Am ajuns în fața statuii marelui poet Ovidiu din Constanța pe o vreme rece și umedă de toamnă care nu reușea totuși să alunge emoția epitafului învățat pe dinafară de când am citit prima dată „Drum bun, Cireșari!”: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/ Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent./ O, tu ce treci pe-aicea, dacă-ai iubit vreodată,/ Te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”

În spatele lui Ovidiu se ridică, impunătoare, clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Nu multă lume știe – dar noi am aflat de la ghidul nostru, Cristian Cealera – că a fost realizată (și dată în folosință în 1921, ca sediu al Primăriei) după planurile lui Victor Ștephănescu, același care a proiectat Catedrala Încoronării de la Alba Iulia și, în colaborare, Moscheea Regală din Constanța. A lucrat și la Arcul de Triumf bucureștean, la Palatul Artelor, Muzeul Național de Geologie, Palatul Cercului Militar Național, Cazinoul din Mamaia, sistematizarea Pieței Ovidiu din Constanța.

Necesitatea unui muzeu al Dobrogei fusese pledată încă de la 1878 de către prefectul Remus Opreanu. Inițial, „sediul” a fost chiar biroul lui, unde erau expuse vreo 20 de piese, plus inscripţii şi statui în curtea Prefecturii. După multe preumblări, în anii 1960-â70, muzeul a ajuns în incinta arhiepiscopiei. A fost vizitat de președintele Franței, Charles de Gaulle, de cel al Iugoslaviei, Iosif Broz Tito, de delegații americane și britanice.

Momentul în care clădirea din Piaţa Ovidiu a devenit sediul muzeului este unul special: ­inaugurarea s-a făcut în 25 decembrie 1977 – ce frumos cadou de Crăciun! –, pentru că directorul Adrian Rădulescu era fiu de preot și a reușit să obțină de la autoritățile comuniste exact acea zi.

Un tezaur fabulos

Mare parte din colecția de azi exista încă de atunci, dar trebuie spus că noi artefacte se adaugă în mod curent. Am discutat mult cu Cristian Cealera despre încă nedescoperitul mormânt al lui Ovidiu, care se află probabil sub una dintre construcțiile ulterioare, cu mici șanse de a fi dezvăluit vreodată. Se știe doar că „a fost înmormântat cu fast, la poarta cea mare a cetății”. Dar în diverse locuri încă se fac săpături de salvare și se descoperă vestigii. Practic, la construcția oricărei clădiri e nevoie de descărcare de sarcină arheologică, în toată zona veche a orașului, care e sit istoric. Este ceea ce se numește arheologie preventivă. „Întotdeauna iese ceva, pentru că e imposibil să nu iasă!”

În 1962, se scoteau șinele de cale ferată de pe ruta Constanța-Cernavodă, ca să se facă acolo blocuri de locuințe, în zona „La Colonade”. Un muncitor a dezgropat un cap de zeiță (era Fortuna) și a anunțat imediat. La început n-a fost luat în serios, pentru că… era 1 aprilie! Apoi, s-a descoperit acolo Tezaurul de Sculpturi, un uimitor depozit cu 24 de piese superbe reprezentând zei și zeițe din diferite culturi păgâne, din secolele 2-3 d.Hr. Explicația (cu care nu toți specialiștii sunt de acord) ar fi aceea că la sfârșitul secolului IV d.Hr. încercase cineva să le protejeze, după ce creștinismul devenise singura religie oficială în Imperiul Roman.

Printre ele, Glykon, Șarpele Fantastic, cu bot de miel, păr și urechi de om, trup de șarpe și vârful cozii de leu. Era foarte popular în zona Anatoliei de azi și mai există reprezentări ale lui, dar sunt fie statuete mici, fie efigii pe monede. Era un zeu bun, zeul fertilității, protector al familiei și al căminului – regăsit probabil în „șarpele casei” din tradiția populară românească. O piesă de marmură extrem de frumoasă și unică în lume. S-a calculat că, dacă ar putea fi „întins”, ar avea 4,71 m. De notat că n-a părăsit niciodată muzeul!

Copiii vin cu plăcere

Celelalte divinități reprezentate în muzeu sunt din panteonul greco-roman, dar și de sorginte orientală (din Asia ori din nordul Africii, mai ales Egipt) sau autohtone, cum este cazul celebrului Cavaler Trac. Piese extrem de interesante din tezaurul de sculpturi o reprezintă de pildă pe zeița greacă Hekate Triformis, zeița vrăjitoriei, a magiei și a răspântiilor, sculptată în trei forme distincte pentru a se arăta că era considerată stăpână a cerului, a pământului și a lumii subterane.

Majoritatea exponatelor provin din secolele 2-3 d.Hr., când Tomisul era la apogeu, un oraș foarte frecventat și cosmopolit, un mare centru comercial și de la un moment dat chiar capitală a provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea de azi, plus o parte din orașele de pe litoralul bulgăresc).

În sala dedicată Epocii de Piatră îl găsim pe Gânditorul de la Hamangia, în realitate descoperit la Cernavodă, și care… n-a trecut niciodată prin Constanța, aici fiind doar o copie, căci originalul a plecat în 1953 direct la București cu Dumitru Berciu, cel care-l găsise. Ironia e că acum nici în Capitală nu poate fi văzut, căci Muzeul Național de Istorie e într-o multianuală renovare și exponatele sunt prin depozite. Apropo de asta, muzeul constănțean are și el o imperioasă nevoie de restaurare, s-a făcut proiectul necesar, s-a aprobat și se așteaptă ca reabilitarea edificiului să înceapă anul viitor.

Mai sunt de admirat aici reconstituirea unei gospodării din Neolitic și colții de fildeș ai unor mamuți lânoși de acum zece mii de ani – atracție principală a copiilor. Căci vin foarte mulți copii în vizită, în special în săptămâna „Școala altfel”, lucru pe care l-am aflat în toate muzeele vizitate.

A fost odată colorat

Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în 1959. Sigur că lumea știe despre mozaic, dar e important de spus că acesta nu era decât pavajul unei adevărate Burse a Mărfurilor! Vorbim în fapt despre o clădire comercială uriașă, construită cel mai probabil în sec. IV d.Hr., în timpul împăratului Constantin cel Mare. De pe tribuna de piatră se strigau mărfurile și prețurile, ca la orice licitație contemporană, în sală se încheiau tranzacții bănoase și era o permanentă agitație. S-a estimat că era una dintre primele zece clădiri comerciale din Imperiul Roman.

Din păcate, mozaicul și-a pierdut demult cele 7 culori. La scurt timp după dezgropare, locul a fost acoperit cu un planșeu gros de beton, pentru a fi ferit de intemperii. Bunele intenții pot avea însă și efecte perverse: s-a instaurat aici un puternic efect de seră, care a dus la degradarea superbei pardoseli. L-am întrebat pe Cristian Cealera dacă nu cumva s-ar putea face ceva similar cu… colorizarea filmelor alb-negru. Ei, bine, da, dar ar costa foarte mult și, în plus, nu se găsesc prea ușor meșteri și competenți, și dispuși să se înhame la o lucrare de lungă durată. Să sperăm, totuși!

Orașul-rezervație și surprizele sale

Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia ne-a oferit mai multe surprize. În primul rând, deși se află în „buricul târgului”, pe unul dintre cele mai circulate bulevarde, și este adăpostit de o clădire modernă, este ridicat deasupra unor morminte antice! Nu este până la urmă de mirare, după ce afli de la arheologul Laurențiu Radu că întreg orașul este rezervație arheologică. Și aici, ca și la Constanța, aproape că nu poți săpa să plantezi o floare fără să ceri înainte descărcarea arheologică!

Unul dintre monumentele funerare este celebrul „Mormânt cu papirus”, numit astfel pentru a marca singurul artefact de acest fel descoperit în România și cel mai vechi din Europa: circa 2.500 de ani. Din păcate, tentativa de a desfășura sulul a provocat împrăștierea lui în 154 de fragmente înnegrite, compuse din două sau mai multe straturi ale papirusului, lipite între ele. Declinându-și competența, dar și posibilitățile de conservare, românii au trimis papirusul în 1959, imediat după descoperire, la Moscova, de unde a fost recuperat abia în 2011, în urma unor îndelungi și stufoase demersuri, după 52 de ani de înstrăinare. Dar tot nedescifrat. Acum, speranțele se îndreaptă spre Richard Janko, profesor american specializat în asemenea recuperări (a descifrat celebrul papirus de la Derveni, Grecia), care a fost aici la începutul acestui an și a plecat cu un set de fotografii ale documentului. Cine știe, poate vom avea vești bune în curând.

Între timp, însă, s-a mai întâmplat ceva: scheletul din mormânt, neidentificat, a fost inițial expus aici, apoi preluat de Institutul de Antropologie din București, ulterior adus înapoi la Mangalia, unde a fost expus din nou și, din cauza umidității, a început să se degradeze. Drept care a fost luat din nou și… se pare că i s-a pierdut urma!

Trecutul și prezentul pot conlocui

Primele încercări de a se realiza un muzeu de arheologie în Mangalia datează din perioada interbelică. La început s-a amenajat o cameră în sediul Preturii (echivalentul Primăriei de azi), după care obiectele au fost mutate în casa parohială a unei biserici grecești, care ulterior s-a dărâmat, distrugându-se o parte din colecţie. În 1959, muzeul a fost înființat prin străduința lui Vasile Canarache, cel care păstorise la Constanța Muzeul de Arheologie, Acvariul și Muzeul de Artă Plastică.

A urmat „boom”-ul construcției de blocuri și de hoteluri, care a avut ca efect secundar un mare număr de descoperiri arheologice. Astfel, s-a acumulat o colecție expusă în clădirea de pe strada Izvor nr. 3, unde muzeul a funcționat până în anii 1970. Era o casă naționalizată, care avea să fie retrocedată în 2005. În fine, în 1977 a fost dat în folosință actualul sediu, în același timp cu muzeele de la Adamclisi și de la Histria, pentru a sărbători un secol de la integrarea Dobrogei în statul român.

Săpături se fac zi de zi. Când se descoperă ceva pe șantierul unei viitoare construcții, se fac cercetări, al căror rezultat este trimis la Comisia Națională de Arheologie, care propune o soluție. De ani buni, soluția preferată este continuarea construcției (că doar n-o să blochezi dezvoltarea orașului) și prezervarea sitului, simultan! Astfel, subsolul vizitabil al unui hotel central este un mic muzeu in situ, care a necesitat modificarea proiectului. Practic, poți păși, sub hotel, pe o stradă de acum 1.500 de ani. În alt loc, o porțiune dintr-un canal de scurgere și o fântână au fost conservate sub sticlă, așa cum putem vedea și în București, în spatele Băncii Naționale.

O amânare și o promisiune

Colecția muzeului continuă să se îmbogă­țească?, întrebăm, și răspunsul vine cu un zâmbet mândru: „Azi am dat 7 noi numere de inventar!” Mai toate exponatele din Muzeul „Callatis” sunt în stare bună și foarte bună. Explicația este că provin din morminte, complexe închise, nesupuse capriciilor vremii și ale vremurilor. De notat că, la fel ca statuile și templele, piesele antice erau la origine bogat colorate, dar culorile s-au degradat demult.

Să mai spunem că multe alte artefacte descoperite în Mangalia sunt în muzeul din Constanța sau în cel din București. Căci există o regulă: depinde cine descoperă obiectul! Dată fiind starea potrivnică a vremii, n-am putut merge și la Documaci, nu departe de Mangalia, să vedem mormântul unui înalt demnitar al imperiului macedonean (ori un dinast local, sunt două teorii). Va trebui așadar să revenim!

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu 


Sursa: ziarullumina.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!