August 1917 o găsește pe Ecaterina Teodoroiu în Vrancea, la Muncelu, unde se desfășura o luptă care avea să dureze până în noiembrie. Pe 22 august Batalionul II, din care ea făcea parte, a trecut din rezervă în linia I. Compania 7, unde ea lupta alături de prietenul ei Mănoiu a primit ordin ca în după-amiază, să facă legătură între Compania a 5-a și a 6-a ale batalionului, pe front. Luptele porniseră aprig la ora 21:15. Iată cum descria aceste lupte, un participant la ele care se afla în aproprierea Ecaterinei.

”… în 22 august 1917, după câteva zile de ploaie, tunurile au început să bubuie mânios. Pădurea răsuna de șuierul prelung al proiectilelor, în zgomotul repetat în ecouri nesfârșite al obuzelor care se spărgeau. Batalioanele înaintau pe furiș, prin pădurea deasă, spre dușmanul bine ascuns prin tufișuri. Când s-au potolit tunurile, a început clențăneala tot mai deasă a mitralierelor și încet, fără ”Ura!” cu pumnii stârnși pe armă, cu ochii sticloși, muți și hotărâți, s-au aruncat ai noștri la atac. Ecaterina Teodoroiu era în fruntea plutonului ei. Lupta fu grea, înverșunată. Ne luptam cu neprevăzutul, cu fiecare pom, cu fiecare tufă de după care gloanțele curgeau ca ploaia. Până noaptea târziu nu s-a liniștit pădurea care vuia de parcă mii de secure ar fi lovit-o fără preget. Voluntara Ecaterina Teodoroiu a fost la post. Nu mai era nimic femeiesc în ea. I se oțelise inima și întreaga ei ființă, ca a unuia dintre cei mai încrâncenați luptători. A înflăcărat cu fapta și cu vorba soldații săi, care se încredeau în ea, ca într-o sfântă ce-i apăra parcă de nemiloasa ploaie de gloanțe și șrapnele”.

În seara lui 22 august, după o cumplită luptă, Ecaterina se afla cu plutonul ei în tranșeu, pe dealul Secului, deasupra pârâului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului. Pârvu Boerescu, militar cu experiență, din statul major al Diviziei 9, care-i purta de grijă domnișoarei sublocotenent spune: „găseam necesar să însărcinez pe sergentul major din plutonul ei, precum și pe sublocotenentul Mănoiu care comanda un pluton vecin din același regiment, pentru ca, în caz de nevoie, să-i dea sfaturi eroinei cum să conducă în foc soldații”. Cu toate aceste măsuri preventive, nimeni n-a putut-o opri pe Ecaterina să iasă singură din tranșee, în clipa când ea observase cu binoclul că forțe inamice porniseră către liniile noastre la un contraatac. Suindu-se în picioare pe parapetul șanțului-adăpost, strigând cuvinte de înflăcărare, și-a chemat ostașii să deschidă focul și să pornească la atac. Fiind zărită de inamici și auzind glasul ei acuțit, germanii din rezervă au tras. Ultimele cuvinte ale eroinei au fost fără șovăire: ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”.

Două gloanțe în piept i-au curmat viața. Așa cum se întâmplă deseori cu eroii, momentele de glorie sunt învăluite de un anume mister. Comandantul Jipa preciza că ultimele ei cuvinte ar fi fost rostite după ce a fost împușcată: „Înainte! Înainte! Răzbunați-mă!” Prietenul eroinei, Mănoiu, ar fi luat-o în brațe și ar fi pus-o singur pe vechea poziție din care plecaseră al atac. Comandantul regimentului, colonelul Pomponiu nota că ultimele ei cuvinte au fost ”Înainte băieți, înainte, nu vedeți că sunt cu voi”, când ”adresându-se către flancul stâng al plutonului său două gloanțe au lovit-o în piept. Brancardierii au ridicat-o și au dus-o la postul de comandă al regimentului unde a stat până a doua zi. S-a făcut coșciug și cruce de stejar și a fost înmormântată cu paradă pe câmpia de la Zăbrăuți lângă o casă, la via domnului Apostoleanu, în rând cu căpitanul Morjan Dumitru, tot gorjan, mort în fruntea companiei sale a 6-a cu o zi mai înainte”.

Maiorul C. Ștefănescu Drăgănești consemna pe versoul unei fotografii pe care a depus-o la Muzeul Militar că Ecaterina a murit când „aplecându-se asupra unui gradat rănit în luptă, a fost lovită de un glonț în inima ei prea mare”. Nicolae Filip, vlountar în ambulanța Diviziei 13 arată că „n-a murit pe locul unde a fost lovită de gloanțele dușmane, ci în drum spre primul post de ajutor sanitar”.

Oricum ar fi fost ultimele clipe ale eroinei, legenda s-a născut imediat după ce și-a dat ultima suflare. Soldații săi, care i-au săpat mormântul, n-au uitat-o niciodată căci ”ea era sufletul neamului. Ecaterina Teodoroiu a fost un strălucit exemplu de virtute ostășească”.

Pe 27 august ziarul ”România”, care în aprilie 1917 o considera ”eroina de pe Jiu” anunța jertfa supremă a sublocotenentului. Pe 29 august în aceeași publicație se scria: „Dormi în pace sub brazda stropită cu sângele tău, sub fagii prietenoși ai forntului pe care tu i-ai apărat cu cinste, crăiasă iubită a neamului românesc, zână purtătoare de noroc a războiului nostru de liberate. Prin moartea ta glorioasă ai înflorit pentru vecie datoria neamului și ai sporit comoara lui de basme cu nouă și măreață icoană. Crucea albă care străjuiește cu evlavie mormântul tău va fi pentru toți un nou simbol de biruință”.

 

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/inainte-baieti-sunteti-cu-mine-ultimele-clipe-ale-ecaterinei-teodoroiu/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!