Rezultatul modest obținut de reprezentanții României la Eurovision a stîrnit multe comentarii, pe rețelele sociale și nu numai, una dintre principalele linii de dezbatere referindu-se la faptul ca Voltaj nu a primit niciun punct sau foarte putine din tari cu comunități consistente de romani, precum Italia, în condițiile în care mesajul piesei viza tocmai aceasta categorie.

Pe de-o parte, abordarea mi se pare a avea o doza de ipocrizie. Acuzam politizarea acestui concurs, dar pe de alta parte ne irita faptul ca nu s-a votat nationalist. Multi dintre cei uimiti de lipsa de sustinere din partea romanilor din strainatate faceau ei insisi topuri ale pieselor, care aratau foarte asemanator cu clasamentul final. Deci pana la urma acesta a fost conform unor criterii valorice.

Fara a avea pretentia unei opinii avizate, ca simplu telespectator, cred ca prestatia Voltaj a pacatuit prin lipsa show-ului. Concursul acesta inseamna mai mult decat cantecul in sine. Inseamna scenografie, dinamism, imaginatie, culoare, surpriza. Cand dincolo de partitura si interpretarea ei lipsesc restul ingredientelor, nu cred ca te poti astepta la rezultate spectaculoase.

Dar dincolo de acest aspect, care este desigur absolut subiectiv, intrebarea de ce nu au votat romanii din Italia masiv cand piesa le era dedicata tocmai celor care pleaca la munca in strainatate mi se pare o dovada ca noi, de fapt, nu ii intelegem pe acesti oameni si resorturile deciziei lor dramatice de a pleca unde vad cu ochii, cu pretul de a-si lasa copiii in spate.

Oamenii acestia nu pleaca in cautarea aventurii, nu fac ocolul Europei pentru ca s-au plictisit, nu-si lasa copiii la rude pentru ca s-au saturat de ei. Majoritatea pleaca pentru ca alta cale de a supravietui cu tot cu copiii lor nu au.

Solistul Calin Goia si-a incheiat intepretarea cu mesajul “nu va lasati copiii in urma!“. Si ce sa fac pentru ei, daca nu procedez asa, sa murim impreuna de foame? Sunt mai buni cei care raman acasa si le beau alocatia? Sunt probabil intrebarile cu care cei mai multi dintre romanii plecati la munca i-ar raspunde. Este un mesaj care le invarte cu cutit intr-o rana care sunt sigura ca-i doare.

Da, or fi si unii care pleaca iresponsabil si aventurier, gandindu-se doar la ei. Dar cei mai multi pleaca tocmai pentru a le da copiilor sansa de a trai decent. Experienta muncii in alta tara nu e o fericire, o izbavire. Este teribil de grea.

Pentru banii pe care ii castiga, cei mai multi dintre romani fac in general munci grele, necalificate, la care cetatenii tarilor respective nu se inghesuie. Au drepturi mai putine, nu au siguranta serviciului, orele lor suplimentare nu se mai termina, sunt expusi actelor de rasism si, ca sa economiseasca banutii pe care ii trimit in tara, suporta privatiuni grele.

Comunitati intregi, in care fabricile au fost impinse in faliment si apoi inchise, in care firme private nu rezista, supravietuiesc pentru ca niste oameni au luat decizia de a pleca in alte tari de unde trimit bani.

Vedeti, intr-o seara, din cauza unei incurcaturi organizatorice, nu am reusit sa termin mancarea pentru cina la ora obisnuita si unul dintre copiii mei a inceput sa planga de foame. Si cu toata vinovatia pe care o resimteam pentru intarziere, m-am gandit: dar daca nu aveam ce sa-i dau sa manance ce as fi simtit?

Pe cati dintre acesti parinti asemenea lacrimi i-au impins sa plece? Cunosc astfel de oameni. Si nu le e deloc usor.

Cum sa aprecieze ei un cantec care intr-un fel ii acuza pentru ca au ales o cale extrema de supravietuire? Care intr-un fel ii culpabilizeaza ca au ales pentru copiii lor o unica sansa, care implica efecte negative multiple de care nu ma indoiesc ca sunt constienti si pe care le resimt cu durere, poate uneori cu disperare?

De vina pentru despartirea de copii nu sunt in principal ei. Ba as spune ca si ei sunt victime ale fenomenului. De vina este o clasa politica ce de 25 de ani nu le da de fapt nicio sansa sa supravietuiasca decent altfel decat plecand. Care le-a inchis toate drumurile, indiferent de nivelul lor de educatie.

Si vinovata este o societate care voteaza de 25 de ani aceiasi politiceni, pe criterii de ulei, malai si galeti, consolidand o baltire din care nu se poate iesi decat prin exil.

Acestia sunt vinovatii pentru tristetea adanca de pe chipul copilului, de o expresivitate cu adevarat tulburatoare, din videoclipul piesei trupei Voltaj. Pentru aceasta tristete profunda de vina nu sunt parintii lui, ci o intreaga societate. Si tristetea aceasta nu se va sterge cat timp societatea nu ii va intelege cauzele profunde si nu va lupta cu adevarat cu ele, pana cand nu vom inlocui lamentatia cu actiunea.

Si poate ca romanii din straintate, aceia care se uitau la televizor si nu se speteau la munca sambata seara, poate ca s-au regasit mai mult in refrenul piesei care a castigat. Poate ca li se potriveste mai mult, lor si copiilor lor: “We are the heroes of our time”.

Sursa: http://www.ziare.com/

 

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!