Despre Mihail Drumeș

Mihail Drumeș (pseudonim pentru Mihail V. Dumitrescu) a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular in perioada interbelică.

Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre.

Mihail se năştea la 26 noiembrie 1901 la Ohrida, în fosta Iugoslavie, din iubirea sârboaicei Despina Gero pentru macedoneanul Vasile Dimitrie, fiind al patrulea din cei şase copii ai cuplului. Când scriitorul de mai târziu avea doar trei ani, familia se stabilea devinitiv la Balş, judeţul Olt, schimbându-şi numele din Dimitrie în Dumitrescu.

Pe o femeie o cucerești ușor, dar o păstrezi greu.

În perioada 1908-1913, Mihail Dumitrescu (Drumeş) urmează cursurile Şcolii Primare de Băieţi din Balş, avându-l ca învăţător pe Constantin Dinculescu, cel care în clasa a III-a l-a ridicat în faţa clasei lăudându-l pentru o compunere şi zicându-le celorlalţi elevi să se uite bine la el căci va fi un mare scriitor“, menţionează profesorul Ion Negreanu în volumul II al monografiei oraşului Balş, editată în 2015. De altfel, chiar Drumeş relata în prefaţa scrisă la cartea lui Filip Dinculescu (fiul învăţătorului său) „Caii regelui“ episodul, iar în publicaţia periodică „Oltul“, în special, amintea mai multe episoade din copilăria trăită în Oltenia.

Cine raţionează în iubire e stăpânul celuilalt.

Pleacă mai departe la şcoală la Gimnaziul „Ioniţă Asan“ din Caracal şi ulterior la Liceul „Carol I“ din Craiova. În 1917, din cauza războiului, întrerupe studiile, pentru ca în 1925 să treacă Bacalaureatul la colegiul din Craiova şi să se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. La 16 ani începe să scrie „Pata de sânge“, însă debutul are loc de-abia 10 ani mai târziu, cu volumul de proză „Capcana“.

De altfel, aleșii dragostei absolute sunt excepții tot atât de rare ca și geniile.

Drumeş continuă să convingă şi astăzi pentru că mijloacele auctoriale folosite de el sunt simple, expunând comportamente rutiniere şi formule de viaţă actuale. Francheţea povestirii sale este un prim ingredient utilizat cu succes. Personajul este credibil şi pare construit astfel încât cititorul obişnuit să se descopere în acţiunile lui. Lectura de plăcere se intersectează la acest nivel cu lectura de identificare.

De fapt, marile pasiuni rămân necunoscute, se consumă în anonimat.”

Cititorul intră în pielea personajului Tudor Petrican graţie elanului acela unic pe care acesta din urmă îl manifestă pentru a-şi atinge scopurile. Uşurinţa cu care îşi rezolvă toate problemele e uluitoare şi captivantă pentru lectorul obişnuit. De asemenea, Grigore Dima este tipul de personaj pe care orice adolescent şi l-ar dori ca prieten. Curajul lui este admirabil şi copleşitor, astfel că cititorul adolescent ar face şi o cerere de înscriere în grupul lui de idealişti.

Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te îndoiești mai mult.

În prefaţa ediţiei cu numărul 36 a Invitaţiei la vals, şi Răzvan Voncu scria că una dintre abilităţile speciale ale lui Drumeş este chiar realizarea unui personaj care poate întreţine atenţia publicului comun până la deznodământ.

Iubirea dintre două ființe nu e egală, balanța atârnă când într-o parte, când într-alta după imponderabile de care rar ne dăm seama.

„Invitaţie la vals“, „Scrisoare de dragoste“ sau „Elevul Dima dintr-a şaptea“ au şi astăzi succesul de odinioară la adolescenţii care încă preferă să deschidă o carte.

Despre romanul Invitație la vals scriitorul afirmă într-un interviu că s-a inspirat dintr-un fapt real: „Subiectul Invitației la vals mi l-a furnizat un fapt petrecut în realitate. Pe când eram student, locuiam la o bătrână proprietăreasă, văduva unui colonel. O chema Alexandra (ea e Alexa în roman, dar…întinerită mult). Toată casa era plină de fotografiile unei fete de o frumusețe neobișnuită.

O chema Virginia și era fata proprietăresei. Într-o zi mi-a destăinuit durerea ei. Virginia (în roman Micaela) se măritase cu un profesor de liceu, dar după un an divorțase pentru a se mărita cu un funcționar de la Finanțe. Atât Virginia, cât și fostul ei soț, deși au hotărât să se despartă, au suferit amândoi, ajungând ca într-un final să își curme viețile. Ea, iar la trei zile după, el. Pe aceste schematice fapte de viață am ridicat schelăria romanului, împlinind lipsurile datelor ce-mi lipseau din propria mea fantezie.”