Pe 11 iunie 1714, fostul domnitor Dimitrie Cantemir devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică, publicată pe 2 martie 1716, „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“, adică ”Descrierea vechii și actualei situații a Moldovei”.

În carte tratează geografia, istoria, religia, obiceiurile şi limba poporului român. Scrisă în latină, cartea a fost tradusă în română si tipărită sub numele de „Scrisoarea Moldovei“ la mănăstirea Neamţ abia în 1825.

Ca model pentru întocmirea scrierii sale, Cantemir pare a fi luat lucrări ale unor cronicari polonezi, dar se va fi folosit şi de cărţile unor geografi greci. Pentru diverse date el recurge la letopiseţul lui Grigore Ureche, la letopiseţul lui Miron Costin, la cărți rusești, la geografi şi istorici din vechime precum Ptolomeu, Strobon, Eutropius, Ammian Marcelin, Niketas Choniates. Cantemir citise ”De neamul moldovenilor” de Miron Costin şi probabil şi lucrările acestuia în limba poloneză despre geografia şi istoria Țărilor Române.

Descriptio Moldaviae se împarte în trei părți. Prima parte este geografică, a doua politică, a treia tratează despre literatură, biserică, limbă, tradiții și școli. Informațiile științifice nu mai prezintă azi interes, mai ales că autorul făcuse puține cercetări directe și proectează asupra trecutului observații valabile doar pentru vremea sa. Unele relațiuni surprind prin naivitate, altele reprezintă, după opinia autorizată a istoricilor, mistificații. În prima categorie intră știrea că în anumire regiuni ale Moldovei roua se preface în unt, că într-un ținut oile au cu o coastă mai mult decât în mod obișnuit (M. Sadoveanu reia această credință în Frații Jderi), că într-o localitate porcii au copite ca ale cailor, în fine Baba de pe Ceahlău ar fi fost construită prin mijloace magice de preoții unei vechi religii idolatre.

Vorbind despre veniturile de altădată și cele din vremea sa, Cantemir arăta jalnica stare în care jaful otoman a adus Moldova și nevoia imperioasă de mântuire a țării: ”Dacă timpurile sunt liniștite, se adună în tezaurul public la treizeci sau patruzeci de mii de imperiali, dar când se trimite de la Poartă domn nou sau cel vechiu se întărește iarăși în domnie prin firman trebuie să se adune vreo cincizeci de mii de imperiali, care toți se răpesc și se storc de la nenorociții supuși pentru a mulțumi nesătula lăcomie a Curții Otomane. De aceea, sporind numărul nenorocirilor și al năpăstuirilor, se mărește din zi în zi primejdia ruinii generale”.

În categoria plăsmuirilor intră uricul(donația) lui Ștefan cel Mare pentru Teodor Cantemir, numit căpitan de Tigheci cu dania a trei sate, tratatul cu capitalațiile Moldovei încheiat de Bogdan al III-lea cu turcii și scrisoarea patriarhului de la Constantinopole către Vasile Lupu, privitoare la întoarcerea bisericii Moldovei sub supremația Patriarhiei de la Constantinopol. Ideile politice și sociale, prezennte și în celelalte opere, își găsesc aici expresia cea mai clară. Întâlnim lupta lui Dimitrie Cantemir pentru centralizarea puterii, adversitatea față de anarhia boierească, independența față de turci prin alianța cu Rusia.

Interesantă este comparația stării sociale din Moldova cu aceea din Rusia. În Moldova autorul distinge trei clase sociale, boierii, curtenii și răzeșii, corespunzătoare în Rusia cu neamurile boierești (boiarski rod), cu dvorenii(curtenii) și odnovorții(țăranii liberi). Referitor la boierii moldoveni, Cantemir manifestă o vădită ostilitate: ” Mai că nu se poate spune ce oameni îngrozitori sunt ridicați prea adesea la cele mai înalte demnități. De aceea, între boierii de treapta cea mai înaltă vei vedea deseori oameni trufași, disprețuitori, lipsiți nu numai de pricepre în cârmuirea țării, dar și de stăpânire în purtări, la care nu vei afla nimic de lăudat”.

Pentru ţărănime Cantemir are cuvinte de simpatie şi de milă: ”Dintre toți muncitorii de pământ, ocărâți sunt pe lume, ași spune că tăranii moldoveni sunt cei mai nefericiți, dacă rodnicia pământului și a recoltelor nu-i salva de la mizerie, aproape fără voia lor”. Încercarea de fixare a unor note ale caracterului naţional din capitolul ”Despre obiceiurile moldovenilor” merită încă atenţia, deşi observaţiile sunt subiective, reduse la simple impresii.

Printre calităţi se remarcă ospitalitatea şi veselia (“inima lor nu e departe de gură”), printre defecte aroganta, irascibilitatea, lipsa de moderaţie şi nesta¬tornicia. Moldovenii din Ţara de Jos sunt mai deprinşi cu armele, cei din Ţara de Sus, mai paşnici şi mai credincioşi. Deosebit de interesante sunt datele despre dansuri, ceremoniile de la logodnă şi nuntă (se citează o oraţie care a circulat până foarte târziu în popor), riturile funebre, zeităţi mitologice (Lado, Mano, Zâna, Drâgaica, Stahia, Dracul în vale, Ursitele, Frumoasele, Sânzienele, Joimăritele, Papaluga, Striga, Tricoliciul). Dintre speciile poeziei populare sunt amintite doina, bocetul (heoile, se citează două versuri din Viaţa lumii de Miron Costin), colinda, descântecul. La sfârşitul cărţii se află o hartă desenată de Cantemir, prima hartă a Moldovei.

”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir se centreză pe două antiteze: cea care opune bogăţiei şi frumuseţii pământului o situaţie economică, politică şi socială deplorabilă şi cealaltă care pune fată în fată trecutul exemplar şi prezentul decăzut, lecțiile morale fiind valabile și astăzi.

Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!