencuială, în scopul de a se mări suprafața ce trebuia pictată, rămânând doar două ferestre de mici dimensiuni.
În anul 1791, spătarul Mihail Racoviță a realizat o serie de lucrări de reparații. Atunci a fost înlăturat peretele despărțitor dintre naos și pronaos, fiind distrus tabloul votiv în care apărea Ștefan cel Mare. Picturile exterioare au fost acoperite cu tencuială. Tot atunci a fost amplasată și catapeteasma actuală.
În perioada 1893-1904 au fost efectuate lucrări de restaurare a monumentului istoric sub coordonarea arhitectului Constantin Băicoianu, acestea fiind finalizate în 1904. În anul 2001 s-au efectuat importante săpături arheologice, coordonate de arheologul Stela Cheptea.
Cu acest prilej, s-au descoperit fundațiile și ruinele a două Biserici mai vechi sub Biserica actuală. Una dintre acestea datează din secolul al XIV-lea.
Ruinele Curții Domnești
Ruinile vechii curți domnești se află în spatele Bisericii „Sf. Gheorghe”, unde astăzi se mai poate vedea din păcate doar vechiul Feredeu Domnesc, locul unde a fost amenajat și un mic muzeu. Curtea domnească din Hîrlău avea o formă rectangulară și se întindea pe o suprafață de un hectar.
Din palatul de odinioară se mai văd porțiuni de ziduri, o serie de beciuri și ruinele Feredeului domnesc. În anul 1384 la curtea domnească a locuit Doamna Margareta (Mușata), mama domnitorilor Petru I Mușat și Roman I Mușat.
Curtea domnească s-a dezvoltat în perioada domniei lui Ștefan cel Mare. În anul 1486, el a refăcut din temelii clădirile vechii curți domnești, dându-le o mare extindere.
Reședința domnească din Hîrlău a fost una dintre reședințele preferate ale lui Ștefan cel Mare, mai ales către sfârșitul domniei sale. La 12 iulie 1499, Ștefan cel Mare a semnat la Hîrlău – Tratatul de pace cu polonii regelui Ioan Albert.
La Curtea domnească din Hîrlău au locuit și urmașii lui Ștefan cel Mare. După cum relatează Grigore Ureche, aici a fost ucis în aprilie 1523 hatmanul Luca Arbore, acuzat de trădare de domnitorul Ștefăniță Vodă:
„într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hîrlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe”.
Printre domnitorii care au mai locuit la curtea domnească din Hîrlău se mai află și Petru Rareș, care a construit în apropierea curții o Biserică cu hramul „Sf. Dumitru”. La curtea domnească din Hîrlău s-au emis hrisoave domnești și s-au încheiat tratate de pace sau de alianță.
Între anii 1624-1626 ca urmare a arderii curții domnești din Iași, la 2 octombrie 1624, domnitorul Radu Mihnea și-a mutat reședința domnească la Hîrlău, aducând unele îmbunătățiri și extinzând curtea domnească de aici.
Cronicarul Miron Costin descrie astfel șederea voievodului la Hîrlău și lucrările realizate:
„Curîndŭ după acéia au arsŭ curțile la Iași, céle domnești și s-au mutatŭ Radul-vodă la Hîrlău cu șederea. Și așea îndrăgise locul la Hîrlău, cît în toate veri, la Hîrlău ședea cu toată curtea, că tocmise și curțile céle domnești și beserici cîteva făcute acolo în Hîrlău de dînsul.”
Voievodul Radu Mihnea a murit aici la 20 ianuarie 1626, corpul său neînsuflețit fiind apoi transferat de fiii lui la Mănăstirea Radu Vodă din București. Curtea domnească din Hîrlău decade după moartea lui Radu Mihnea.
În anul 1727 curtea domnească era încă intactă, ea fiind vizitată de către Scarlat Ghica, fiul domnitorului Grigore II Ghica. Distrugerea ei s-a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor și la construcția de case.
Hîrlău – un oraș mic din jud. Iași, care nu este foarte cunoscut, însă este plin de istorie. Merită vizitat în primul rând pentru vechea curte domnească în care a locuit Ștefan cel Mare o bună perioadă, pentru Biserica „Sf. Dumitru” construită de Petru Rareș, cât si pentru locurile din înprejurimile lui: Conacul Polizu din Maxut care se află la 2-3 km de Hîrlău și pentru satul Cotnari, care se află la 15 km de Hîrlău (sat bine cunoscut pentru vinul său).
Sursa: ganduriledintrepagini.com
