Dora D`Istria, pe numele său real Elena Ghica, s-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, e prima femeie româncă care a publicat o carte, “Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţină ţării natale.

Elena Ghica a fost un copil minune, la vârsta de cinci ani învaţă greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana, cultivă cu pasiune muzica şi sporturile, la unspezece ani scrie o nuvelă, la paisprezece ani traduce “Iliada” lui Homer din original în germană, iar la şaisprezece ani ia parte la expoziţia de artă figurativă din Drezda. Banii obţinuţi din vânzarea tablourilor îi va împărţi săracilor. Elena a ajuns să cunoască la perfecţie nu mai puţin de nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză. Este o performanţă nu doar pentru acea vreme, ci şi pentru acum. Societatea aristocratică a secolului al XIX-lea fusese cucerită de inteligenţa şi frumuseţea prinţesei, iar noi, cei de acum, abia ştim de existent acestei femei care face cinste neamului.

Tânăra Elena avea o cultură enciclopedică, studia de toate, avea o mare uşurinţă de a acumula cunoştinţe şi se folosea de oamenii pe care îi cunoştea pentru a-i furniza diferite informaţii.

Pentru studii, familia a trimis-o în străinătate: la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Intoarsă la Iaşi la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Alexandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce. Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în frumosul Sankt Petersburg. Aici a epatat frumoasa româncã prin cunoştinţele sale şi prin talent, obţinând medalia de argint la concursul de peisaje organizat la muzeul Ermitaj şi anticipându-i-se un viitor strălucit în lumea artelor plastice.

Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţară al cărei vis imperialist nu s-a stins niciodată. Ironia, glumele înţepătoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea rusească, a fost sfătuită să-şi păstreze opiniile pentru ea, dar nonconformistă de fel, a ignorat avertismentele. Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefectură, când i s-a spus clar „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”. Această întâmplare a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăseascã definitiv Rusia, împreună cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rămas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturală s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebră.

Asupra numelui său au fost făcute multe speculaţii, încă nu ştim la ce s-a gândit exact prinţesa când şi-a luat acest nume, dar putem intui dorinţa de a-şi sublinia apartenenţa balcanică. Istria, scăldată de Adriatică, se leagă direct de istro-români, dar nu trebuie să uităm că printre populaţiile balcanice aşezate apoi în Istria au fost şi mulţi albanezi, în legătură cu originea albaneză a familiei sale. Ne mai putem gândi şi la „bătrânul Istru”, Dunărea, atât de dragă Elenei. „Dora” ar putea veni de la cuvântul „dor”,cu o încărcătură sentimentală bogată şi l-am putea asocia cu dorul de ţară sau de la miticul „Doris”, fiica Oceanului şi a lui Tethys, mama Nereidelor.

În aprilie 1955 se îndreaptă către Elveţia, escaladează vârful Moench (4105m), unde a înfipt tricolorul României şi este una dintre primele femei alpiniste. În Belgia îşi începe activitatea literară, publică ”La vie monastique”, apoi face excursii ştiinţifice şi arheologice în Attica, Beotia, Focida, Peloponez, vizitează Italia, urcă pe Vezuviu, pasiunea ei pentru călătorii rămânând constantă. Era renumită ca bună alpinistă, practica tirul şi călăria şi mânuia cu îndemânare armele, o pasiune tipic albaneză, am putea spune.

Elena Ghica a legat prietenii cu marile personaje ale timpului său: regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi: Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.

După cum am putut observa, Dora D`Istria a călătorit foarte mult, a avut o viaţă aventuroasă, a fost deschisă ideilor noi şi este una dintre primele feministe şi luptătoare pentru pace.

Celebra sa lucrare apărută în 1869, “Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul “Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.

Paginile de etnografie, istorie si folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie: franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza.

Scriitoare ilustră, instruită, cu o vastă cultură generală şi cunoştinţe în multiple domenii ca: literatură, etnografie şi folclor, geografie, istorie, sociologie, artă şi altele, racordată la marile probleme ale timpului său, a colaborat cu prestigioasele publicaţii: Revue de deux Mondes, International Review, New York Tribune, Il Dritto, Observateur Belge, Gazette Rose, Courier şi multe altele.

Dora d’Istria – fotografie din 1888

Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul său, a fost descrisă de către Nicolae Iorga:”e de uimit câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat”.

Elena Ghica nu s-a putut împăca niciodată cu ideea că pe tronul României şade un Hohenzollern.

Fascinanta femeie a murit pe 17 noiembrie 1888, în frumoasa ei casă din Florenţa, Villa D`Istria, pe care a lăsat-o primăriei din Florenţa pentru ajutorarea Institutului de surdo-muţi. Deşi a fost înconjurată şi admirată de toată lumea, a fost mai mereu singură şi-şi găsea liniştea în studiu, scris sau în a se dedica alinării suferinţelor umane. Cei care au cunoscut-o au afirmat că în înăuntrul ei era nefericită, dar cu simţăminte nobile, amabilă, plăcută, o femeie de admirat şi de iubit. Inima ei era familiarã cu durerea, suferea mult fără a plânge, şi totuşi era vioaie, extraordinară. În opinia celor care au intrat în contact direct cu românca erudită, Elena Ghica a fost o femeie care nu a trăit pentru ea, a trăit pentru a-i ajuta pe ceilalţi, a trăit pentru generaţiile viitoare şi pentru binele lor.

Este important a preciza că Dora D`Istria a avut un simţ al dreptăţii şi egalităţii uimitor. Ea a criticat părerile ce susţineau că femeile sunt inferioare bărbaţilor, că ele sunt un fel de diminutiv al lor, că ele reprezintă tranziţia dintre bărbaţi şi regnul animal şi a demonstrat că ele, egalele bărbaţilor, au dat dovezi de superioritate în anumite momente cheie.

Din nefericire, lucrările sale apărute în alte limbi au rămas străine cititorilor români, nefiind traduse. Mai mult de atât, doar foarte puţini români ştiu de existenţa acestei femei caracterizată numai de superlative. Un popor care nu-şi cunoaşte personalităţile şi nu şi le cinsteşte, pierde din propria entitate. Ideile Dorei D`Istria, prima femeie din această zonă care s-a ridicat în apărarea emancipării femeii, pentru cucerirea dreptului la demnitate, respect şi independenţă, ar trebui cunoscute şi astăzi, căci, din păcate, unele femei sunt încă tratate numai drept gospodine, iar societatea mai este presărată cu idei învechite.

După cum afirma chiar ea, îndepărtată de soartă , din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-a încetat niciodată să aparţină ţării natale al cărei destin a fost obiectul meditaţiilor sale neîncetate.

Elena Ghica a trecut la cele veşnice la 17 noiembrie 1888, la Florența, în urma unei hernii netratate. Trupul său a fost incinerat, conform dorinţei ei, iar cenușa a fost depusă la cimitirul Trespiano din Florența. În testamentul său a prevăzut ca o parte din avere să rămână Primăriei București, pentru administrarea Spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, restul averii a fost lăsată pinacotecii și bibliotecii din Florența, iar Villa d’Istria a fost transmisă Primăriei din Florența spre a fi vândută în folosul Società di educazione e patronató pei sordomuti din Florența.


Sursa: jurnaluldedrajna.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!