in ,

Gabriela Firea cere scuze pentru „golanii și curvele” lui Ioan Rus: Ca om, ca mamă, ca femeie…

Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Gabriela Firea, cere scuze pentru afirmatiile de miercuri seara ale fostului ministru al Transporturilor Ioan Rus, care si-a dat demisia din functie, joi, dupa le-a numit „curve” pe sotiile celor care lucreaza in strainatate si „golani” pe copiii acestora.

 

„Imi cer scuze personal, ca om, ca mama, ca femeie, pentru afirmatiile domnului Ioan Rus, in legatura cu sotiile si copiii celor care lucreaza in strainatate. Stiu cata suferinta este in aceste familii, pentru ca nu pot fi impreuna, fiind nevoiti sa se sacrifice, pentru un trai decent.
Sper sa ajungem intr-o zi sa traim intr-o tara din care sa pleci la munca in strainatate doar pentru o mai buna realizare profesionala, nu pentru a-ti asigura traiul de zi cu zi tie si, mai ales, copiilor tai”,

scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, si-a dat demisia din functie, joi dupa-amiaza, in urma declaratiilor de miercuri seara, in care le-a numit „curve” pe sotiile romanilor plecati la munca in strainatate si „golani” pe copiii acestora.

„Regret situatia generata de declaratiile dlui Ioan Rus! Acesta si-a asumat raspunderea si mi-a prezentat demisia din functia de ministru! Am acceptat demisia si saptamana viitoare vom discuta despre inlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris pe Facebook Victor Ponta.

Miercuri seara, Ioan Rus a declansat un scandal urias dupa ce i-a jignit pe romanii plecati la munca peste hotare.

„Romania are 3 milioane de oameni sa zicem, din forta activa, in acest moment in Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonisti, fierari si asa mai departe. Lucreaza in constructii, autostrazi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu.

O spun foarte direct. De banii astia, copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva. De 700 de Euro vin acasa jumatate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seara, intr-o emisiune la Digi24.

Ulterior, Rus a explicat ca declaratia sa, preluata de mass-media, in care adreseaza cuvinte jignitoare la adresa familiilor romanilor din diaspora a fost gresit inteleasa si scoasa din context. De asemenea, ministrul Transporturilor si vicepresedinte al PSD sustinea ca o sa ii ceara prim-ministrului Victor Ponta sa ii accepte demisia, dupa declaratia controversata de miercuri seara.

Sursa: ziare.com

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!