O nouă epocă pentru Decretul ceaușist 770

Decretul 770 din 1966 care a pus bazele Omului Nou al regimului Ceauşescu a fost una din primele trei legi comuniste abrogate la 25 decembrie 1989 de noua putere instalată la Bucureşti. În cei 23 de ani s-au născut peste două milioane de copii nedoriţi, doar conform statsticilor comuniste au murit în urma avorturilor ilegale cel puţin 10.000 de femei. Până în prezent povestea decreţeilor este considerată unul dintre cele mai mari experimente sociale din istoria omenirii.

Blestemul Evei – Născuţi la comandă. Decreţeii

Ce este omul nou? De mii de ani, omenirea se luptă să atingă acest ideal. În 1936, ieşea din închisoare un puşti pe jumătate analfabet. Fusese condamnat la trei ani pentru activităţi comuniste. Pentru el, oamenii erau nedrepţi, iar România, un loc al sărăciei. Voia să schimbe cursul istoriei ţării sale. După 24 de ani, acel puşti devenea Secretar General al Partidului Comunist din România. Se numea Nicolae Ceauşescu. Dornic să răzbune sutele de ani în care ţara fusese la cheremul marilor imperii, Ceauşescu punea bazele unei dictaturi naţional-comuniste al cărei scop era reinventarea ţării şi a locuitorilor săi. Un proiect gigantic care avea să dureze 24 de ani.

Experimentul începuse, de fapt, în anul 1966 când Ceauşescu a semnat decretul 770, prin care se interziceau avorturile. Maternitatea devenea o problemă de stat. Astfel, o femeie avea dreptul legal să facă un avort doar dacă avea peste 40 de ani sau patru copii în întreţinere. Decretul 770 a fost certificatul de naştere al Omului Nou.

Omul Nou a devenit subiectul favorit al maşinii de propagandă. Oamenii nu păreau să facă faţă aşteptărilor erei Ceauşescu. Doar copiii aveau şansa să devină Oameni Noi, care să ajute România să-şi ocupe locul meritat în lume. Doar aceşti copii aveau nevoie de nişte calităţi excepţionale. Peste noapte s-au construit mii de grădiniţe şi şcoli. Au fost create programe speciale pentru copiii supradotaţi. Învăţământul devenea unul dintre cele mai avansate din lume. Toţi copiii erau obligaţi să facă sport şi să participe la competiţii de masă. Modelul tinerei generaţii a fost o celebritate mondială: Nadia Comăneci, multipla campioană olimpică la gimnastică. Copiii trebuiau să crească în acelaşi ritm alert ca industria. Se dorea ca ei să-şi înlocuiască părinţii cât mai repede.

După ani de grea dictatură comunistă, România devenise cea mai liberală ţară din blocul comunist, dar, neoficial, odată cu interzicerea avorturilor, Ceauşescu a pus capăt şi tuturor mijloacelor de contracepţie. Femeile din România nu mai aveau nicio şansă de scăpare. Ele erau forţate să devină mame. Aşa a început războiul tăcut dintre ele şi Ceauşescu.

„Neoficial, contracepţia era practic interzisă. Nu exista nicio lege împotriva contracepţiei, dar devenise un subiect tabu.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

În anii ’70, Delia Budeanu, era prezentatoarea singurului post de televiziune din România. Popularitatea ei o depăşea cu mult pe cea a Elenei Ceauşescu. În lipsa prezervativelor şi a pilulelor contraceptive, chiar şi ea a fost nevoită să-şi provoace un avort, folosind metode care nu aveau nicio legătură cu medicina. Milioane de femei din România procedau la fel.

„Eu, ca să evit o sarcină care nu era programată, m-am aruncat într-un bazin cu apă rece. A avut efect şocul dar puteam să fac şi un infarct, nu conta, trebuia rezolvată „problema”.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

„Femeile îşi introduceau în uter tot felul de obiecte bizare, de la muştar la ceai, antibiotice, până şi bucăţi de plante despre care tradiţia populară spunea că provoacă avortul. Scopul era simplu: să o facă să sângereze, să poată merge la spital ca să i se facă un chiuretaj legal şi să se întoarcă acasă.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Mi-aduc aminte de o metodă: sucul de lămâie. Vă puteţi imagina ce ravagii făcea sucul de lămâie local şi era o metodă foarte răspândită. Tot felul de nebunii s-au petrecut şi foarte multe vieţi s-au pierdut aşa.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

Femeile care nu puteau să ajungă la un aşa-numit avort spontan erau nevoite să apeleze la întreruperile de sarcină ilegale, făcute, pe ascuns, pentru bani, de către doctori, dar mai ales de către amatori, fără nicio pregătire medicală.

La începutul anilor ’70, Zina Dumitrescu era o foarte cunoscută prezentatoare de modă. Chiar şi ea, când a rămas însărcinată, a apelat la un medic, care i-a făcut un chiuretaj pe masa ei de bucătărie.

„Vă daţi seama că nu se puteau face anestezii. Medicul nu avea curajul să facă o anestezie totală şi atunci femeia respectivă, cum am suportat şi eu cu pauze, urlam în bucătărie, în curtea interioară (stăteam într-o vilă), atunci în curtea interioară a vilei puteam să ţip că nu aveam vecini. Ţipam: „Mai opreşte-te!”, iar ţipam… Şi am avut noroc; nu mi s-a întâmplat absolut nimic, slavă Domnului!” (Zina Dumitrescu, prezentatoare de modă.)

„Totul a mers OK. Au mai trecut doi ani şi ceva, s-a întâmplat din nou şi am plecat să caut pe domnul doctor. Am ajuns la adresa respectivă. Domnul doctor era arestat, care de fapt nu era doctor, era un mecanic auto (!).” (Lizica Duşcă – Bucureşti)

„Noi, ginecologii, ştiam că a apărut un „ucigaş în serie”, deoarece erau câte trei decese într-o săptămână sau 15 cazuri de infecţii foarte grave şi eram foarte fericiţi când acesta era arestat.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Din înalte raţiuni de stat, autorităţile au ascuns de opinia publică toate efectele negative cauzate de interzicerea avorturilor. Într-o societate considerată liberală după standardele comuniste, nimeni nu sulfla o vorbă despre zecile de femei care mureau zilnic din cauza avorturilor ilegale. În spatele uşilor închise, avea loc o adevărată dramă.

Dar a fost şi o excepţie, filmul artistic „Ilustrate cu flori de câmp”, inspirat de dispariţia unei fete de 20 de ani, Maria Goran. Rămăşiţele fetei au fost găsite după doi ani, îngropate în curtea casei lui Popescu Trandafira, care, pentru bani, se ocupa cu întreruperea ilegală de sarcină. În film nu se pomeneşte de faimosul decret, din cauza căruia fata nu a făcut un avort în spital.

În ciuda decretului 770, femeile din România nu doreau să devină maşinile de făcut copii ale regimului. Deşi pedepsele erau aspre, în câţiva ani s-a dezvoltat o adevărată industrie a avorturilor clandestine.

„A făcut filmul ca să nu mai facă avorturi tineretul. Să se ducă să nască 5-6 copii, să-i facă lui Ceauşescu copii mulţi. La cel pricopsiţi, preţul pentru un avort era 5.000, la cei săraci nu era nimic. Să vă intre bine în cap că nu a fost niciun fel de nuntă şi niciun fel de petecere, e totul fals în el. Atât arată: îngropatul, da. În tot filmul ăsta, îngropatul, altceva nimic.” (Trandafira Popescu referindu-se la film; făcea întreruperi ilegale de sarcină)

În film, ca şi în realitate, doar Popescu Trandafira a fost acuzată de moartea fetei. Deşi a fost condamnată la şapte ani de închisoare, pe ascuns, asistenta amatoare a continuat să provoace avorturi până în 1989. În total, ea avea să petreacă după gratii aproape 12 ani.

„Dacă ţi-am spus că nu am fire de păr în cap câte avorturi am făcut, ce vrei mai mult?” (Trandafira Popescu)

Maria Goran a fost una dintre miile de fete care au plătit cu viaţa pentru că au încercat să scape de o sarcină nedorită. În urma ei a rămas doar un film care spune adevărul pe jumătate şi 5 fotografii făcute cu câteva săptămâni înaintea tragediei.

În 1969, la doi ani după interzicerea avorturilor, Ceauşescu reuşise să dubleze natalitatea şi să „”producă” primul milion de copii peste sporul natural al populaţiei. În anii ’60, avortul era unica metodă contraceptivă. Interzicerea lui a dus la apariţia multor copii nedoriţi. Mulţi dintre aceşti copii au fost înconjuraţi de dragoste de părinţii lor naturali, dar şi de către regim. La un an după impunerea restricţiilor, rata natalităţii se dublase. Propaganda s-a pus în mişcare în favoarea creşterii natalităţii.

În 1969, un computer al Institutului Naţional de Statistică îl alegea, dintre alţi 1.000 de copii născuţi în aceeaşi zi, pe bebeluşul Marius Dan Stănciulescu ca fiind românul cu numărul douăzeci de milioane. Dar cine era el? Era el potrivit pentru scopurile propagandei? Ţinea cont computerul de sex, de apartenenţa la vreo minoritate sau de meseriile părinţilor?

„Programul de prelucrare a prevăzut ca din cei o mie de locuitori născuţi în ziua de 20 iunie 1969 să aleagă în mod aleator locuitorul cu numărul 20 de milioane.”

În realitate, această alegere nu a fost făcută de calculator. Românul cu numărul 20 de milioane nu trebuia să aparţină vreunei minorităţi naţionale, trebuia să fie băiat şi să provină dintr-o familie fără probleme din punctul de vedere al regimului comunist.

„La vreo săptămână după ce se născuse Daniel Marius, a venit de la comitetul judeţeam de partid la mine la fabrică, ca să mergem până la ţară să vadă locuinţa şi să vadă soţia şi copilul. Am rămas surprins prima dată pentru că venise cu nişte Dacii negre, de la consiliul judeţean şi mă gândeam că mă caută pentru un anumit motiv.” (Gheorghe Stănciulescu, tatăl românului cu numărul 20.000.000)

Jurnal de activităţi, 1969

„Joi, 31 iulie, la Palatul Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit familia celui de-al 20.000.000-lea cetăţean al patriei noastre, pe Daniel Marius Stănciulescu, născut pe meleagurile argeşene în ziua de 20 iunie 1969 şi pe părinţii săi. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu l-a felicitat şi i-a urat să trăiască fericit în comunism, oferind totodată daruri sărbătoritului, închinând pentru sănătatea şi fericirea sa şi a familei de 20 de milioane de oameni ai României socialiste.”

„La un moment dat, televiziunea a luat copilaşul, în spate acestui semicerc unde stăteam la discuţii şi s-a fotografiat. La un moment dat, fără să îmi dau seama, am zis: «Dar copilul meu unde e?» şi m-am uitat în stânga. M-a bătut pe umăr: «Lasă că eşti tânăr, faci altul.» Şi, fără să îmi dau seama, am făcut o gafă, adică am spus: «Păi până la patru mai am». Atunci am început să transpir şi mi-am dat seama de gafa pe care am făcut-o la acel nivel.” (Gheorghe Stănciulescu, tatăl românului cu numărul 20.000.000)

Tocmai Marius, un copil dorit şi iubit de părinţii săi, a devenit peste noapte cel mai mediatizat subiect din România. Pentru Ceauşescu, naşterea românului cu numărul 20.000.000 a reprezentat o victorie personală.

După 1973, reţinerea femeilor de a aduce pe lume copii nedoriţi ameninţa planul autorităţilor de la Bucureşti. Pentru prima dată de la interzicerea avorturilor, rata natalităţii începe să scadă. Natalitatea era în pericol, aşa că Ceauşescu a ordonat Miliţiei şi Procuraturii să ocupe poziţie în spitale.

„În tura de noapte când toate femeile dormeau şi era linişte, auzeam că vin maşinile, auzeam zgomot, ieşeam repede şi veneau echipe, poliţie, procuratură; veneau în civil uneori toţi, cereau foile de observaţie, noi le prezentam toate, bolnavele deja auzeau în saloane, se panicau, începeau să se sperie, disperare.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Dacă femeia nega că ar fi făcut o manevră abortivă, aceştia ameninţau cu arestarea.” (Silviu Saler, doctor ginecolog, Bucureşti)

„Erau interogate, li se vorbea urât, tare; uneori le şi bătea.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Le bătea, le făcea p-alea care făceau avort ca să spună cine le-a făcut. Poate femeia spunea sau nu, dar era bătută.” (Trandafira Popescu)

„Le spuneam în şoaptă: «Să nu spuneţi că v-aţi făcut că nu scrie aici în frunte, să nu spuneţi sub nicio formă»” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Nu vorbeau între ele căci ştiau că Miliţia are urechi peste tot. Chiar dacă miliţianul nu era în salon, umbra lui era întotdeauna printre noi.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Dar foarte tare m-a impresionat o doamnă parcă din Ardeal care a murit şi care a refuzat categoric să spună ce şi-a făcut sau ce i-a făcut. Marea majoritate nu spuneau sau marea majoritate declarau că şi-a făcut ele. Prefera să moară decât să trădeze pe cel care a ajutat-o. Asta se numeşte eroism.” (Mihaela Ciucă, doctor ginecolog, Bucureşti)

„Dacă ţi-am spus că am făcut şi la neveste de miliţieni şi de securişti” (Trandafira Popescu)

„Din câte ştiu, de fiecare spital răspundea câte un ofiţer de miliţie. El făcea jocurile.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)
Chiar şi operaţiile de urgenţă se făceau doar cu aprobarea miliţianului sau a procurorului din spital. De multe ori, aceştia stăteau chiar în sala de operaţii ca să verifice dacă medicul poate interveni sau nu.

„Uneori, când făceam câte un chiuretaj, îi simţeam răsuflarea în ceafă, urmărindu-mă ce scot din uterul femeii şi ce pun în recipientul care era trimis la laborator. Asta era imposibil de suportat.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

Ceauşescu era un tată bun care îi iubea pe cei trei copii ai săi. Părerea sa legată de familie venea din experienţa sa personală, ca fiu al unor ţărani săraci care crescuseră zece copii. De aceea nu avea nicio înţelegere pentru femeile care refuzau să aibă patru sau cinci copii. Majoritatea avorturilor efectuate clandestin, fără instrumente şi cunoştinţe adecvate, duceau la infecţii. Chiar dacă femeile ajungeau la spital, nu mai aveau scăpare.

„În salonul septic din spitalul nostru vedeam săptămânal pe cineva murind. Sau se întâmpla ca o fată să plece din spital fără uter şi ovare la menopauză de la 18 ani! Fără şansa de a mai face copii vreodată! Îmi amintesc de câteva din femeile care au murit. Nu mureau uşor, se chinuiau zile întregi, dar erau conştiente până în ultima clipă. Ştiau că vor muri pentru că, de la un punct încolo, totul era peste puterile noastre. Îmi amintesc feţele lor. Nu regretau că mor deoarece erau complet epuizate.” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

O lege făcută de bărbaţi era impusă femeilor. Mii de bărbaţi, medici, procurori, miliţieni sau informatori erau plătiţi să supravegheze viaţa intimă a tuturor femeilor considerate fertile. România era deja considerată în lume un exemplu pentru felul în care a stopat căderea natalităţii. Drept urmare, a fost aleasă de ONU să fie gazda Conferinţei Mondiale asupra Populaţiei din 1974. Ceauşescu era un personaj cheie pe scena internaţională. Restricţia impusă românilor de a pleca în Occident a fost un semn clar că lucrurile nu erau pe calea cea bună. Pentru tineri, „cei mai buni ani” au luat sfârşit brutal în 1975, când 4 din cei 5 membri ai trupei Phoenix, echivalentul românesc al faimosului grup britanic Jethro Tull au fugit din ţară.

Motivat de independenţa lui Ceauşescu faţă de Moscova, Occidentul a susţinut financiar România, în speranţa că blocul comunist se va dezintegra din interior. Deşi libertăţile românilor dispăreau una după alta, Ceauşescu era încă popular datorită imaginii sale de lider mondial care a scos România din anonimat. Imaginea lui de Copil Minune al blocului comunist avea să ţină încă 20 de ani, fără să se împlinească vreuna din aşteptările lumii civilizate. În schimb, în România se consolida unul dintre cele mai naţionaliste regimuri politice care a existat vreodată în Europa.

„Din toate ţările pe care le-am vizitat, nu a fost niciuna mai memorabilă ca România” (Richard Nixon, fost preşedinte SUA)

Angajaţilor care nu aveau copii li se lua automat din salariu aşa-numita „taxă de celibat”. Pe de altă parte, statul tolera cu bună ştiinţă obiceiul bărbaţilor de a avea ultimul cuvânt în familie. Dorinţa bărbatului de a face sex nu era subiect de negociere, dar sarcina nedorită nu mai era problema lui.

„Ce este îngrozitor este că viaţa de cuplu era terorizată de acest «amănunt», se putea naşte un copil de 12 ori pe an.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

„Nu puteam numi, în vremurile acelea, viaţă sexuală. Era un eveniment care se întâmpla rar, programat.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Ei voiau să facă sex, voiau ca femeia să se ferească să facă prea mulţi copii, dar nu voiau să aibă treabă cu miliţia, cu procuratura. Adică era un fel de «Descurcă-te!».” (Mircea Onicescu, doctor ginecolog, Bucureşti)

„Iar bărbaţii care au dat decretul bineînţeles că nu a făcut niciunul chiuretaj pe o masă în bucătărie, ca să vadă ce înseamnă, cum este şi cât suferă” (Zina Dumitrescu, prezentatoare de modă.)

„Bărbaţii, după ce făceau sex şi ieşeau din dormitor, dispăreau. Nu i-am simţit în apropierea femeilor în timpul avorturilor, al naşterilor sau când femeile aveau probleme ginecologice. Pe bărbaţi nu prea i-am văzut. Nu ştiu unde erau” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Existau bărbaţii egoişti, existau bărbaţii fără suflet, pe care nu-i interesa nimic şi pentru care viaţa sexuală mergea în mod natural, înainte, iar ea, soţia nu avea decât să se descurce. Au fost deci două categorii: bărbaţii buni şi bărbaţii răi. Bărbaţii gri, la mijloc, nu cunosc.” (Delia Budeanu, fostă prezentatoare TV)

„Îmi amintesc chipurile bărbaţilor care veneau la spital. Le spuneam că soţia lor a murit. Ei mă întrebau de ce. Pentru că a făcut un avort! Iar ei erau uimiţi ca şi cum nu ar fi avut nicio legătură. ” (Adrian Sângeorzan, doctor ginecolog, Braşov)

„Ce-mi amintesc eu, o femeie pe care am însoţit-o şi m-a marcat foarte mult, privirea soţului care era atât de tristă, o femeie care avea acasă patru copii şi care a fost nevoită să îl facă pe al cincilea şi acea femeie a decedat, dar nu am să uit niciodată privirea acelui soţ care era disperat.” (Paula Ciupitu, asistentă ginecologie, Urziceni)

„Desigur, nu doresc să fiu nedrept nici cu bărbaţii, dar, deoarece acum nu se pune problema să promovăm mai mulţi bărbaţi pentru că acest lucru este asigurat, de aceea am subliniat necesitatea ca, alături de bărbaţi, femeile să ocupe un loc mai important în diferite munci de conducere, de jos până sus.” (Nicolae Ceauşescu, Conferinţa Femeilor din România, 1973)

Omul Nou trebuia să fie tare ca oţelul, armonios ca gimnaştii români, inteligent şi, dacă se poate, un Copil Minune ca Radu Postăvaru. El a devenit dirijor la 5 ani şi a fost promovat în toată lumea ca o dovadă de necontestat a superiorităţii noii generaţii. Se născuse o generaţie excepţională, cu un viitor fantastic. O generaţie fără trecut şi convinsă că era formată din cei mai buni şi promiţători tineri de pe glob.

„Copiii ăştia erau foarte energici, voiau să răzbată. Se zbăteau pentru viaţă, parcă se vedea că sunt aruncaţi în lume vrând-nevrând şi făceau tot ce e posibil şi de mici să învingă ei, să fie ca ei. Se luptau pentru ce voiau de mici.”

Adeseori atotputernicul stat considera că femeile necăsătorite nu sunt capabile să îşi educe proprii copii după standardele societăţii comuniste. Şi atunci copiii erau luaţi cu forţa în custodia statului. Pretextul putea să fie şi un interviu TV facilitat Televiziunii Române de către o patrulă de miliţie.

Femeia intervievată: „Copilul meu înseamnă pentru mine un cuvânt foarte mare adică, atunci când eşti mama unui copil şi ai o familie să ai grijă de acel copil să fie întreţinut, să fie îngrijit, să-i dai o educaţie corespunzătoare, să fii un om bun societăţii când va creşte mare.”

Reporter: „Astea sunt vorbe, nu fapte; ce fel de mamă sunteţi, după părerea dvs?”

Femeia intervievată: „După părerea mea, nu m-aş putea numi mamă datorită faptului că nu prea merit acest cuvânt pe care îl rosteşte fiul meu.” … Deocamdată nu muncesc.

Reporter: „Aveţi 28 de ani, nu?”

Femeia intervievată: „Da.”

Reporter: „Câţi ani aţi muncit în 28 de ani?”

Femeia intervievată: „Şapte.”

Reporter: „În câte locuri?”

Femeia intervievată: „Trei locuri, doamnă.”

Reporter: „Aici ce ai păţit?”

Copilul: „M-am lovit cu leagănul în cap.”

Reporter: „Cu care leagăn?”

Înregistrare recentă: Marian Vintilă („decreţel”): „Nu avea încotro; d-aia s-a şi făcut cu miliţienii la uşă. Altfel nu spunea vorbele pe care le-a spus deci numai aşa le putea spune”. Alt reporter: „Ai văzut că ea zice în film că «nu sunt o mamă…»” Marian Vintilă: „Normal, da; astea nu-s cuvintele ei; oricine ar spune, nu-s ale ei. Deci astea sunt impuse. …Deci nu am perceput-o ca o joacă, nici nu am perceput-o pentru că eu ştiam care sunt urmările, deci ştiam dinainte… Dacă mi-aduc bine aminte, chiar reportera mi-a şi spus. Există varianta ca să piardă mama tutela şi că să fiu cuminte şi că să continuie să facă reportajul să iasă frumos. Te aducea pe făgaşul dorit de ei. Spunea de la început: «Stai aşa, spui aşa…»

---

Citește mai mult: nccmn.fandom.com