Laurențiu Barbu
Simțeam că nu mai prețuiam România, așa cum orice om trebuie să-și prețuiască locurile natale. Intrasem și eu, pe nesimțite, în hora românilor care, zi de zi, se declarau sătui de națiunea lor și dădeau vina pe ea, pentru toate problemele universului.
Dar știam că lehamitea față de țara ta se transformă repede în lehamite fața de viața ta. Așa că am decis să iau atitudine și ceva longitudine.
Am plecat în jurul lumii cu gândul de a simți ce e dorul de casă și de a cunoaște mai bine România. Am decis să mă apropii de ea, îndepărtându-mă. Uneori trebuie să cobori de pe scenă și să mergi în sală, ca să vezi mai bine spectacolul.
În ultimele luni am făcut cunoștință cu zeci de țări dar, de fapt, am făcut din nou cunoștință cu propria mea țară. Călătorind prin lume, am descoperit România, comparând-o zi de zi cu tot ce am văzut.
Am avut ocazia să întâlnesc români aflați în toate colțurile planetei și să-i observ în noua lor comunitate. Zi de zi, am ascultat ce cred străini de peste tot, despre noi. Am încercat să-mi înțeleg mai bine țara, punând cap la cap toate experiențele călătoriei.
Nu de puține ori, am făcut următorul experiment: m-am gândit la România, ca la o țară oarecare, fără patima celui care s-a născut acolo. Și, credeți-mă, mi-a plăcut mult țărișoara asta nouă pe care am descoperit-o. Când “m-am făcut” înapoi român, mi-am dat seama că mi-ar fi fost mult mai ușor să laud România, dacă eram străin. Știți de ce?
Din cauza naționalismului ieftin care ridică în slăvi țara, cu limbaj de lemn și comunicări rudimentare. Pe cei needucați poate îi convertește, dar pe ceilalți îi îndepărtează de tot ce înseamnă dragostea pentru locul unde te-ai născut.
Scriind pe rândul de mai sus cuvântul “dragoste”, mă tem deja că totul vă sună ridicol. Vedeți, cam asta a făcut naționalismul ieftin: a transformat sentimente firești ca prețuirea locurilor în care te-ai născut, în noțiuni putrezite de care tinerii români, fug, strâmbând din nas.
… Pui un post pe Facebook despre neamul nostru de nimic, susținut eventual de faptul că o funcționară s-a răstit la tine, iar aprobarea e covârșitoare. Cineva îți spune-n comentarii că un nesimțit nu i-a dat prioritate în trafic și deja concluzionați că trăiți în cea mai neagră țară de pe continent. Dacă cumva îți pică și netul, e clar, și Africa e-un loc mai bun.
Găsești în jurul tău o solidaritate anti-românească, mai ceva ca la Miercurea Ciuc și te simți parte din trend. În plus, toate nereușitele și eșecurile tale au deja o scuză: țara în care te-ai născut.
Probleme există peste tot în lume, iar România nu le are pe cele mai mari, oricât s-ar strădui unii să inoculeze asta obsesiv. Trăim într-o țară în care nu se moare nici de foame, nici de prea multă muncă. Avem de câțiva ani un pașaport excelent și libertatea de-a face aproape orice. Viața din trecut ne-a învățat să fim descurcăreți iar de oportunități nu ducem lipsă, dacă suntem încă în putere.
Ok, văd că cineva nu e de acord. Tu vrei să crezi în continuare că te-ai născut în cea mai cenușie țară. Să presupunem, prin absurd, că ai dreptate. Să spunem că ești înconjurat de cei mai obraznici funcționari, cei mai nesimțiți șoferi, cei mai aprigi hoți și cei mai corupți politicieni din univers.
Tu, ce faci? Te declari scârbit de toată România? Crezi că asta te va face să trăiești mai bine? Chiar nu găsești nimic frumos în jurul tău care să contrabalanseze răul pe care-l fac oamenii ăștia?
Nu doar un hoț de buzunare sau nu știu ce politician corupt sunt România. Ci și tu, eu, părinții noștri, frații, prietenii, primul cuvânt din viață, casa, copilăria, adolescența, prima iubire și tot ce-i mai frumos pe lumea asta, pentru noi. Să-ți detești originea înseamnă să te detești pe tine însuți. De asta eu am decis să mă împac cu țara mea… și-așa să mă împac cu mine însumi.
Sursă: http://calatorcutricolor.ro/?p=300
