Laurențiu Barbu
„Făurar” reprezenta pregătirea fierarilor pentru primăvară, ascuțirea plugurilor, făurirea potcoavelor noi pentru cai, dar și restul uneltelor. Cunoscută în trecut și ca „luna lupilor”, februarie era o lună geroasă, cu zăpezi și viscole.
Februarie, deși considerată capricioasă și aprigă, este o lună plină de sărbători și superstiții care prevestesc vremea. Ea este cea mai scurtă lună din an, având 28 sau 29 de zile (în anii bisecți, o dată la patru ani). Bunul mers al casei și dragostea sunt și ele legate de a doua lună din an.
Luna Februarie sau Făurar. Este o lună a frigului, iar viscolul este în toi. Se spune în popor că în prima jumătate a lunii îngheaţă tot, iar în a doua jumătate se dezgheaţă. În această perioadă, țăranii se pregăteau pentru primăvară şi îşi făureau unelte pentru munca la câmp.
Conform tradiției, luna februarie este o lună capricioasă și nemiloasă, datorită fluctuațiilor de temperatură de la o zi la alta. Se spune că noaptea îngheață tot, iar ziua se dezgheață. Această “răutate” a lunii februarie se vorbește că ar proveni de la faptul că acesteia i s-au repartizat mai puține zile față de celelalte luni ale anului.
Totodată se spune despre luna februarie că este o lună a tradițiilor legate de sfârșitul iernii și începutul primăverii, datorită faptului că se află la răspântia dintre aceste două anotimpuri.
Multe dintre superstițiile lunii februarie se leagă de vreme, astfel:
- Dacă în luna februarie nu există îngheț, atunci e semn că va fi mană în decursul anului;
- Dacă în luna lui făurar apa curgătoare e caldă, atunci urmează un ger năpraznic;
- Dacă în luna februarie nu vin ninsorile și viscolele, atunci vor apărea la Paște;
- Dacă se întâmplă ca în februarie să tune, atunci la vară vor fi furtuni însoțite de grindină.
Fiind cea mai scurtă lună a anului, bătrânii spun despre februarie că este o lună răutăcioasă , fiind considerată fratele cel mic al lunilor anului.
Tot în popor circula și vorba “ Fie iarna cât de rece/ Numa’ Făurar de-ar trece”.
Astfel, a apărut legenda lunilor, spusă și astăzi de bătrâni.
“Anul avea 12 feciori care purtau numele lunilor: Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie etc. Anul avea ca avere doar o vie din care acesta făcea vin. Când feciorii au crescut, au îngrijit via și la sfârșit vinul obținut l-au pus într-un singur butoi. Pentru a ști care e vinul fiecăruia au însemnat cu un cărbune până unde le era partea. Pentru că februarie era cel mai mic locul lui a fost la baza butoiului. Fiecare și-a pus cep în dreptul porțiunii ce îi aparținea”, au spus ei.
Se mai spune că feciorii mai mari au hotărât că ei își vor bea vinul numai la începutul anului, în timp ce februarie bea zilnic din partea lui și era mereu vesel și cu chef de vorbă. Când a venit vremea ca ceilalți frați să-și bea vinul și au deschis cepurile nu a curs nici un strop de vin.
“Când și-au dat seama cine era vinovat au început să-l alerge. Când îl ajungeau și doreau să-l lovească februarie plângea și se tânguia. Când scăpa râdea de fericire. De atunci și luna care îi poartă numele are zile însorite și calde, apoi reci cu zăpada și vânt”, au povestit cei de la muzeu.
