George Emil Palade – cel mai bun cercetător în biologia celulară este român

George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei, i-a văzut măruntaiele şi a înţeles care sunt funcţiile lor specifice.

George Emil Palade, geniul născut la Iaşi şi confirmat la Stockholm de Fundaţia Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Aceasta este fabuloasa istorie a vieţii sale.

Iată, în câteva tuşe cu iz de oracol, un prea-scurt portret, dar cu potenţial de magazin istoric şi ştiinţific, al primului geniu românesc laureat cu premiul Nobel:George Emil Palade. Un geniu aproape alungat din memoria de scurtă durată a celor care au rămas doar cu preocuparea constantă pentru ziua de mâine şi cu rămăşiţele banale ale zilei de ieri. Totuşi, un geniu care a îmbogăţit decisiv lumea medicală, chiar dacă a făcut-o la distanţă de casă de un ocean şi-un continent:la Institutul Rockefeller din New York.

George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei, i-a văzut măruntaiele şi a înţeles care sunt funcţiile lor specifice. A explicat balanţa organică subtilă a eliminării şi arderii deşeurilor microscopice, deci balanţa energiei vieţii. George Emil Palade – o spunem, iată!, ca pe o propoziţie irefutabilă – este nucleul biologiei celulare, căci datorită lui putem vorbi acum despre studiul celulei ca domeniu distinct în cercetarea medicală.

Şi, ca o atestare-adagio a performanţelor sale, Laurenţiu Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, spune că George Emil Palade este singurul om care l-a făcut să creadă că e mai deştept decât el. Atenţie!, nu-i nimic provincial aici, căci Laurenţiu Popescu este profesorul care a descoperit telocitele, celule nemaivăzute de nimeni, care vor ajuta la regenerarea organismului şi la prelungirea vieţii.

Nu mai puţin importantă este această afirmaţie, poate convingere, a lui Günter Blobel, elev al savantului de la Rockefeller, el însuşi laureat cu Nobel:„Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“.

Acesta este George Emil Palade, copilul genial, studentul briliant, medicul energic ca un ventricul al unei inimi tinere, cercetătorul „american născut-român“, explorator al unei lumi noi al cărei cartograf a devenit.

A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1936, iar patru ani târziu, în 1940, a susţinut teza de doctorat „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”, potrivit www.acad.ro.

În 1943 a devenit prin concurs, conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă de profesorul Francisc Rainer, după ce parcursese, etapele de preparator (încă din timpul studenţiei), asistent şi şef de lucrări, potrivit lucrării „Membrii Academiei Române 1866-2003”.

A plecat în SUA, în 1946, ca „visiting professor” la Institutul „Rockefeller” pentru cercetări medicale din New York. În 1952 a obţinut cetăţenia americană, urmând, ulterior, o strălucită carieră universitară. În 1961 a devenit şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” din New York şi, din 1972, profesor de biologie celulară a Universităţii Yale din New Haven (Connecticut), unde a condus Departamentul de Biologie Celulară.

În cadrul cercetărilor sale, a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică (1952), a descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxireducere celulară (1952-1953), a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „Granule Palade” (1953), notează volumul amintit mai sus.

O altă formaţiune subcelulară, care a atras atenţia sa şi a colaboratorilor săi, a fost reticulul endoplasmic, relaţiile sale cu aparatul lui Golgi şi cu ribozomii. Împreună cu profesorul canadian Keith Porter, a definit, în 1954, reticulul endoplasmatic ca un sistem de canale, vezicule, cisterne prezente în orice celulă vegetală sau animală.

A reuşit să explice originea acestui reticul. S-a preocupat şi de câteva structuri particulare, cum ar fi: conformaţia stigmei flagelatelor, modificările intervenite în ultrastructura anumitor celule care funcţionează în organism şi îndeplinesc funcţii precis conturate, celulele secretorii ale pancreasului.

O atenţie aparte a acordat structurii moleculare şi supramoleculare a membranelor intracelulare, în special formaţiunilor membranare care alcătuiesc tilacoidele granale şi intergranale ale cloroplastelor. Pe plan medical, investigaţiile sale s-au îndreptat asupra structurii şi funcţiunilor de transport ale pereţilor sangvini.

A revenit în mai multe rânduri în ţară, începând din 1965, susţinând direct cercetarea în domeniul biologiei celulare. În 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea la Bucureşti a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, o creaţie a doi cercetători români profesorul Nicolae Simionescu şi a soţiei sale, academician Maya Simionescu. În 1994 a fost numit consilier al preşedintelui Academiei Române.

Ziua de naştere a savantului, 19 noiembrie, a devenit Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România, fiind instituită prin hotărârea de guvern nr. 764/1994, în semn de omagiu faţă de activitatea ştiinţifică a acestuia.

Report

Articol publicat de Identitatea Românească

Ține aprinsă flacăra identității românești în lume!

Ce părere ai despre această postare?

23 points
Upvote Downvote